LEGEA DARII IN PLATA A REZISTAT – CCR: „Banca Nationala a Romaniei nu este o institutie fundamentala in sensul de a fi reglementata prin Constitutie” (Decizia)

Banca Nationala a Romaniei nu este o institutie fundamentala a statului roman (in sensul de a fi reglementata prin Constitutie). De aceea, absenta avizului BNR asupra unui proiect de lege nu poate reprezenta un motiv de neconstitutionalitate a acelui proiect.

Aceasta este una dintre ideile principale ale Deciziei nr. 431 din 17 iunie 2021, prin care Curtea Constitutionala a Romaniei a respins numeroase exceptii de neconstitutionalitate ridicate de catre diverse banci cu privire la urmatoarele pasaje din Legea nr. 77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, astfel cum a fost ea modificata prin Legea nr. 52/2020:

- Art.1 alin.(1): „Prezenta lege se aplica raporturilor juridice dintre consumatori si institutiile de credit, institutiile financiare nebancare sau cesionarii creantelor detinute asupra consumatorilor”;

- Art.4 alin.(1/1)-(1/3), (3) si (4): „(11) Reprezinta impreviziune:

a) pe durata executarii contractului de credit, cursul de schimb valutar, aplicabil in vederea cumpararii monedei creditului, inregistreaza la data transmiterii notificarii de dare in plata o crestere de peste 52,6% fata de data incheierii contractului de credit. In vederea calcularii procentului de 52,6% se va avea in vedere cursul publicat de Banca Nationala a Romaniei la data transmiterii notificarii de plata si cursul de schimb publicat de Banca Nationala a Romaniei la data incheierii contractului de credit;

b) pe durata executarii contractului de credit, obligatia de plata lunara inregistreaza o crestere de peste 50% ca urmare a majorarii ratei de dobanda variabila.

(12) In scopul aplicarii prevederilor prezentei legi este necesara mentinerea pragurilor valorice prevazute la alin.(11) lit.a) si b) in ultimele 6 luni anterioare transmiterii notificarii de dare in plata.

(13) Prezumtiile prevazute la alin.(11) au caracter absolut. Creditorul care formuleaza contestatie, conform art.7, are obligatia de a dovedi omisiunea indeplinirii conditiilor de admisibilitate a notificarii de dare in plata, prevazute la alin.(1) lit.a)-d).

(...)

(3) Impreviziunea este prezumata in favoarea consumatorului, care formuleaza o notificare in conditiile art.5 sau art.8 alin.(5).

(4) Echilibrarea si continuarea contractului de credit sunt prioritare. Incetarea contractului de credit va putea fi dispusa doar in cazul imposibilitatii vadite a continuarii sale”;

- Art.8 alin.(5): „(5) Dreptul de a cere instantei sa constate stingerea datoriilor izvorate din contractele de credit apartine si consumatorului care a fost supus unei executari silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creantei, de stadiul in care se afla ori de forma executarii silite care se continua contra debitorului. Se considera ca exista impreviziune in cazul in care debitorul, care

formuleaza notificare de dare in plata, a fost supus unei executari silite a imobilului ipotecat, dar este in continuare executat silit, prin poprire sau alte forme de executare silita, pentru datoria initiala si pentru accesoriile acesteia, neacoperite prin executarea silita a imobilului ipotecat. Dispozitiile art.4 alin.(13) se aplica in mod corespunzator”;

- Art.10 alin.(1): „(1) La momentul incheierii contractului translativ de proprietate, respectiv de la data pronuntarii hotararii judecatoresti definitive, potrivit prevederilor art.8 sau, dupa caz, ale art.9, va fi stinsa orice datorie a debitorului fata de creditor, acesta din urma neputand solicita sume de bani suplimentare”;

- Art.11 teza intai: „In vederea echilibrarii riscurilor izvorand din contractul de credit (...) prezenta lege se aplica (...) contractelor de credit aflate in derulare la momentul intrarii sale in vigoare”.

Pe langa critica de mai sus, bancile au invocat faptul ca senatorul PSD Daniel Zamfir (foto dreapta) – initiatorul legilor 77/2016 si 52/2020, alaturi de avocatul Gheorghe Piperea (foto stanga) – a introdus in actul normativ pragul de 52,6% de crestere a cursului valutar fata de momentul incheierii contractului, astfel incat orice crestere peste acest prag sa fie considerata impreviziune. Mai exact, bancile s-au legat de faptul ca acest prag a fost luat dintr-un regulament de creditare al BNR din 2011, abrogat intre timp in 2012. La randul ei, CCR a apreciat ca este irelevanta sursa procentajului de 52,6%, cata vreme un asemenea nivel este rezonabil.

Iata principalele pasaje din Decizia CCR 431/2021:

„49. Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine ca art.8 alin.(5) din Legea nr.77/2016 se refera la consumatorul supus unei executari silite a imobilului ipotecat, ipoteza care, din datele existente, nu se regaseste in dosarele conexate. Prin urmare, textul antereferit nu are legatura cu solutionarea cauzei in sensul art.29 alin.(1) din Legea nr.47/1992, astfel incat exceptia de neconstitutionalitate avand acest obiect urmeaza a fi respinsa ca inadmisibila. Desigur, revine instantelor de judecata competenta de a stabili cadrul procesual in care se solutioneaza litigiul dedus judecatii, in functie de stadiul derularii contractului de credit si de data incheierii acestuia, aplicand in mod corespunzator dispozitiile legale specifice fiecarei faze procesuale in parte, impreuna cu jurisprudenta Curtii Constitutionale asociata acestora (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr.39 din

30 ianuarie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.772 din 7 septembrie 2018, paragraful 256).

50. Cu privire la critica de neconstitutionalitate extrinseca, formulata prin prisma faptului ca la adoptarea Legii nr.52/2020 nu s-a solicitat un aviz al Bancii Nationale a Romaniei, Curtea constata ca, potrivit art.3 alin.(2) din Legea nr.312/2004 privind Statutul Bancii Nationale a Romaniei, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.582 din 30 iunie 2004, „orice proiect de act normativ al autoritatilor publice centrale, care priveste domeniile in care Banca Nationala a Romaniei are atributii, va fi adoptat dupa ce in prealabil s-a solicitat avizul Bancii Nationale a Romaniei. Avizul va fi transmis in termen de cel mult 30 de zile de la solicitare”. Potrivit art.2 alin.(2) din aceeasi lege, principalele atributii ale Bancii Nationale a Romaniei sunt: a) elaborarea si aplicarea politicii monetare si a politicii de curs de schimb; b) autorizarea, reglementarea si supravegherea prudentiala a institutiilor de credit, promovarea si monitorizarea bunei functionari a sistemelor de plati pentru asigurarea stabilitatii financiare; c) emiterea bancnotelor si a monedelor ca mijloace legale de plata pe teritoriul Romaniei; d) stabilirea regimului valutar si supravegherea respectarii acestuia; e) administrarea rezervelor internationale ale Romaniei.

51. Analizand prevederile Constitutiei si ale legii antereferite, se constata, pe de o parte, ca Banca Nationala a Romaniei nu este o institutie fundamentala in sensul de a fi reglementata prin Constitutie - conditie pe care Curtea a impus-o prin Decizia nr.591 din 14 iulie 2020, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.881 din 28 septembrie 2020, paragrafele 90-92, pentru ca solicitarea avizului sa reprezinte un standard de constitutionalitate-, iar, pe de alta parte, ca in discutie este o chestiune de drept civil, respectiv reglementarea ipotezelor de impreviziune care pot duce la incetarea contractului de credit prin darea in plata a imobilului ipotecat, astfel ca nu intra in atributiile Bancii Nationale a Romaniei avizarea cazurilor de impreviziune, operatiune esentialmente de drept civil. De altfel, se mai retine ca nici la adoptarea Legii nr.77/2016, asadar, a legii de baza, nu a fost solicitat un astfel de aviz. Prin urmare, Curtea retine ca Legea nr.52/2020, in ansamblul sau, nu incalca art.1 alin.(3) si (5) din Constitutie prin raportare la art.3 alin.(2) din Legea nr.312/2004.

52. Cu privire la criticile de neconstitutionalitate intrinseci formulate, Curtea retine ca acestea vizeaza in mod principal problema reglementarii unor prezumtii absolute de impreviziune. Cu privire la acest aspect, prin Decizia nr.731 din 6 noiembrie 2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.59 din 29 ianuarie 2020, Curtea a statuat ca legiuitorul are competenta de a reglementa el insusi cazuri/criterii de impreviziune, cu conditia ca acestea sa se subsumeze riscului

supraadaugat al contractului, respectandu-se astfel art.15 alin.(2), art.44 si art.147 alin.(4) din Constitutie [paragraful 53]. Prin urmare, in cauza de fata, Curtea urmeaza sa verifice daca aceste prezumtii se plaseaza in sfera riscului supraadaugat al contractului de credit.

53. Art.4 alin.(11) lit.a) din Legea nr.77/2016 reglementeaza o prezumtie de impreviziune care valorifica diferenta de curs valutar. Prin Decizia nr.731 din 6 noiembrie 2019, paragrafele 66-67, Curtea a stabilit ca o fluctuatie majora de curs valutar a monedei creditului poate constitui o situatie de impreviziune contractuala, insa ea trebuie sa prezinte o situatie continua, sa aiba o anumita constanta in timp si sa reflecte o dezechilibrare majora a prestatiilor partilor, cu consecinta antrenarii unei obligatii mult prea oneroase in sarcina uneia dintre partile contractante. Reglementarea unei situatii de intervenire a impreviziunii care valorifica o anumita diferenta de curs valutar ce se cantoneaza in sfera riscului inerent, respectiv 20%, nu este proportionala cu scopul legitim urmarit, astfel incat reprezinta o incalcare a art.44 din Constitutie si, implicit, a art.147 alin.(4) din Constitutie, ca urmare a nerespectarii exigentelor constitutionale referitoare la relatia dintre dreptul de proprietate privata si impreviziune, stabilit prin Decizia nr.623 din 25 octombrie 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.53 din 18 ianuarie 2017.

54. Se observa, asadar, ca, prin decizia antereferita, Curtea a considerat ca diferentele de curs valutar se pot circumscrie notiunii de impreviziune, insa o diferenta de curs valutar de 20% raportata la nivelul cursului din data contractarii creditului nu poate constitui un caz de impreviziune. Prin urmare, legiuitorului i-a revenit sarcina ca in procesul de reexaminare a legii sa identifice punctul de echilibru intre dreptul de proprietate al debitorului si al creditorului, pentru a stabili in mod corect situatia in care intervine impreviziunea in cadrul contractului de credit, determinata de fluctuatiile valutare. Pentru acest demers, legiuitorul a avut in vedere criteriile consistentei valorice si a persistentei temporale a fluctuatiei. Pe baza acestor criterii, legea analizata a fixat (i) consistenta valorica a diferentei de curs valutar dintre valoarea monedei nationale si a celei straine la un procent de 52,6% raportata la data contractarii creditului si (ii) persistenta temporala circumscrisa la o perioada de 6 luni anterioare transmiterii notificarii de dare in plata, perioada in care diferenta de curs valutar antereferita trebuie sa se mentina.

55. Cu privire la consistenta valorica a diferentei de curs, prin Decizia nr.731 din 6 noiembrie 2019, Curtea a statuat ca abaterea de la obisnuitul unor fluctuatii valutare trebuie sa fie bine determinata de legiuitor si sa nu comporte nicio posibila urma de contestare, trebuind sa fie evidenta din perspectiva intereselor ambelor parti contractante. Prin urmare, nu pot fi valorificate elemente circumstantiale, precum fluctuatiile inerente riscului valutar raportat la perioada de timp indelungata de derulare a contractului de credit [paragraful 62].

56. In cazul de fata, Curtea retine ca o crestere a cursului valutar de peste 50% reprezinta o abatere de la obisnuitul unor fluctuatii valutare. Este adevarat ca, spre deosebire de contractele de credit incheiate pe perioade mai scurte de timp, in privinta celor incheiate pe perioade mai lungi de timp o asemenea fluctuatie se poate ivi dupa trecerea unui anumit interval temporal si sa fie perceputa ca fiind un risc inerent contractului. Totusi, o asemenea situatie nu poate pune in discutie constitutionalitatea legii, ci mai degraba are rolul de a determina partile contractului sa identifice solutii adaptate care sa o previna [incheierea contractelor de credit in moneda nationala/ clauze de conversie a monedei creditului in moneda nationala/ clauze de adaptare a contractului care sa previna invocarea impreviziunii/ incheierea unor contracte de tranzactie/ novatii]. Trebuie subliniat faptul ca incheierea contractelor in moneda straina implica un risc valutar, risc care nu se poate transforma de plano intr-o cauza de incetare a utilitatii sociale a contractului de credit. Prin urmare, riscul valutar nu are valente subiective, ci obiective, astfel ca impreviziunea intemeiata pe acesta nu tine seama de tipul sau durata contractului de credit sau de perceptia ulterioara sau in timp a debitorului/ creditorului. Ceea ce conteaza este ca legea sa prezume ca un risc valutar de o anumita consistenta nu a putut face obiectul in concreto al unei previzionari de catre niciuna dintre partile contractului, trecand dincolo de puterea de prevedere a acestora. Faptul ca legiuitorul nu a reglementat in mod distinct diferentele de risc valutar care se constituie in cazuri de impreviziune in functie de durata contractului de credit nu demonstreaza decat ca toate situatiile trebuie tratate cu aceeasi unitate de masura, evitandu-se, astfel, eventuale situatii de inegalitate intre debitori/ creditori, dupa caz. Mai mult, spre a preveni astfel de situatii, creditorii (profesionisti) trebuie sa fie diligenti si sa stabileasca in contractele de credit clauze care sa evite intervenirea unui astfel de caz de impreviziune.

57. Nu este rolul Curtii Constitutionale sa clasifice contractele de credit in contracte pe durata scurta, medie sau lunga in functie de care sa stabileasca un anumit regim juridic sub aspectul

retinerii impreviziunii si, astfel, sa impuna ea insasi anumite praguri pentru consistenta valorica a diferentei de curs valutar.

58. Cu privire la consistenta temporala a diferentei de curs valutar, Curtea retine ca mentinerea pe o durata de 6 luni a diferentei de 52,6% dintre cursul actual si cel existent la data incheierii contractului de credit releva un caracter constant, continuu, ireversibil al fluctuatiei, care, asadar, nu este una temporara/ circumstantiala/ particulara. Nu este rolul Curtii sa stabileasca daca aceasta perioada trebuia sa fie mai mare, ci doar de a se asigura ca este o perioada rationala si care

previne arbitrariul.

59. Se mai retine ca este irelevant faptul ca sursa de inspiratie a cresterii de 52,6% a cursului de schimb valutar a fost Regulamentul Bancii Nationale a Romaniei nr.24/2011 privind creditele destinate persoanelor fizice, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.767 din 31 octombrie 2011 [abrogat prin Regulamentul nr.17/2012 privind unele conditii de creditare, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.855 din 18 decembrie 2012], ci ceea ce este important este ca fluctuatia normata sa reflecte un grad mare de abatere fata de cursul valutar existent la momentul incheierii contractului de credit. Aceleasi consideratii se impun si cu privire la perioada in care trebuie sa se mentina aceasta fluctuatie. Mai mult, Curtea apreciaza ca atat timp cat la evaluarea gradului de indatorare a persoanei trebuia sa se tina seama de aceasta fluctuatie, insemna ca in sine ea era de natura sa perturbe relatia dintre consumator si profesionist pentru ca plasa o sarcina excesiva in privinta primului, iar capacitatea sa de rambursare a creditului era afectata. Cu alte cuvinte, se trece in registrul riscului supraadaugat.

60. O alta chestiune invocata sub aspectul cerintelor de calitate a legii a fost aceea a stabilirii procentului care se subsumeaza riscului inerent si a celui care intra in registrul celui supraadaugat. Aceasta critica nu tine seama de continutul normativ al textului analizat, care nu cuprinde vreo referire la un anumit procent care ar tine de riscul inerent, ci stabileste pur si simplu ca daca se atinge o asemenea diferenta valorica intre cursul monedei straine de la momentul contractarii creditului si cel de la momentul invocarii impreviziunii, intervenirea impreviziunii este prezumata, iar debitorul are optiunea de a da in plata imobilul ipotecat.

61. Totodata, criticile vizand situatia creditelor reesalonate/ restructurate aduc in discutie o problema de aplicare a legii. In cazul contractului prin care se modifica contractul initial in sensul prelungirii termenului de plata [reesalonarea], cauza de impreviziune se raporteaza tot la data incheierii contractului de credit initial, capitalul nefiind afectat, ci doar plata acestuia urmand a se realiza intr-un interval temporal mai extins. In cazul creditelor deja restructurate, este o problema distincta in sensul ca daca (i) principalul sumei de plata (capitalul) a format obiectul unei negocieri intre parti, diminuandu- se, invocarea acestei cauze de impreviziune devine posibila numai prin raportare la aceasta noua data si (ii) a fost stinsa obligatia initiala prin incheierea in mod subsecvent a unui nou contract intre debitor si creditor, ipoteza in care invocarea acestei cauze de impreviziune devine posibila numai prin raportare la aceasta noua data. Redimensionarea capitalului constituie o modificare esentiala a contractului initial incheiat, astfel ca modificarile contractuale care afecteaza capitalul produc efecte si in privinta datei la care se raporteaza aceasta cauza de impreviziune, data incheierii contractului de credit fiind data incheierii actului care „restructureaza” capitalul.

62. Raportat la criticile de neconstitutionalitate ce privesc faptul ca instantele nationale s- au pronuntat deseori cu privire la imposibilitatea calificarii fluctuatiilor valutare drept caz de impreviziune, iar aceste constatari se bucura de autoritate de lucru judecat, Curtea observa ca, potrivit noului cadru normativ, fluctuatiile valutare de peste 52,6% reprezinta impreviziune, astfel ca instantele judecatoresti nu mai au competenta de a decide ele insele daca sau in ce masura fluctuatia valutara poate fi calificata drept impreviziune. Intrucat legea a reglementat, pe calea unei definitii legale, o prezumtie absoluta de impreviziune, instanta judecatoreasca trebuie sa o aplice in consecinta. Totodata, autoritatea de lucru judecat a unei hotarari judecatoresti se raporteaza la norma aflata in vigoare, pe baza careia a fost pronuntata, si nu impiedica modificarea acesteia. De altfel, in jurisprudenta sa, Curtea a subliniat ca in sistemul constitutional romanesc hotararea judecatoreasca pronuntata de instantele judecatoresti ordinare nu constituie un izvor formal al dreptului (a se vedea, Decizia nr.282 din 4 iunie 2020, Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.693 din 3 august 2020, par.20, sau Decizia nr.1601 din 9 decembrie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.91 din 4 februarie 2011, paragraful III). Prin urmare, Curtea retine ca noua reglementare nu incalca exigentele de calitate a legii, din moment ce este comprehensibil faptul ca se aplica si acelor contracte

de credit in raport cu care, anterior intrarii in vigoare a noii legi, instantele judecatoresti au considerat ca nefiind neintrunite conditiile impreviziunii sub imperiul vechii reglementari.

63. Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in Hotararea din 24 mai 2007, pronuntata in Cauza Dragotoniu si Militaru-Pidhorni impotriva Romaniei, paragraful 35, a statuat ca semnificatia notiunii de „previzibilitate” depinde intr-o mare masura de continutul normei juridice despre care este vorba, de domeniul pe care il acopera, precum si de numarul si calitatea destinatarilor sai. In acelasi sens este si jurisprudenta Curtii Constitutionale, sens in care se retine, cu titlu exemplificativ, Decizia

nr.316 din 9 mai 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.651 din 8 august 2017,

paragraful 23. Or, avand in vedere calitatea destinatarilor normei, textul apare ca fiind previzibil sub aspectul aplicarii sale. Totodata, se mai retine ca previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesata sa fie nevoita sa recurga la o buna consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil in circumstantele cauzei, consecintele ce ar putea decurge dintr-o anumita actiune. Avand in vedere principiul generalitatii legilor, continutul acestora nu poate avea o precizie absoluta. Una din tehnicile- tip de reglementare consta in recurgerea mai degraba la categorii generale decat la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai putin vagi pentru a evita o rigiditate excesiva si a se putea adapta la schimbarile de situatie. Functia decizionala acordata instantelor serveste tocmai la indepartarea indoielilor ce ar putea exista in privinta interpretarii normelor, tinand cont de evolutiile practicii cotidiene, cu conditia ca rezultatul sa fie coerent (Hotararea din 11 noiembrie 1996, pronuntata in Cauza Cantoni impotriva Frantei, paragraful 31, sau Decizia Curtii Constitutionale nr.102 din 17 februarie 2021, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.357 din 7 aprilie 2021, paragraful 50). Prin urmare, art.4 alin.(11) lit.a), alin.(12) si (13) din Legea nr.77/2016 nu incalca art.1 alin.(5), art.44 si art.147 alin.(4) din Constitutie.

64. A doua prezumtie reglementata valorifica cresterea obligatiei de plata lunare de peste

50% ca urmare a majorarii ratei de dobanda variabila. Intrucat obligatia lunara de plata [rata lunara] consta din capital plus dobanda, rezulta ca o crestere cu 50% a ratei lunare trebuie sa fie determinata de cresterea dobanzii cu cel putin acelasi cuantum procentual. Aceasta prezumtie valorifica in latura sa de consistenta valorica doua aspecte: ponderea dobanzii in cadrul obligatiei lunare de plata si, corelativ acesteia, cresterea cu minimum 50% a dobanzii, care duce la cresterea cu cel putin 50% a ratei lunare. Asadar, cresterea ratei dobanzii/ ratei lunare de plata are drept premisa variabilitatea ponderii dobanzii in rata lunara de plata. Cu alte cuvinte, pentru ca obligatia de plata lunara (rata lunara) sa creasca cu 50%, este nevoie ca rata de dobanda variabila sa creasca cel putin cu 50%, indiferent de ponderea cuantumului dobanzii in corpul ratei. Aceasta este conditia de consistenta valorica, in timp ce criteriul persistentei temporale este mentinerea pe o durata de 6 luni consecutive a acestei situatii. Raportarea se face la rata precedenta perioadei de 6 luni consecutive in care trebuie sa se mentina aceasta crestere. Nu este rolul Curtii sa stabileasca daca aceasta fluctuatie a valorii obligatiei lunare de plata determinata de cresterea dobanzii trebuia sa fie de 50%-100%, ci doar de a se asigura ca este o fluctuatie rationala luata in calcul si care previne arbitrariul. Or, cele de mai sus indica o abatere de la riscul inerent contractului de credit. Prin urmare, art.4 alin.(11) lit.b), alin.(12) si (13) din Legea nr.77/2016 nu incalca art.1 alin.(5), art.44 si art.147 alin.(4) din Constitutie.

65. Cu privire la criticile de neconstitutionalitate aduse art.4 alin.(3) din Legea nr.77/2016 in raport cu art.1 alin.(5), art.44 si art.147 alin.(4) din Constitutie, Curtea observa ca acest text stabileste ca impreviziunea este prezumata in favoarea consumatorului, care formuleaza o notificare in conditiile art.5 sau art.8 alin.(5), si reprezinta o consecinta a prezumtiilor de impreviziune reglementate, fara a pune in discutie aplicabilitatea art.44 din Constitutie. Practic, criticile de neconstitutionalitate formulate vizeaza mai degraba reglementarile referitoare la instituirea celor doua prezumtii de impreviziune. Curtea mai observa ca prin Decizia nr.731 din 6 noiembrie 2019 nu a examinat un asemenea aspect – persoana in favoarea careia sunt reglementate cazurile de impreviziune, astfel ca nu se poate retine incalcarea art.147 alin.(4) din Constitutie. Prin urmare, art.4 alin.(3) din Legea nr.77/2016 nu incalca art.1 alin.(5), art.44 si art.147 alin.(4) din Constitutie.

66. Cu privire la criticile de neconstitutionalitate aduse art.4 alin.(4) din Legea nr.77/2016 in raport cu art.1 alin.(5) si art.21 alin.(3) din Constitutie, Curtea observa ca autorii exceptiei releva o pretinsa antinomie intralegala intre obiectul de reglementare al acestei legi - dreptul consumatorului de a i se stinge datoriile izvorate din contractele de credit cu tot cu accesorii, fara costuri suplimentare, prin darea in plata a imobilului ipotecat in favoarea creditorului – si posibilitatea judecatorului cauzei de a adapta contractul de credit.

67. Curtea retine ca, pentru indeplinirea obiectului legii, a fost reglementata, potrivit art.5 din lege, o faza pre-procesuala [notificarea formulata de debitor]. In acest sens, prin Decizia nr.92 din

28 februarie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.651 din 8 august 2017, paragraful 52, Curtea a statuat ca partile au „posibilitatea de a negocia pentru a ajunge la un alt acord in termenul prevazut de art.5 alin.(3) din lege. De abia dupa expirarea termenului mentionat se poate incheia actul de dare in plata. Pe toata perioada de timp care acopera termenul de contestare, precum si termenul de negociere, executarea platilor derivate din contractul de credit este suspendata”. Cu alte

cuvinte, in cazul in care partile sunt de acord ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art.4 alin.(1)

din lege, acestea pot negocia pe toata perioada cuprinsa intre data transmiterii notificarii si cea a incheierii actului de dare in plata pentru mentinerea utilitatii sociale a contractului de credit.

68. In caz de neintelegeri cu privire la indeplinirea conditiilor prevazute de art.4 alin.(1) din lege, faza pre-procesuala este urmata de una procesuala, si anume solutionarea contestatiei creditorului.

69. Prin respingerea contestatiei, instanta judecatoreasca a stabilit ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art.4 alin.(1) din lege, iar partile, pentru a evita darea in plata a bunului imobil ipotecat, pot negocia in sensul adaptarii contractului. Astfel, contractul de credit nu inceteaza in mod automat, ci legea prevede o faza post-contestatie, si anume obligatia partilor de a incheia actul de dare in plata [art.7 alin.(6)].

70. In cazul in care creditorul refuza semnarea actului de dare in plata, debitorul poate formula, in temeiul art.8 alin.(1), o actiune prin care cere instantei sa pronunte o hotarare prin care sa se constate stingerea obligatiilor nascute din contractul de credit ipotecar si sa se transmita dreptul de proprietate catre creditor. In acest caz, instanta, admitand actiunea, se realizeaza stingerea oricarei datorii a debitorului fata de creditor [art.10 din lege].

71. Asadar, de principiu, o cauza intemeiata pe dispozitiile Legii nr.77/2016 poate parcurge 4 faze (2 extrajudiciare si 2 judiciare), iar in cadrul acestei proceduri, se interpune art.4 alin.(4)

din lege, care stabileste ca „Echilibrarea si continuarea contractului de credit sunt prioritare. Incetarea contractului de credit va putea fi dispusa doar in cazul imposibilitatii vadite a continuarii sale”. Rezulta ca intreaga procedura reglementata de Legea nr.77/2016 include ideea de adaptare a contractului, astfel ca fiecare faza a acestei proceduri implica aplicarea cu prioritate a solutiei de adaptare a contractului in raport cu cea de incetare a acestuia.

72. Astfel, in cele doua faze extrajudiciare cele doua parti pot negocia atat adaptarea, cat

si incetarea contractului de credit, iar daca se ajunge la un acord in acest sens, fara interventia instantei, fie creditorul nu mai formuleaza contestatie, fie debitorul nu mai formuleaza actiunea in stingerea creantei, dupa caz. Optandu-se pentru solutia adaptarii contractului se ajunge la evitarea incetarii contractului de credit prin darea in plata a bunului imobil ipotecat, ceea ce reprezinta o aplicare fidela a art.4 alin.(4) teza intai din lege. Prin urmare, daca art.4 alin.(4) teza intai din lege este o reglementare de principiu care priveste relatia dintre debitor si creditor, atragandu-le atentia asupra necesitatii mentinerii utilitatii sociale a contractului de credit, teza a doua aduce in discutie obligatia instantei judecatoresti de a aplica – in mod prioritar – solutia adaptarii contractului.

73. Astfel cum s-a aratat, investirea instantei nu se poate realiza decat prin contestatie, care are ca obiect verificarea indeplinirii conditiilor de admisibilitate a procedurii reglementate, sau printr-o cerere, care are ca obiect pronuntarea unei hotarari prin care sa se constate stingerea obligatiilor nascute din contractul de credit ipotecar si sa se transmita dreptul de proprietate catre creditor. Chiar daca instanta nu este investita cu o cerere de adaptare a contractului, iar legea nu reglementeaza, in mod expres, adaptarea contractului ca solutie pe care instanta ar putea sa o pronunte nu inseamna ca efectele impreviziunii in mod inexorabil echivaleaza cu incetarea contractului. Din contra, odata stabilita existenta impreviziunii conform art.4 din Legea nr.77/2016, instanta judecatoreasca trebuie sa fie preocupata de mentinerea utilitatii sociale a contractului chiar prin aplicarea in temeiul textului criticat a dispozitiilor art.969 si 970 din Codul civil din 1864 sau ale art.1271 din Codul civil, dupa caz, astfel ca aceasta va putea dispune fie adaptarea, fie incetarea contractului de credit.

74. Prin urmare, Curtea retine ca cererea formulata in temeiul art.8 alin.(1) din lege are ca obiect pronuntarea unei hotarari prin care sa se constate stingerea obligatiilor nascute din contractul de credit ipotecar si sa se transmita dreptul de proprietate catre creditor, ceea ce inseamna ca legiuitorul a indicat finalitatea extrema ce poate rezulta din constatarea impreviziunii. Cu alte cuvinte, interpretand in mod coroborat art.4 alin.(4) teza a doua si art.8 alin.(1) din Legea nr.77/2016, Curtea

retine ca dispunerea solutiei de incetare a contractului de credit, ca efect al impreviziunii, implica in mod inductiv imposibilitatea adaptarii sale. Or, cum judecatorul are obligatia legala de a da prioritate solutiei de continuare a contractului, iar adaptarea reprezinta o astfel de solutie, rezulta ca cererea intemeiata pe art.8 alin.(1) din lege urmareste incetarea contractului, dar numai ca o solutie de ultima instanta. Astfel, aceasta cerere, indiferent de existenta sau nu a unei cereri distinct formalizate de adaptare a contractului, vizeaza, in mod implicit, mai intai adaptarea, iar, in masura in care aceasta solutie nu este posibila, incetarea contractului.

75. Curtea mai retine ca, intrucat paratul are, in legatura cu cererea reclamantului, pretentii derivand din acelasi raport juridic sau strans legate de aceasta, rezulta ca atat debitorul, pe cale reconventionala in cadrul contestatiei, cat si creditorul, in cadrul actiunii in stingerea creantei, pot formula cereri de adaptare a contractului de credit. Posibilitatea formularii unor astfel de cereri reconventionale trebuie recunoscuta in fiecare faza procesuala in parte tocmai pentru ca, pe de o parte,

evita multiplicarea corespunzatoare a cererilor formulate de debitor si creditor, astfel ca partea nu mai

trebuie sa formuleze o noua cerere de adaptare a contractului prin mijlocirea dreptului comun, iar, pe de alta parte, asigura egalitatea juridica intre cele doua parti. Prin urmare, ca o exigenta a dreptului la un proces echitabil, prin aplicarea art.4 alin.(4) din lege, cererea de adaptare a contractului poate fi formulata atat in contestatie, cat si in actiunea in stingerea obligatiei.

76. In ipoteza intervenirii acordului partilor pentru adaptarea contractului in cursul fazelor judiciare, instanta judecatoreasca va dispune adaptarea acestuia. In schimb, in masura in care nu se intruneste un asemenea acord, va evalua daca in cauza exista o imposibilitate vadita a continuarii contractului, incetarea acestuia dispunandu-se doar in aceasta situatie. Stingerea obligatiilor nascute din contractul de credit ipotecar si transmiterea dreptului de proprietate catre creditor echivaleaza cu incetarea contractului, insa art.4 alin.(4) din lege stabileste ca aceasta reprezinta o ultima solutie aplicabila in situatia constatarii impreviziunii, astfel ca partile trebuie sa depuna toate diligentele pentru mentinerea utilitatii sociale a contractului, iar instanta judecatoreasca sa urmareasca, in mod firesc, continuarea contractului.

77. De aceea, ca regula, instanta trebuie sa dispuna adaptarea contractului de credit, cu exceptia situatiei in care este demonstrata existenta unei imposibilitati vadite de continuare a acestuia. Aceasta imposibilitate nu se analizeaza prin raportare la situatia patrimoniala a debitorului, pentru ca nu exista nicio relatie intre impreviziunea in contracte si situatia financiara a debitorului, impreviziunea exprimand o tensiune intracontractuala, si nu una personala, ce transcende cadrului strict contractual [Decizia nr.731 din 6 noiembrie 2019, paragraful 65]. Asadar, sintagma imposibilitate vadita a continuarii contractului de credit se raporteaza intotdeauna la drepturile si obligatiile rezultate din contractul de credit, instanta judecatoreasca neputand realiza un inventar al situatiei patrimoniale a debitorului pentru a decide adaptarea sau incetarea contractului.

78. In deciziile sale cu privire la Legea nr.77/2016, Curtea a trebuit ea insasi sa delimiteze impreviziunea de situatia patrimoniala actuala a debitorului [spre exemplu, Decizia nr.415 din 19 iunie

2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.781 din 12 septembrie 2018], tocmai pentru ca in mod gresit instantele judecatoresti analizau si administrau un probatoriu pentru a determina situatia materiala a debitorului in vederea stabilirii unei afectari a echilibrului contractual, considerand ca, in acest mod, se evalueaza starea de impreviziune a contractului de credit. Or, echilibrul contractual

in ipoteza contractului de credit nu se determina prin raportare la intregul patrimoniu al debitorului sau

la posibilitatile sale financiare de rambursare a imprumutului, ci prin raportare stricta la continutul clauzelor contractuale. Astfel, materializarea riscului supraadaugat are un efect direct asupra acestor clauze si, in consecinta, genereaza in mod automat dezechilibrul contractual [Decizia nr.731 din 6 noiembrie 2019, par.51].

79. Prin urmare, odata constatata impreviziunea potrivit continutului matematic al art.4 alin.(11)-(3) din Legea nr.77/2016, instanta judecatoreasca poate dispune adaptarea contractului de credit. In masura in care executarea contractului este excesiv de oneroasa sub aspectul drepturilor si obligatiilor derivand din chiar prevederile sale, acesta isi pierde utilitatea sociala, fiind, asadar, imposibila/irationala continuarea sa; in acest caz, instanta va dispune stingerea obligatiilor nascute din contractul de credit ipotecar si transmiterea dreptului de proprietate catre creditor.

80. Avand in vedere cele expuse, Curtea constata ca art.4 alin.(4) din Legea nr.77/2016 nu incalca cerintele de calitate a legii prevazute de art.1 alin.(5) din Constitutie, intrucat stabileste in mod clar ca solutia adaptarii contractului este prioritara incetarii acestuia prin darea in plata a imobilului ipotecat, iar pentru a dispune una dintre cele doua solutii, ofera instantei judecatoresti un criteriu

rational, si anume aprecierea posibilitatii continuarii executarii contractului de credit prin raportare strict la prestatiile la care partile s-au obligat. Totodata, textul criticat nu incalca art.21 alin.(3) din Constitutie pentru ca atat debitorul, cat si creditorul in faze procesuale distincte pot formula cereri de adaptare a contractului. Prin urmare, art.4 alin.(4) din Legea nr.77/2016 nu incalca art.1 alin.(5) si art.21 alin.(3) din Constitutie.

81. Cu privire la criticile de neconstitutionalitate aduse art.1 alin.(1), art.10 alin.(1) si art.11 teza intai din Legea nr.77/2016 in raport cu art.15 alin.(2) din Constitutie, Curtea, prin Decizia nr.623 din 25 octombrie 2016, par.115, a statuat ca, indiferent de textul legal specific in baza caruia au fost incheiate contractele pana la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementarii de drept comun, Codul civil din 1864, care, in mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, in temeiul art.969 si art.970. Avand in vedere ca Legea nr.77/2016 reprezinta o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactiveaza. Faptul ca legea stabileste criteriile in functie de care intervine impreviziunea nu inseamna ca prevederile sale sunt retroactive; de altfel, judecatorul cauzei insusi avea competenta de a stabili criteriile in functie de care apreciaza impreviziunea in perioada 2016-2019. Inlocuirea unor criterii judiciare variabile si subiective in sine cu criterii legale fixe si obiective nu echivaleaza cu incalcarea principiului neretroactivitatii. Impreviziunea a fost si este reglementata de Codul civil [atat de cel din 1864, cat si de cel din 2009], cu consecinta fie a adaptarii, fie a incetarii contractului, prin urmare, modul de evaluare a sa [legala/ judiciara] nu denota o aplicare retroactiva a institutiei in sine. De altfel, nici consecintele intervenirii sale nu sunt novatoare fata de regulile generale existente in materie [adaptarea/ incetarea contractului]. Prin urmare, art.1 alin.(1), art.10 alin.(1) si art.11 teza intai din Legea nr.77/2016 nu incalca art.15 alin.(2) din Constitutie.

82. Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art.146 lit.d) si al art.147 alin.(4) din

Constitutie, al art.1-3, al art.11 alin.(1) lit.A.d) si al art.29 din Legea nr.47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALA

In numele legii

Decide:

1. Respinge, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate ridicata de BRD – Group Société Générale S.A. din Bucuresti in Dosarul nr.6629/288/2020 al Judecatoriei Ramnicu Valcea, de Banca Romaneasca S.A. din Bucuresti in Dosarul nr.16928/301/2020 al Judecatoriei Sectorului 3

Bucuresti – Sectia civila si in Dosarul nr.9725/320/2020/a1 al Judecatoriei Targu-Mures, de Eurobank S.A. din Atena, Grecia, in Dosarul nr.1688/308/2020 al Judecatoriei Sighisoara si de Credit Europe Bank NV S.A. din Amsterdam, Olanda, in Dosarul nr.13077/301/2020 al Judecatoriei Sectorului 3

Bucuresti – Sectia civila si in Dosarul nr.13362/325/2019 al Judecatoriei Timisoara – Sectia a II-a civila si constata ca dispozitiile art.1 alin.(1), ale art.4 alin.(11)-(13), (3) si (4), ale art.10 alin.(1) si ale art.11 teza intai din Legea nr.77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, precum si Legea nr.52/2020 pentru modificarea si completarea Legii nr.77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, in ansamblul sau, sunt constitutionale in raport cu criticile formulate.

2. Respinge, ca inadmisibila, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.8 alin.(5) din Legea nr.77/2016, exceptie ridicata de Banca Romaneasca S.A. din Bucuresti in Dosarul nr.16928/301/2020 al Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti – Sectia civila si in Dosarul nr.9725/320/2020/a1 al Judecatoriei Targu-Mures, de Eurobank S.A. din Atena, Grecia, in Dosarul nr.1688/308/2020 al Judecatoriei Sighisoara si de Credit Europe Bank NV S.A. din Amsterdam, Olanda, in Dosarul nr.13077/301/2020 al Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti – Sectia civila si in Dosarul nr.13362/325/2019 al Judecatoriei Timisoara – Sectia a II-a civila.

Definitiva si general obligatorie.

Decizia se comunica Judecatoriei Ramnicu Valcea, Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti – Sectia civila, Judecatoriei Targu-Mures, Judecatoriei Sighisoara si Judecatoriei Timisoara – Sectia a II- a civila si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Pronuntata in sedinta din data de 17 iunie 2021”.

* Cititi aici intreaga decizie a Curtii Constitutionale

Cititi mai jos episoadele serialului „Legea darii in plata la CCR”:

- „FURIA BANCILOR N-A PUTUT DARAMA LEGEA LUI ZAMFIR”;

– „Bancile se lupta la baioneta ca sa distruga Legea darii in plata (Video)”;

– „Imprumutatii in franci elvetieni isi striga disperarea la CCR”;

– „BATALIA PE DAREA IN PLATA S-A MUTAT LA CCR”;

– „CCR are ocazia sa faca dreptate pentru zeci de mii de romani abuzati de banci”.