BATALIA PE DAREA IN PLATA S-A MUTAT LA CCR – Exclusiv. Memoriul prin care Asociatia CREDERE si Alexandra Burada cer CCR sa respinga exceptiile de neconstitutionalitate ridicate de banci in 355 de dosare impotriva Legii darii in plata: „Debitorii sunt inrobiti ca in 1863… Romania a ajuns o tara de executati silit, care nu isi pot asigura minima subzistenta sau care muncesc doar pentru a plati rata”

1512

Romanii care nu isi mai pot plati ratele la banci au ajuns pur si simplu intr-o situatie de robie asemanatoare celei dinaintea anului 1864, cand a fost adoptat fostul Cod civil, primul care introducea reglementari moderne ale relatiilor dintre debitori si creditori.

Semnalul de alarma a fost tras de catre avocata Alexandra Ianul, fosta Burada (foto dreapta), si Asociatia CREDERE, condusa de catre juristul Dorin Tanase (foto stanga), in memoriul trimis catre Curtea Constitutionala a Romaniei in dosarul in care CCR este asteptata sa se pronunte marti, 20 aprilie 2021, asupra exceptiilor ridicate de catre numeroase banci si cateva IFN-uri in nu mai putin de 355 de dosare (click aici pentru a citi). Este vorba despre exceptii de neconstitutionalitate privind Legea darii in plata (Legea nr. 52/2020, ce modifica Legea nr. 77/2016). Exceptiile vizeaza atat Legea 52/2020 in ansamblul ei, cat si art. 4 alin. 1 lit. e, pasaj care trateaza problema impreviziunii in contractele de credit. Iar principala miza o reprezinta creditele in franci elvetieni, CHF cunoscand o crestere exploziva fata de leu inca din 15 ianuarie 2015, cand Banca Centrala a Elvetiei a eliminat pragul de 1,2 franci/euro. Or, asa ceva a adus in pragul saraciei nenumarati debitori din Romania, estimarile neoficiale ale Asociatiei CREDERE vorbind despre zeci de mii de romani.

Iata mai intai ce prevad atat art. 4 alin. 1 lit. e, cat si art. 4 alin. 1/1-1/3 din Legea 52/2020:

– art. 4 alin. 1 lit. e: „Pentru stingerea creantei izvorand dintr-un contract de credit si a accesoriilor sale prin dare in plata trebuie indeplinite, in mod cumulativ, urmatoarele conditii: (…) este indeplinita conditia privind impreviziunea”.

– art. 4 alin. 1/1-1/3:

(1^1) Reprezinta impreviziune:

a) pe durata executarii contractului de credit, cursul de schimb valutar, aplicabil in vederea cumpararii monedei creditului, inregistreaza la data transmiterii notificarii de dare in plata o crestere de peste 52,6% fata de data incheierii contractului de credit. In vederea calcularii procentului de 52,6% se va avea in vedere cursul publicat de Banca Nationala a Romaniei la data transmiterii notificarii de plata si cursul de schimb publicat de Banca Nationala a Romaniei la data incheierii contractului de credit;

b) pe durata executarii contractului de credit, obligatia de plata lunara inregistreaza o crestere de peste 50% ca urmare a majorarii ratei de dobanda variabila.

(1^2) In scopul aplicarii prevederilor prezentei legi este necesara mentinerea pragurilor valorice prevazute la alin. (1^1) lit. a) si b) in ultimele 6 luni anterioare transmiterii notificarii de dare in plata.

(1^3) Prezumtiile prevazute la alin. (1^1) au caracter absolut. Creditorul care formuleaza contestatie, conform art. 7, are obligatia de a dovedi omisiunea indeplinirii conditiilor de admisibilitate a notificarii de dare in plata, prevazute la alin. (1) lit. a)-d)”.

Retineti pragul de 52,6% mentionat mai sus, fiindca vom reveni asupra lui!

Prezentam principalele obiectiuni ale bancilor, asa cum au fost sintetizate de CREDERE si Alexandra Ianul:

Astfel, sintetizand argumentele autoarelor exceptiilor:

– se arata ca legea criticata incalca prevederile art. 1 alin. (3) si (5) din Constitutie, din perspectiva cerintei claritatii si predictibilitatii actelor normative, prin faptul ca nu este insotita de Avizul Bancii Nationale a Romaniei, precum si de un studiu de impact, in acord cu dispozitiile exprese ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, precum si cu jurisprudenta in materie a Curtii Constitutionale.

– Se critica faptul ca sintagma ”reprezinta impreviziune” aduce atingere art. 1 alineatele 3 si 5, 147 alin.4, art 21 alineat 3 si art 124 alineatul 1 din Constitutia Romaniei precum si o incalcare a dreptului la un proces echitabil prevazut de art. 6 alineatul 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Se sustine ca prevederile legale criticate instituie prezumtii absolute de impreviziune, in raporturile juridice dintre consumatori, pe de o parte, si institutiile de credit, institutiile financiare nebancare sau cesionarii creantelor detinute asupra consumatorilor, pe de alta parte, prin derogare de la reglementarea de drept comun, in sensul ca in aceste situatii impreviziunea ar urma sa opereze ope legis, instanta avand doar rolul de a verifica, formal, existenta imprejurarilor prevazute de prevederile legale criticate. Argumentul principal este acela ca potrivit Deciziei Curtii Constitutionale nr. 623 din 25 octombrie 2016, impreviziunea are caracter judiciar, neputand fi prezumata ope legis, astfel incat rezulta ca nu poate fi sustrasa controlului instantei de judecata verificarea unor conditii ale impreviziunii, precum existenta unor situatii extraordinare sau buna-credinta a debitorului. De asemenea, se arata ca instituirea unui prag valoric incalca arhitectura impreviziunii, astfel cum aceasta este configurata prin art.1271 Cod Civil.

– Tot in legatura cu incalcarea prevederilor art. 1 alin. (3) si (5) din Constitutie, derivata din contradictia noii reglementari cu natura impreviziunii din dreptul comun, autorii exceptiei mai sustin ca prevederile legale criticate anihileaza practic caracterul judiciar esential al impreviziunii in aceasta materie, astfel cum a fost configurat prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 623 din 25 octombrie 2016.

– Astfel, se arata ca instituirea de catre legiuitor a unor prezumtii de impreviziune este lipsita de logica juridica, avand in vedere ca faptele obiective pot fi dovedite prin orice mijloace de proba, neexistand niciun impediment ca debitorul sa faca dovada ca obligatia sa a devenit excesiv de oneroasa. Mai mult, se arata ca dificultatea prezumarii situatiei de impreviziune rezulta si din faptul ca aceasta poate fi generata si de cauze subiective, ce tin exclusiv de persoana debitorului, cum ar fi cresterea gradului de indatorare al acestuia, astfel incat lipsa unei conexitati reale intre impreviziune (faptul pretins) si faptele conexe, pe care se grefeaza prezumtiile legale instituite, face ca reglementarea sa nu fie rezonabila, ingradind cercetarea judecatoreasca asupra cauzei si dreptul la aparare al creditorului si facand din procedura darii in plata una aflata la discretia consumatorului, in cadrul careia instanta de judecata realizeaza doar o verificare formala.

– Prin urmare, se apreciaza ca pragul de 52,6% este unul nefundamentat, ca motivarea modificarii legii nu este una reala si fundamentata, pentru ca nu exista, in realitate, nicio justificare bazata pe un studiu de impact din punct de vedere economic si financiar-bancar. Mai mult, in acest caz, garantiile de autonomie si independenta recunoscute instantei de judecata devin lipsite de continut, in conditiile in care impreviziunea se analizeaza exclusiv prin raportare la fluctuatia cursului de schimb al monedei creditului, fara ca instanta sa poata tine seama de elementele de fapt si de drept relevante. In acest mod este incalcat principiul nominalismului monetar, prevazut de Codul civil, potrivit caruia debitorul este tinut sa restituie suma creditului in moneda contractata, indiferent de variatiile contravalorii acesteia in moneda nationala, prin atribuirea unor efecte juridice diferite fata de cele reglementate de normele de drept substantial, aplicabile la data incheierii contractelor de credit, ceea ce contravine prevederilor art. 1 alin. (5) si art. 15 alin. (2) din Constitutie si jurisprudentei Curtii Constitutionale in materie, respectiv Decizia nr. 62 din 7 februarie 2017

Analizand intreaga exceptie de neconstitutionalitate, putem constata cu usurinta faptul ca dezbaterea se ‘invarte’ in jurul art.4 alineatul 1 litera e, respectiv toate argumentele sunt menite a desfiinta cazurile de impreviziune definite de legiuitor, in scopul aratat mai sus, si anume, acela ca in sfarsit legea darii in plata sa isi poata produce efectele asupra situatiilor juridice pentru care aceasta a fost adoptata”.

In replica, avocata Ianul si Asociatia CREDERE explica faptul ca pragul de 52,6% a fost luat de catre legiuitor chiar dintr-un regulament al Bancii Nationale a Romaniei.

De asemenea, autorii memoriului avertizeaza asupra situatiei deosebit de dramatice cu care se confrunta debitorii in CHF, care muncesc aproape exclusiv pentru plata ratelor, nemairamanandu-le prea multi bani in rest. Or, actuala forma a Legii darii in plata reprezinta o solutie echitabila pentru consumatori in relatiile cu bancile, actul normativ introducand posibilitatea ca instantele sa echilibreze contractele, dispunand inghetarea cursului la nivelul istoric (cel din momentul acordarii imprumutului), plus o anumita marja. Deci instantele nu mai sunt obligate sa dispuna solutia radicala, constand in darea in plata a locuintei in schimbul stergerii datoriei – cum prevedea forma initiala a legii.

Aceasta prevedere o gasim la art. 4 alin. 4 din Legea 52/2020: „Echilibrarea si continuarea contractului de credit sunt prioritare. Incetarea contractului de credit va putea fi dispusa doar in cazul imposibilitatii vadite a continuarii sale”.

Redam cele mai importante pasaje din memoriul CREDERE-Ianul adresat CCR:

Prin intermediul prezentului Raport, solicitam Onoratei instante de contencios constitutional sa analizeze in mod favorabil beneficiarilor legii, constitutionalitatea si oportunitatea modificarii Legii, in sensul declararii ca fiind constitutionale a cazurilor de impreviziune identificate, criterii pe care le consideram ca fiind corect determinate si usor determinabile de catre instantele judecatoresti de drept comun, investite cu solutionarea acestor cauze, modalitatea in care sunt legiferate acestea fiind de natura a elimina interpretarea ”difuza” a legii, asa cum a retinut si Onorata Curte in cadrul Deciziei 731/2019.

Apreciem ca modificarea adusa de legiuitor, in sensul introducerii unor cazuri/criterii de impreviziune in materia contractelor de credit care intra sub incidenta Legii 77/2016, respecta intru totul cerintele si statuarile din Decizia nr. 731/2019.

Necesitatea introducerii in lege a unui criteriu clar de impreviziune ce vizeaza cresterea cursului valutar (si nu numai) subzista si este dovedita de practica neunitara si nefavorabila a instantelor judecatoresti, care, si la nivelul anului 2020, nu tin cont de considerentele obligatorii ale Curtii Constitutionale a Romaniei, atat de clar exprimate, mai ales prin Deciziile 415/2018 si 731/2019.

Daca in privinta notificarilor inaintate pe forma veche a legii 77 inca asistam, la nivelul instantelor superioare, a unei intepretari ARBITRARE SI A UNEI ”ANIHILARI” PE CALE JURISPRUDENTIALA A EFECTELOR LEGII 77/2016 (a se vedea Anexa 2 ce cuprinde decizii definitive pronuntate la nivelul Curtii de Apel, mai mult decat elocvente pentru demonstrarea tendintei in practica), ulterior promulgarii Legii 52/2020, in cauzele unde s-a procedat la judecarea in fond a cauzei, asistam, in final, la o aplicare corecta a legii, in scopul si finalitatea pentru care aceasta a fost adoptata si interpretata de Onorata instanta de contencios constitutional, observandu-se o tendinta a instantelor chiar, de a reamenaja/adapta prestatiile prin stabilizarea cursului valutar (in general prin impartirea sa echitabila, respectiv asumarea in proportie de 50% a cresterii cursului de catre fiecare dintre parti- a se vedea Anexa 3 – hotarari date in fond dupa intrarea in vigoare a modificarilor legii 77/2016).

Aceasta din urma tendinta dovedeste ca exprimarea folosita de legiuitor pentru identificarea cazurilor de impreviziune este una clara si previzibila pentru instantele de judecata, care finalmente, dupa 5 ani de la adoptarea legii, judeca aceste cauze cu usurinta, cu celeritate si, asa cum am indicat mai sus, cu respectarea obiectivelor trasate prin deciziile de interpretare obligatorii emise de Curtea Constitutionala a Romaniei, respectiv cu aplicarea unui remediu judiciar.

Referitor la anihilarea pe cale jurisprudentiala a legii la nivelul instantelor superioare, va rugam sa observati in Anexa 4 (ce cuprinde hotarari favorabile consumatorilor, casate in recurs !!!!) cum instantele superioare au descurajat o aplicare corecta a teoriei impreviziunii de catre instantele inferioare, care initial s-au aplecat si dedicat acestor cauze pronuntand hotarari conforme cu deciziile constituttionale de interpretare, chestiune care in final a condus la o deteriorare iremediabila a practicii, pe care nici Decizia 731/2019 nu a reusit sa o mai salveze. Tot in aceasta Anexa, va atragem atentia asupra unei opinii concurente, care demonstreaza ca inca exista profesionisti ai dreptului care au inteles cu exactitate si aplica corect considerentele obligatorii ale Curtii Constitutionale a Romaniei.

Mai mult decat atat, debitorii se afla in acest moment intr-o situatia mai grava decat aceea in care se aflau la data transmiterii notificarii (2016), in contextul in care (fara ca instanta sa fi retinut in sarcina acestora reaua-credinta si fara ca creditorul sa fi obtinut o hotarare judecatoreasca prin care sa se stabilieasca prejudiciul cauzat prin transmiterea notificarii de dare in plata) li se solicita achitarea unor sume enorme de bani pentru repunerea in scadenta a creditului reprezentand echivalentul tuturor ratelor ce ar fi devenit scadente in perioada suspendarii de drept a obligatiilor de plata. Majoritatea acestor debitori, care au pierdut nedrept procesul de dare in plata, se afla in prezent in executare silita.

Mai mult decat atat, autorii exceptiilor de neconstitutionalitate care reclama in acest moment nerespectarea art. 147 din Constitutia Romaniei sunt aceiasi care, in fiecare zi, explica instantelor de judecata ca deciziile 731/2019 si 415/2018 nu sunt incidente in cauzele pendinte, ce vizeaza notificari trimise in temeiul formei initiale a Legii 77/2016.

In ciuda faptului ca interpretarile constitutionale au fost extrem de clare, ca exista suficiente informatii in spatiul public cu privire la calificarea acestui eveniment ca fiind unul exceptional, ca este recunoscut la nivel European si Mondial ca aprecierea CHF fata de moneda RON a fost influentata de fenomene macroeconomice ce nu ar fi putut fi influentate sau cunoscute de un consumator mediu informat, din practica extinsa a instantelor judecatoresti de drept comun (din nefericire) rezulta ca aprecierea asupra acestui fenomen este una extrem de subiectiva, confuza si neargumentata, in drept dar nici in fapt, avand insa un singur element comun, indiferent de argumentele folosite: plasarea culpei si a intregii responsabilitati contractuale in sarcina debitorului consumator de credit ipotecar.

La momentul analizei obiectiei de neconstitutionalitate care a generat Decizia 731/2019, am solicitat Onoratei Curti ca prin decizie sa clarifice, direct sau indirect, daca evenimentul imprevizibil reprezentat de majorarea excesiva a obligatiilor lunare, dar si totale de plata ale consumatorilor care au accesat credite in CHF poate fi exclus DE PLANO din categoria conditiei obiective, asa cum procedeaza majoritatea instantelor judecatoresti. Raspunsul a fost fara echivoc in sensul ca acest eveniment nu poate fi exclus, INSA devine evident ca o interpretare a Curtii nu este suficienta, ci este IMPERIOS NECESARA INTRODUCEREA UNUI PRAG VALORIC, pe care noi il consideram a fi 52,6%, asa cum vom argumenta in cele ce urmeaza.

Suntem convinsi ca o atare mentinere a pragului de 52,6% va conduce nu numai la o schimbare binevenita a practicii, dar si la o degrevare a rolului instantelor judecatoresti, deoarece institutiile de credit vor fi mai orientate catre oferirea unor solutii de conversie amiabile decat catre instrumentarea unui litigiu.

Din analiza exceptiilor de neconstitutionalitate formulate, se poate constata cu usurinta ca argumentele sunt aproape identice cu cele invocate in contestarea formelor anterioare ale legii, argumente ce au fost deja clarificate, pozitiv sau negativ, de Curtea Constitutionala, indeosebi prin Deciziile 623/2016, 95/2017, 415/2018 si 731/2019.

Cum aceasta modificare si introducerea criteriului de impreviziune de 52,6% este o consecinta a considerentelor Deciziei 731/2019, in cele ce urmeaza argumentam ca presupusele incalcari ale Constitutiei Romaniei au fost deja transate, nefavorabil autorilor exceptiei, chiar inauntrul acelei decizii, cu foarte mici diferente, iar argumentele noi sunt neintemeiate. (…)

Argumente in favoarea constitutionalitatii art. 4 alin 1 litera e (in integralitatea sa)

A. Pragul de 52,6% este fundamentat si motivat real

Prin exceptiile de constitutionalitate formulate se critica, in principal, motivarea amendamentului adoptat de Comisia Juridica, de disciplina si imunitati din cadrul Camerei Deputatilor, prin Raportul din 09.03.2020, cu privire la stabilirea pragului de 52,6%. Asa cum rezulta si din Raport, motivarea pragului a fost determinata chiar de prevederile Regulamentului BNR nr. 24/2011, autorii exceptiei sustinand ca aceasta trimitere ar fi lipsita de fundament (pe motiv ca Regulamentul nu ar mai fi in fiinta la data adoptarii amendamentului), argument pe care il vom demonta in cele ce urmeaza:

a) Prin decizia 623/2016, Curtea Constitutionala a constatat ca aceasta lege a fost adoptata plecandu-se de la situatia premisa a contractelor de credit incheiate in anii 2007-2009 pentru reglementarea unor dezechilibre contractuale aparute in urma crizei economice. Asa cum se poate constata si la aceasta data, contractele in litigiu fac parte din aceeasi categorie, respectiv apar ca fiind singura categorie de contracte care genereaza in continuare necesitatea interventiei legiuitorului datorita neindentificarii unor alte solutii de catre creditori sau de catre Stat (asa cum s-a intamplat in cazul tarilor vecine).

De la aceasta situatie premisa s-a plecat pentru identificarea unui prag rezonabil care sa constituie un criteriu de natura a atrage remediul impreviziunii contractuale in domeniul de aplicare al Legii 77/2016.

In legiferarea coerenta a unui prag care sa atraga aplicarea teoriei impreviziunii, sunt relevante reglementarile si masurile (emise de autoritatile de supraveghere si reglementare la nivel national si european) ulterioare producerii evenimentului care a generat riscul (in cazul nostru, aprecierea semnificativa fata de moneda nationala a monedelor in care a fost acordat creditul). Aceste reglementari ulterioare sunt deosebit de importante, deoarece au fost menite sa preintimpine pentru viitor, probleme / riscuri similare celor create chiar de situatiile care au impus adoptarea de noi reglementari, in cazul acesta acordarea creditelor in valuta unei categorii de cetateni neacoperiti fata de riscul valutar, in conditii lipsite de control. Pe langa faptul ca acestea emana de la insasi autoritatea de supraveghere, aspect ce le confera o legitimitate absoluta, este evident ca acestea au fost stabilite in urma unei analize atente a fenomenului, asa cum vom arata in cele ce urmeaza.

Astfel, masurile de preventie adoptate ulterior de autoritati cu efecte pentru viitor (in scopul evitarii ajungerii intr-o situatie similara) constituie un reper important ce nu poate fi ignorat pentru a dezamorsa situatia creditelor carora nu le-a fost atribuit pana la aceasta data, niciun remediu cert.

Legea 77/2016 a ramas la aceasta data, unicul instrument de corectie/remediere a unei situatii produse cu mult timp in urma si care isi produce efectele si in prezent (mai ales in contextul recentei pronuntari a CJUE in Cauza Serban C81/19, decizie care interzice analiza din perspectiva caracterului abuziv a clauzei de rambursare a creditului in moneda CHF).

In ceea ce priveste creditele acordate in moneda Franc Elvetian, este o chestiune de notorietate faptul ca dezechilibrul contractual a fost produs de socuri valutare (2011/2015), consecinta a unor cauze independente de vointa partilor. Socul valutar este este un termen folosit pentru a descrie situatia cand valoarea unei monede creste fata de alta intr-o perioada de timp extrem de scurta.

Socul” si potentialele sale efecte asupra executarii contractului ar fi trebuit realizat la data acordarii contractului de credit, prin efectuarea unui ”test de stress” ce se aplica valorii ratei raportat la veniturile debitorului care nu realizeaza venituri in moneda in care a fost acordat creditul (adica acelui consumator care nu este acoperit in mod natural fata de riscul valutar) pentru a evita cazurile in care obligatia ar fi devenit excesiv de oneroasa, conducand astfel la o deteriorare a capacitatii de rambursare a creditului.

Insa la data acordarii acestor credite nu existau reglementari in acest sens (Regulamentul BNR 3/2007 fiind extrem de lacunar, asa cum se poate constata din parcurgerea acestuia- a se vedea Anexa 1). Sutele de mii de credite in valuta acordate in perioada 2007-2009, au fost acordate in baza celor 8 articole ale acestui Regulament care nu instituia o veritabila politica de limitare a riscului.

Astfel, gradul de indatorare avut in vedere la data acordarii acestor credite (care a variat intre 40 si 70% in acea perioada) prezinta o deosebita relevanta in corelatie cu pragul stabilit pentru ”socul valutar”, deoarece depasirea acestui prag pe parcursul executarii contractului de credit conduce categoric la ”ruina contractuala”.

Cand analizam impactul unui eveniment generator de impreviziune in cazul unui contract de credit acordat unei persoane fizice, este bine sa nu uitam faptul caracteristicile specifice ale acestuia, printre care faptul ca pentru acordare se realizeaza o analiza a cacapcitatii de rambursare a creditului, care nu poate fi una nelimitata in cazul unui salariat spre exemplu. Chiar daca nu raportam dezechilibrul la valoarea patrimoniului debitorului si nici la o stare de insolventa, este evident ca daca acorzi un credit cu o rata lunara in limita a 40% din venituri iar ulterior intervenirii unui risc cupraadaugat rata atinge un grad de 80% din venituri, debitorul intra mai mult ca sigur in incapacitate de plata, atragind astfel dupa sine o serie de actiuni ale bancii care conduc in final la ruina contractuala.

Deoarece la momentul acordarii acestor credite, Regulamentul 3/2007 ce viza limitarea riscului de credit nu impunea institutiilor de credit realizarea unui asemenea test, care astazi se realizeaza in mod imperativ, in scopul stabilirii unui prag rezonabil de ”impreviziune” a fost necesara analiza evolutiei acestor reglementari ulterioare (regulamentul 24/2011 si 17/2012) si raportarea la acestea, prin prisma evenimentelor si recomandarilor existente la nivel european, care au fost elaborate ca o consecinta a constatarii aparitiei unui eveniment generator de risc, deja produs. (…)

Daca analizam acest document, putem concluziona fara a exista vreun dubiu:

– Ca documentul analizeaza si trateaza o problema deja aparuta la nivel European, generata de o creditare masiva a populatiei in moneda straina si amplificata de contextul crizei economice,

– Ca populatia nu a constientizat riscurile unor asemenea produse si implicit nici iminentele efecte ale crizei economice, care au afectat in final, de cele mai multe ori iremediabil, capacitatea de rambursare a imprumuturilor,

– Ca acest eveniment si efectele sale nu au putut fi prevazute de imprumutati si nici chiar de imprumutatori (din perspectiva amplorii cu care acestea s-au produs) dar spre deosebire de imprumutati, rezulta cu evidenta ca profesionistii ar fi trebuit sa ia in calcul o atare posibilitate (fie numai si din prisma protectiei investitiei acestora/pozitiei lor de risc)

– Ca se impune interventia autoritatilor centrale pentru a limita riscurile producerii pe viitor a unui eveniment similar.

Acesta este contextul in care autoritatea de supraveghere, BNR, adopta Regulamentul 24/2011 si apoi 17/2012, stabilind ”socul valutar” la nivelul de 52,6 pentru CHF, 35,5% pentru EURO si 40% pentru USD. Suntem convinsi ca la stabilirea acestor praguri care au fost mentinute in vigoare pana in anul 2018, au fost folosite date de specialitate, care probabil lipsesc din cultura generala a unui consumator ”de rand”.

Fiind definit ca un ”soc de curs de schimb”, in ergonomia acestor politici, acesta este in mod evident un indicator maximal (asa cum arata si textul) care arata o situatie potential generatoare de riscuri, o deteriorare semnificativa a capacitatii de rambursare a imprumutului o atare situatie contribuind la o crestere semnificativa a gradului de indatorare si implicit la o ruina contractuala. Pentru creditor inseamna o deteriorare semnificativa a portofoliului de credite acordate precum si inregistrarea unor pierderi semnificative/costuri.

In final, acest prag nu poate fi interpretat decat ca un reper de risc maximal stabilit de Banca Nationala a Romaniei, respectiv o limita maximala ce ar putea fi prevazuta in mod rezonabil de profesionisti. Este si o dovada in sensul ca nici Banca Nationala a Romaniei nu a putut prevedea o depasire a acestui prag (poate doar una temporara).

Astfel, acest procent este unicul reper pe care legiuitorul il putea avea in vedere la stabilirea pragului de la care se poate considera ca intervine o situatie de impreviziune. Mai mult decat atat, la stabilirea acestui prag, legiuitorul a avut in vedere cel mai mare procent dintre cele trei monede si nu s-a raportat spre exemplu la nivelul de 35,5% prevazut pentru creditele in EUR, excluzand implicit, la aceasta data, conform datelor istorice acest tip de credite din sfera aplicarii impreviziunii.

Este lipsita de fundament afirmatia autorilor exceptiei cu privire la o posibila crestere a gradului de indatorare datorita culpei debitorului, in contextul in care, evenimentul imprevizibil si dezechilibrul contractual generat de acesta se analizeaza in functie de elementele specifice unui contract de credit (avute in vedere la data acordarii creditului) si nu in functie de eforturile personale sau incapacitatea debitorului de a face fata ulterior acestei obligatii de plata, devenita excesiv de oneroasa in raport de ceea ce s-a angajat initial.

Cu privire la persistenta temporala, legiuitorul a ales ca reper mentinerea gradului de impreviziune pentru o perioada de cel putin 6 luni deoarece:

– se elimina situatiile in care ar putea fi invocata impreviziunea ca urmare a unui soc valutar temporar, care spre exemplu sa se inregistreze pentru o scurta perioada de timp (o zi, o saptamana, o luna), eveniment care nu ar trebui sa fie de natura a atrage un dezechilibru semnificativ si nici dreptul consumatorului de a solicita un remediu;

– pe de alta parte, o mentinere a unui atare dezechilibru pentru o perioada de minim 6 luni (ce contribuie asa cum am aratat la deteriorarea semnificativa a capacitatii de rambursare a debitorului) este suficient ca sa determine luarea unor masuri de catre creditor, cum ar fi declararea scadentei anticipate si demararea procedurilor de executare silita, fiind binecunoscut faptul ca creditorul, ia aceste masuri de obicei dupa inregistrarea a 90 de zile de intarziere la plata creditului.

– Perioada de 6 luni a avut ca reper si evolutia istorica a creditelor in CHF, majoritatea debitorilor cedand in perioada 2009-2011 si intrand in executare silita la putin timp de la inregistrarea primelor cresteri semnificative, apoi au urmat cei din anul 2015 care au cedat la scurt timp de la inregistrarea pragului de 4,5 lei pentru 1 CHF, cei care au ”rezistat” fiind de fapt o exceptie (acestia au reusit datorita eforturilor subliminale pe care le-au facut pentru a achita rata si evita pierderea locuintei, eforturi care au presupus inclusiv plecarea din tara, schimbarea domeniului in care activau, renuntarea la obiective personale,etc. )

Astfel, perioada de 6 luni (timp in care debitorul achita 6 rate lunare) este una rezonabila si de natura a impiedica consecinte contractuale cu mult mai dezastruoase, fiind utila atat pentru debitor cat si pentru creditor. Spre exemplu, efectul ar fi fost cu mult mai atenuat si pierderile semnificativ mai mici de ambele parti, daca aceste credite ar fi fost convertite in moneda nationala la un curs de schimb de 3, 2 lei/1 CHF si nu un curs de 4,6 lei pentru 1 CHF. De asemenea, cu certitudine nu s-ar fi ajuns in situatia zecilor de mii de executari silite a imprumutatilor in moneda straina.

Aceasta a fost si logica pragului de avertizare de 20% valabil pentru creditele ipotecare in valuta incheiate dupa anul 2016, consumatorul avand posibilitatea de a opta pentru conversia creditului in moneda nationala, in timp util, evitandu-se astfel pierderi semnificative de ambele parti. Spre deosebire de creditele acordate in prezent, cele care au nevoie de aplicarea acestei legi, respectiv cele acordate in perioada 2007-2009, nu au beneficat de ”preventie” sau de remedii prestabilite.

Din pacate, pentru creditele incheiate in CHF in anii 2007-2009 a existat o lipsa crasa si totala de reglementare iar toate avertizarile, masurile sau interventiile legislative au fost adoptate ulterior (fara efect asupra acestora din urma deoarece erau deja incheiate), avand un scop preventiv pentru a adresa creditele ce urmau a fi incheiate. Chiar si asa reperele ulterioare sunt putine (deoarece o elaborare prea complexa ar fi condus la o recunoastere majora a culpei), insa acelea care sunt, nu pot fi ignorate, cum ar fi gradul de soc de risc valutar calculat si reglementat de Banca Nationala a Romaniei pentru moneda CHF in anul 2011 si mentinut in vigoare pana in anul 2018 (Regulamentele 24/2011 si 17/2012 fiind mai mult decat elocvente in acest sens).

In prezent, aprecierea CHF fata de moneda RON se situeaza intre 93-135% in functie de cursul din data acordarii, chestiune care afecteaza nu numai creditele in scadenta ci si pe cele in executare silita, deoarece aceasta se realizeaza in conformitate cu prevederile Codului de procedura civila, la cursul zilei, astfel incat cei executati direct sau indirect, suporta in continuare ”socul valutar”. (…)

Cu privire la cel de-al doilea caz de impreviziune – cresterea dobanzii

Prin raportare la considerentul 93 din Decizia Curtii Constitutionale nr. 731/2019, legiuitorul a apreciat necesitatea introducerii unui criteriu de impreviziune care sa acopere si un eventual dezechilibru contractual intervenit pe parcursul derularii contractului de credit si determinat, astfel cum arata onorata Curtea Constitutionala, de cresterea excesiva a „indicelui interbancar in raport cu care se calculeaza dobanda creditului.”

Desi trimiterea la o atare situatie a avut un caracter exemplificativ, legiuitorul a considerat oportuna definirea cazului de impreviziune determinat de cresterea accelerata si excesiva a indicilor interbancari care intra in componenta dobanzii variabile aplicabile contractului de credit, avand in vedere un trecut statistic tumultuos in care anumiti indici de referinta, pentru scurte perioade de timp, au atins praguri inalte, de neconceput in actualul context economico-social.

Cu titlu de exemplu, indicele de referinta ROBOR 3M aplicabil pentru marea majoritate a contractelor de credit aflate in derulare, a inregistrat in data de 20 octombrie 2008 un maxim istoric de 49.81%, respectiv un minim istoric de 0.68% in data de 14 octombrie 2016. De mentionat faptul ca prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 19 din 29 martie 2019, executivul a introdus un nou indice de referinta pentru creditele in lei, denumit IRCC, a carui evolutie nu o putem prezenta avand in vedere timpul scurs de la momentul implementarii si pana in prezent.

Deoarece exista o multitudine de indicatori ai ratei de dobanda precum si faptul ca interesul este pana la urma acela de a clarifica ce majorare ar putea fi catalogata ca fiind un risc supraadaugat fiind extraordinar de dificila, legiuitorul s-a raportat pentru definirea cazului, la efectul pe care o atare majorare ar produce-o in executarea obligatiei lunare de plata. O crestere de dobanda care ar genera o crestere cu 50% a ratei lunare (e.g. de la 1000 la 1500 de lei) ar insemna o crestere in puncte procentuale cu mult mai mare decat cel de 0.6 prevazut de aceleasi Regulamente 24/2011 si 17/2012.

Avand in vedere principiile enuntate de catre Curte care vizeaza „persistenta in timp si consistenta” unui element exterior pentru a se circumscrie notiunii de impreviziune, prin analogie cu argumentele prezentate anterior pentru lit. a), opinam ca procentul de 50% a cresterii obligatiei de plata lunare ca urmare a majorarii indicilor de referinta indeplineste toate cerintele cuprinse de Curte pentru a trece testul de proportionalitate, cu respectarea dreptului de proprietate clamat de catre creditori si garantat de catre Constitutia Romaniei.

De asemenea, din perspectiva consistentei in timp (6 luni anterioare depunerii notificarii de dare in plata), prin raportare la momentul acordarii imprumutului, nu credem ca exista pana in prezent o situatie de fapt care sa se circumscrie notiunii de impreviziune astfel cum a fost redactata de catre legiuitor (nu a existat o consisenta in timp a cresterii indicilor interbancari suficienta pentru a fi indeplinite conditiile), insa simpla existenta a acestui criteriu are scopul de a preveni repetarea scenariului aferent creditelor in franci elvetieni, acordand (in special) imprumutatilor cu credite in lei posibilitatea de a avea un remediu viabil in lipsa unui dialog conciliant cu creditorul.

Drept urmare, textul de lege determina creditorii sa actioneze preventiv, in interesul ambelor parti contractante (debitorul evita executarea silita in caz de neplata, in timp ce creditorul evita incadrarea creditului in categoria creditelor neperformante si constituirea de provizioane).

Textul de lege nu este de natura a crea vreun risc la nivelul sistemului bancar din moment ce, pana in prezent, nu a existat elementul persistentei in timp, iar prin raportare la momentul incheierii contractelor de credit, in majoritatea situatiilor exista un trend stationar, de diminuare sau usoara crestere a obligatiei de plata lunare.

Atragem atentia onoratei Curti Constitutionale asupra faptului ca exista situatii in care triplarea indicilor de referinta interbancari nu conduc la indeplinirea elementului de consistenta (pragul de 50%), in mod evident fiind necesara si indeplinirea elementului de persistenta in timp. (…)

In final si fara a ne dori sa devenim dramatici, invocarea incalcarii art. 1 alineatul 3 din Constitutia Romaniei ni se pare lipsita de orice urma de respect fata de cetatenii romani, acesti clienti ai autoarelor exceptii care si-au vazut vietile distruse in mod iremediabil de situatia creata si mentinuta de acestea din urma, prin actiuni successive si repetate de lacomie sau lipsa de interes fata de soarta acestora, clienti care au fost privati vreme de mai bine de 13 ani de valorile garantate prin acest articol: dreptul la demnitate umana, libertate, viata si dreptul la libera dezvoltare a acestora.

In continuare, cetatenii consumatori de credite sunt, din perspectiva raporturilor juridice cu institutiile de credit financiar bancare sau nebancare, intr-o ”situatie” similara cu cea in care se aflau romanii in anul 1863, inrobiti, captivi, dar de o maniera moderna, financiara – inrobiti de un vid legislativ, de lipsa educatiei financiare si subiectii unei creditari iresponsabile, dar profitabile pentru autorii exceptiei, Romania a ajuns incet, dar sigur, o tara de emigranti, de executati silit, care nu isi pot asigura minima subzistenta sau care muncesc doar ”pentru a plati rata”, expresie deja impamantenita in constiinta colectiva.

Pentru o anumita categorie de cetateni, efectul transpunerii unor directive care vin sa normalizeze raportul juridic intre consumator si profesionist, este nul, deoarece acestea se aplica doar pentru viitor.

Degeaba invatam din greselile trecutului, daca nu ii putem ajuta pe cei a caror experienta negative a condus la adoptarea acestor legi. Nu poate fi acceptata discriminarea categoriilor de cetateni imprumutati in functie de data la care au contractat creditul.

Un om aflat in aceasta conjunctura este condamnat chiar de lege sau mai precis de lipsa acesteia. Este condamnat sa nu se poata ridica, ingradirile artificiale tinandu-l permanent in aceeasi stare. Drepturile sale fundamentale consacrate prin Constitutia Romaniei, sunt inabusite iar acesta este primul semn de incapacitate a unui stat de a-si proteja cetatenii.

Legea 77/2016, astfel cum a fost modificata, este o lege ”pozitiva”, deoarece inlesneste oamenilor posibilitatea de a se bucura cu adevarat de un drept natural si imprescriptibil, fundamental, indisolubil legat de fiinta umana, proprietatea.

In cazul creditelor ipotecare dreptul de proprietate este doar ”aparent”/ ”formal”, deoarece pretul nu a fost platit integral iar pretul acestui ”drept aparent”, in anumite cazuri, este unul mult prea mare: viata si demnitatea umana. Ori aceste din urma drepturi nu sunt aparente, ci fundamentale.

Legea 77/2016 modificata poate conduce la restaurarea demnitatii umane, care alaturi de proprietate, in intregul sau si nu in forma oferita de sistemul bancar, este un drept fundamental.

Intr-o ordine a lucrurilor rasturnata complet, chiar impotriva firii, aceasta lege reda demnitatea umana si asigura dreptul cetateanului roman si a familiei sale, la un trai decent, pe viitor.

Interventia legiuitorului este astfel, justa, proportionala si legitima, fara ca prin aceasta sa se ”stearga” sau sa se ”altereze” trecutul. La fel cum sumele incasate de creditori, raman un drept castigat, la fel si pierderile si leziunile cetateanului consumator, raman castigate, caci nicio lege nu poate sa retroactiveze viata si nici demnitatea.

Mihail Kogalniceanu se intreba: ”Cum vrei sa creezi un stat modern cand majoritatea locuitorilor sunt robi?”

Acelasi lucru se intreaba si cei care ”semneaza” acest raport alaturi de noi, respectiv… autorii relatarilor pe care le-ati citit in zilele anterioare precum si toti cei care au nevoie de un final pozitiv al acestei lupte, interminabile. Suntem convinsi ca si cei care nu mai sunt astazi printre noi, cei a caror viata le-a fost curmata prematur si inutil de aceasta povara, v-ar solicita astazi, acelasi lucru: DREPTATE.

* Cititi aici intregul memoriu

3 comentarii la “BATALIA PE DAREA IN PLATA S-A MUTAT LA CCR – Exclusiv. Memoriul prin care Asociatia CREDERE si Alexandra Burada cer CCR sa respinga exceptiile de neconstitutionalitate ridicate de banci in 355 de dosare impotriva Legii darii in plata: „Debitorii sunt inrobiti ca in 1863… Romania a ajuns o tara de executati silit, care nu isi pot asigura minima subzistenta sau care muncesc doar pentru a plati rata”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *