Grid star
eveniment

SALARIILE ROMANILOR: CASTIGUL NET – Banii primiti “in mana”. It-istii, la putere. Domeniul in care s-au inregistrat cele mai mici remuneratii (Document)

In luna iulie 2022, castigul salarial mediu brut a fost 6.405 lei, cu 8 lei (-0,1%) mai mic decat in luna iunie 2022. Potrivit Institutului National de Statistica, castigul salarial mediu net a fost 3.975 lei, in usoara scadere fata de luna precedenta, cu 2 lei (-0,1%).

Valorile cele mai mari ale castigului salarial mediu net s-au inregistrat in activitati de servicii in tehnologia informatiei (inclusiv activitati de servicii informatice) (9.549 lei), iar cele mai mici in hoteluri si restaurante (2.273 lei). Comparativ cu luna iulie a anului precedent, castigul salarial mediu net a crescut cu 12,1%.
Indicele castigului salarial real a fost 97,5% in luna iulie 2022 fata de luna iulie 2021. Indicele castigului salarial real a fost 99,0% in luna iulie 2022 fata de luna iunie 2022. Fata de luna octombrie 1990, indicele castigului salarial real a fost 221,6%, cu 2,1 puncte procentuale mai mic decat cel inregistrat in luna iunie 2022.

Iulie 2022 comparativ cu iunie 2022

In luna iulie 2022, in majoritatea activitatilor din sectorul economic, nivelul castigului salarial mediu net a crescut ca urmare a acordarii de prime ocazionale (prime trimestriale, semestriale, anuale ori pentru performante deosebite), drepturi in natura si ajutoare banesti, sume din profitul net si din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, cresterile castigului salarial mediu net s-au datorat realizarilor de productie ori incasarilor mai mari (functie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative cresteri ale castigului salarial mediu net:

-cu 6,6% in depozitare si activitati auxiliare pentru transporturi;
-intre 4,0% si 6,0% in activitati de servicii anexe extractiei, productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat, fabricarea articolelor de imbracaminte, repararea, intretinerea si instalarea masinilor si echipamentelor, agricultura, vanatoare si servicii anexe, transporturi aeriene, alte activitati extractive;
-intre 2,0% si 4,0% in silvicultura si exploatare forestiera (inclusiv pescuit si acvacultura), cercetare-dezvoltare, extractia petrolului brut si a gazelor naturale, tabacirea si finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj si marochinarie, harnasamentelor si incaltamintei, prepararea si vopsirea blanurilor), tiparirea si reproducerea pe suporturi a inregistrarilor, fabricarea bauturilor, fabricarea produselor textile, intermedieri financiare (cu exceptia activitatilor de asigurari si ale fondurilor de pensii), activitati de servicii in tehnologia informatiei (inclusiv activitati de servicii informatice), industria constructiilor metalice si a produselor din metal (exclusiv masini, utilaje si instalatii).
Scaderile castigului salarial mediu net fata de luna iunie 2022 au fost cauzate de acordarea in lunile precedente de premii ocazionale, drepturi in natura si ajutoare banesti, sume din profitul net si din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scaderile castigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizarile de productie ori incasarile mai mici (functie de contracte/proiecte), precum si de angajarile de personal cu castiguri salariale mai mici fata de medie, din unele activitati economice.

Cele mai semnificative scaderi ale castigului salarial mediu net:

-cu 14,2% in activitati de editare;
-intre 4,0% si 7,0% in fabricarea de masini, utilaje si echipamente n.c.a, fabricarea calculatoarelor si a produselor electronice si optice, fabricarea produselor de cocserie si a produselor obtinute din prelucrarea titeiului, captarea, tratarea si distributia apei, extractia carbunelui superior si inferior, fabricarea produselor din tutun;
-intre 1,5% si 4,0% in extractia minereurilor metalifere, activitati auxiliare pentru intermedieri financiare, activitati de asigurare si fonduri de pensii, activitati de spectacole, culturale si recreative, colectarea si epurarea apelor uzate.
In sectorul bugetar s-au inregistrat scaderi ale castigului salarial mediu net comparativ cu luna precedenta in invatamant (-6,6%, in principal ca urmare a reducerii sumelor reprezentand plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacantei scolare), in administratia publica (-1,5%), respectiv in sanatate si asistenta sociala (-1,0%).

*Datele INS

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani