RESTITUIREA IMOBILELOR: INALTA CURTE A FACUT LUMINA DUPA DECIZIA CCR – „Si-au incetat efectele” (Document)

1721

sursa foto: iccj.ro

Lumea Banilor prezinta Decizia 46/2021 prin care Inalta Curte de Casatie si Justitie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a admis sesizarea Curtii de Apel Suceava.

Curtea de Apel Suceava – Sectia I civila a dispus sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile cu privire la urmatoarea chestiune de drept:
„Interpretarea dispozitiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist in Romania, cu modificarile si completarile ulterioare (Legea nr. 165/2013), astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 219/2020 pentru modificarea si completarea Legii nr. 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist in Romania (Legea nr. 219/2020), in sensul de a lamuri daca aceste prevederi se aplica si cauzelor aflate pe rolul instantelor judecatoresti, in calea de atac a apelului, in raport cu considerentele Deciziei nr. 80 din 12 noiembrie 2018 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1080 din 20 decembrie 2018 (Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018)”.

In urma studierii dosarului, Inalta Curte a admis sesizarea.

Iata decizia Inaltei Curti:

„Admite sesizarea formulata de Curtea de Apel Suceava – Sectia I civila in Dosarul nr. 99/86/2020, privind pronuntarea unei hotarari prealabile si, in consecinta, stabileste ca:

Ca urmare a Deciziei Curtii Constitutionale nr. 189 din 18 martie 2021, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 466 din 4 mai 2021, dispozitiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist in Romania, cu modificarile si completarile ulterioare, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020 pentru modificarea si completarea Legii nr. 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist in Romania, si-au incetat efectele si nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele aflate pe rolul instantelor judecatoresti avand ca obiect decizii de compensare emise anterior intrarii in vigoare a legii modificate, nesolutionate definitiv la data publicarii deciziei instantei de contencios constitutional in Monitorul Oficial.

Obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedura civila”

Iata pasaje din decizia Inaltei Curti, pe care o atasam integral la finalul articolului

„Problema de drept cu privire la care instanta de trimitere a solicitat, in temeiul art. 519 si urmatoarele din Codul de procedura civila, o rezolvare de principiu pe calea hotararii prealabile are in vedere interpretarea dispozitiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020, in sensul de a lamuri daca aceste prevederi se aplica si cauzelor aflate pe rolul instantelor judecatoresti, in calea de atac a apelului, in raport cu considerentele Deciziei nr. 80 din 12 noiembrie 2018.

Prealabil interpretarii textului de lege supus examinarii, se constata ca, anterior, prin Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018, s-a retinut, referitor la cea de-a doua problema cu care a fost sesizata instanta pentru pronuntarea unei solutii in procedura hotararii prealabile, respectiv daca dispozitiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 98/2016, se aplica si deciziilor de compensare emise anterior acestor modificari si aflate in curs de solutionare pe rolul instantelor judecatoresti, ca, la momentul intrarii in vigoare a Legii nr. 165/2013 – 20 mai 2013, dosarul administrativ nu era solutionat, decizia de compensare prin puncte contestata in cauza fiind emisa ulterior acestei date, context in care modalitatea de evaluare a imobilului – in privinta caruia a fost stabilita aceasta noua forma de reparatie in echivalent – este supusa noilor dispozitii.

Inalta Curte de Casatie si Justitie a mai constatat ca, prin art. 4, legiuitorul a inteles sa reglementeze conflictul de drept intertemporal generat de intrarea in vigoare a Legii nr. 165/2013, in sensul ca dispozitiile legii noi sa fie aplicabile cererilor formulate si depuse, in termenul legal, la entitatile investite de lege, nesolutionate pana la data intrarii in vigoare a acesteia (paragraful 62 din decizie).

De asemenea a retinut ca Legea nr. 165/2013 cuprinde nu numai prevederi cu caracter procedural (cum ar fi, de pilda, cele care instituie anumite termene), ci si prevederi cu caracter substantial, referitoare la cuantumul si modalitatea de acordare a masurilor compensatorii instituite, astfel ca, in privinta acestora din urma, raporturile juridice derulate intre persoana indreptatita la restituire, pe de o parte, si autoritatile administrative cu atributii in procesul de stabilire a masurilor reparatorii, pe de alta parte, nu pot fi considerate ca fiind raporturi juridice finalizate pana la ramanerea definitiva a deciziei administrative (paragraful 63 din decizie).

Control juridisctional

Cum decizia autoritatii administrative implicate in procesul de acordare a masurii reparatorii reglementate de Legea nr. 165/2013 a fost supusa controlului jurisdictional, dreptul de creanta, de care beneficiaza persoana indreptatita la masura reparatorie, nu este un drept cert si exigibil si, de aceea, situatia juridica se afla in curs de constituire, deoarece urmeaza a se stabili, in faza jurisdictionala, valoarea concreta a despagubirilor sub forma acordarii de puncte in raport cu evaluarea imobilului care face obiectul deciziei de compensare, instanta de judecata fiind singura in masura a stabili, in concret si definitiv, intinderea despagubirii cuvenite (paragraful 64 din decizie).

In consecinta, a apreciat ca, data fiind situatia juridica aflata in curs de constituire, norma de drept substantial referitoare la modalitatea de evaluare a imobilului, prevazuta in textul normativ modificat, este aplicabila situatiei juridice aflate in curs de desfasurare, fiind impusa de principiul aplicarii imediate a legii civile noi, pe care, de altfel, Legea nr. 165/2013 il consacra prin dispozitiile art. 4, fiind, in consecinta, aplicabila legea in forma in vigoare de la data judecarii litigiului, si nu cea de la data introducerii actiunii (paragraful 66 din decizie).

In concluzie, Inalta Curte de Casatie si Justitie a considerat ca dispozitiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 98/2016, se aplica si cauzelor aflate pe rolul instantelor judecatoresti, avand ca obiect decizii de compensare emise anterior intrarii in vigoare a legii modificate.

Grila notariala

Ulterior, prin Legea nr. 219/2020, dispozitiile care reglementeaza modul de calcul al despagubirilor, respectiv art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, au fost modificate, fiind introdusa o exceptie, si anume pentru persoanele care au tranzactionat dreptul de proprietate dupa preluarea abuziva a imobilului, evaluarea acestuia se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrarii in vigoare a Legii nr. 165/2013, in timp ce pentru titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau mostenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se face prin utilizarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de catre Comisia Nationala pentru Compensarea Imobilelor, preturile imobilelor din grilele notariale fiind diferite de la un an la altul.

In temeiul art. 21 alin. (6) astfel modificat, evaluarea in prezenta cauza ar urma sa se raporteze la grilele notariale din anul 2018, iar nu din anul 2013, astfel cum s-a calculat de catre prima instanta, avand in vedere ca persoanele indreptatite apartin categoriei titularului dreptului de proprietate – fost proprietar sau mostenitori legali ori testamentari ai acestuia – al carui drept de proprietate nu a fost tranzactionat dupa preluarea abuziva de catre stat a imobilului.

Conform datelor din dosar, modificarea legislativa a intervenit in litigiul de fata in apel, dupa stabilirea limitelor devolutiei prin criticile formulate prin memoriile de apel si fiind deja pronuntata o sentinta ce a stabilit cuantumul despagubirilor cuvenite reclamantelor in raport cu grilele notariale aferente anului 2013, potrivit dispozitiilor legale in vigoare la data solutionarii cauzei in prima instanta.

Se retine ca pentru dezlegarea chestiunii de drept in prezenta cauza prezinta relevanta solutia data in Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018 privind exclusiv statuarea asupra existentei unei situatii juridice in curs de constituire, aceasta calificare fiind regasita si in deciziile ulterioare ale Curtii Constitutionale din perspectiva compatibilitatii ei cu principiile legii fundamentale.

Raporturile juridice

Trebuie astfel precizat ca raporturile juridice derulate intre persoana indreptatita la restituire si autoritatile administrative cu atributii in procesul de stabilire a masurilor reparatorii nu pot fi considerate ca fiind raporturi juridice finalizate pana la ramanerea definitiva a deciziei administrative. Astfel, dreptul de creanta de care beneficiaza persoana indreptatita la masura reparatorie nu este un drept cert si exigibil, instanta de judecata fiind singura in masura a stabili, in concret si definitiv, intinderea despagubirii cuvenite, atunci cand este contestata decizia autoritatii administrative.

Instanta de contencios constitutional, prin Decizia nr. 568 din 9 iulie 2020, s-a raportat la aceeasi hotarare (Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018, paragrafele 64-66), in contextul examinarii principiului neretroactivitatii legii civile, analizand modificarile legislative intervenite asupra Legii nr. 165/2013, statuand in sensul ca „nu poate fi vorba de retroactivitatea Legii nr. 165/2013, din moment ce situatia juridica se afla in curs de constituire, in sensul de a fi stabilit in concret cuantumul despagubirilor cuvenite in temeiul legilor reparatorii, in concordanta cu principiul tempus regit actum si al aplicarii imediate a legii noi”.

O consecventa de interpretare impune, sub acest aspect, aceeasi solutie pentru problema de drept ce face obiectul prezentei sesizari, in sensul ca, de principiu, se poate considera ca, in cauza, pana la solutionarea definitiva de catre instanta de judecata a contestatiei formulate impotriva deciziei de compensare/validare partiala, raportului juridic ce face obiectul litigiului i se va aplica legea noua, fara a putea fi considerata retroactiva.

Efectele deciziei CCR

Evaluand in continuare efectele publicarii Deciziei nr. 189 din 18 martie 2021, se constata ca dispozitiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, prevad ca deciziile instantei de contencios constitutional prin care se constata neconstitutionalitatea unei legi aflate in vigoare sunt definitive si obligatorii, iar alin. (3) al aceluiasi articol stipuleaza ca dispozitiile din legile in vigoare constatate neconstitutionale isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale, daca in acest interval de timp Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei; pe durata acestui termen, dispozitiile declarate neconstitutionale sunt suspendate de drept.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constitutie, ‘dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept”, iar conform alin. (4) al aceluiasi articol, „deciziile Curtii Constitutionale se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor’.

In raport cu consecintele generate de aceasta reglementare – legala si constitutionala, rezulta ca deciziile Curtii Constitutionale pot fi asimilate unui act jurisdictional, de vreme ce pot paraliza si chiar inlatura aplicarea unei dispozitii legale, puterea lor de lucru judecat acoperind nu numai dispozitivul, ci si considerentele pe care se sprijina (in acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009; Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010).

Se retine ca, potrivit art. 58 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, dupa intrarea in vigoare a unui act normativ, pe durata existentei acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea.

Abrogarea dispozitiilor

Art. 64 alin. (3) teza intai din acelasi act normativ prevede ca ‘Abrogarea unei dispozitii sau a unui act normativ are caracter definitiv’.

Altfel spus, abrogarea presupune ca norma respectiva nu mai exista si nu poate fi aplicata pentru viitor atunci cand s-ar invoca existenta unor situatii juridice in desfasurare, ca in litigiul in care s-a formulat cererea de sesizare potrivit art. 519 din Codul de procedura civila.

In situatia de fata, desi nu se poate considera ca a intervenit o abrogare propriu-zisa a dispozitiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020, intrucat cel care a actionat a fost reprezentantul contenciosului constitutional, sesizat cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a normei de drept ce face obiectul analizei prezentei proceduri, iar nu legiuitorul, se constata ca efectele ivite dupa pronuntarea Deciziei Curtii Constitutionale nr. 189 din 18 martie 2021 sunt asemanatoare celor determinate de abrogare, si anume dispozitia legala declarata neconstitutionala nu mai poate constitui temei juridic pentru pretentiile deduse judecatii.

Consecinte juridice

Prin urmare, aceasta decizie este producatoare de consecinte juridice pentru toate situatiile ulterioare intervenirii instantei de contencios constitutional, respectiv producatoare de efecte exclusiv ex nunc, sustinerea principiului efectelor ex nunc indeplinind cerinta de stabilitate a raporturilor juridice.

Imprejurarea ca decizia mentionata produce efecte numai pentru viitor da expresie unui alt principiu constitutional, acela al neretroactivitatii, ceea ce inseamna ca nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv castigate sau situatiilor juridice deja constituite.

Ca atare, ori de cate ori analizam efectele unei decizii a Curtii Constitutionale asupra unui raport juridic concret, va trebui sa stabilim, prioritar, daca acel raport juridic este sau nu epuizat, apeland la teoria facta praeterita, facta pendentia, facta futura (a se vedea in acest sens deciziile Curtii Constitutionale nr. 319 din 29 martie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012; nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016; nr. 874 din 18 decembrie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2019).

In cazul de fata, fiind vorba de o situatie juridica in curs de constituire in temeiul Legii nr. 165/2013 (facta pendentia) – avand in vedere ca dreptul la actiune pentru a obtine reparatia prevazuta de lege este supus evaluarii jurisdictionale – rezulta ca litigiul se afla sub incidenta efectelor Deciziei Curtii Constitutionale nr. 189 din 18 martie 2021, care este de imediata si generala aplicare.

Asadar, dupa publicarea acestei decizii, respectiv la momentul la care instanta de apel va fi chemata sa se pronunte asupra pretentiilor formulate, norma juridica nu mai exista si nici nu poate fi considerata ca ultraactivand, in absenta unei dispozitii legale exprese.

De aceea, din punctul de vedere al dreptului intern se va concluziona in sensul ca judecata nu se poate intemeia pe o dispozitie legala inexistenta din punct de vedere juridic, ca urmare a declararii ei ca fiind neconstitutionala (in acest sens, Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 789 din 7 noiembrie 2011).

Obligativitatea deciziilor CCR

In legatura cu obligativitatea efectelor deciziilor Curtii Constitutionale pentru instantele de judecata s-a pronuntat si instanta suprema – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 350 din 19 mai 2011, prin care s-a statuat ca ‘deciziile Curtii Constitutionale sunt obligatorii, ceea ce inseamna ca trebuie aplicate intocmai, nu numai in ceea ce priveste dispozitivul deciziei, dar si considerentele care il expliciteaza. (…) Daca aplicarea unui act normativ in perioada dintre intrarea sa in vigoare si declararea neconstitutionalitatii isi gaseste ratiunea in prezumtia de constitutionalitate, aceasta ratiune nu mai exista dupa ce actul normativ a fost declarat neconstitutional, iar prezumtia de constitutionalitate a fost rasturnata’ si, prin urmare, ‘instantele (…) erau obligate sa se conformeze deciziilor Curtii Constitutionale si sa nu dea eficienta actelor normative declarate neconstitutionale’.

In consecinta, acest rationament justifica adoptarea solutiei pentru problema de drept ce face obiectul prezentei, in sensul ca, drept urmare a deciziei Curtii Constitutionale nr. 189 din 18 martie 2021, dispozitiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020, si-au incetat efectele si nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele aflate pe rolul instantelor judecatoresti avand ca obiect decizii de compensare emise anterior intrarii in vigoare a legii modificate, nesolutionate definitiv la data publicarii deciziei instantei de contencios constitutional in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I”.

*Cititi aici integral decizia Inaltei Curti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultimele articole

liternet