Grid star
litigii

PROBLEME IN LEGEA BUGETULUI PE 2021 – CCR a admis sesizarea Avocatului Poporului (Document)

Lumea Banilor prezinta Decizia 449/2021 privind solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art.38 din Legea bugetului de stat pe anul 2021 nr.15/2021, exceptie ridicata direct de Avocatul Poporului.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art.38 din Legea bugetului de stat pe anul 2021 nr.15/2021, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.236 din 9 martie 2021, care au urmatorul cuprins: „Pana la data de 31 decembrie 2021, prin derogare de la prevederile art.20 din Legea nr.31/2007 privind reorganizarea si functionarea Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania, cu modificarile si completarile ulterioare, finantarea cheltuielilor institutiei se asigura din veniturile proprii”.

CCR arata ca in opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale ale art.1 alin.(3) si (5) privind statul de drept si principiul legalitatii, precum si ale art.135 alin.(2) lit.c) privind obligatia statului de a asigura stimularea cercetarii stiintifice si tehnologice nationale, a artei si protectia dreptului de autor. In urma deliberarilor, judecatorii constitutionali au admis sesizarea Avocatului Poporului.

Iata decizia CCR:

"Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata direct de Avocatul Poporului si constata ca dispozitiile art.38 din Legea bugetului de stat pe anul 2021 nr.15/2021 sunt neconstitutionale.
Definitiva si general obligatorie.
Decizia se comunica celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului
si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Iata pasaje din decizia CCR, pe care o atasam integral la finalul articolului:

"Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine ca prevederile art.20 alin.(1) din Legea nr.31/2007 privind reorganizarea si functionarea Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.35 din 18 ianuarie 2007, stabilesc ca 'finantarea cheltuielilor de intretinere, functionare si a indemnizatiilor se asigura din venituri proprii si din subventii acordate de la bugetul de stat, conform legilor bugetare anuale'.
Textul legal criticat reglementeaza o derogare de la art.20 alin.(1) din Legea nr.31/2007, stabilind ca statul nu acorda Academiei subventii de la bugetul de stat pentru anul 2021, finantarea acesteia urmand sa se faca doar din veniturile proprii. In acest context normativ, se sustine ca eliminarea, pe calea derogarii, a subventiilor de la bugetul de stat acordate Academiei determina modificarea unei reglementari legale in vigoare, respectiv art.20 alin.(1) din Legea nr.31/2007, desi legea bugetului de stat se elaboreaza pe baza legilor aflate in vigoare, care prevad cu claritate modul de finantare a cheltuielilor institutiei.
Curtea retine ca o reglementare avand aceeasi finalitate a fost adoptata si prin Legea bugetului de stat pe anul 2020 nr.5/2020, iar actuala reglementare nu face altceva decat sa mentina aceeasi solutie normativa si pentru anul 2021. Astfel, art.35 din Legea nr.5/2020 stabilea ca 'In anul 2020, Academia Oamenilor de Stiinta din Romania va fi finantata in integralitate din venituri proprii fara a beneficia de niciun transfer sau subventie de la bugetul de stat”. (…)

A modificat o lege in vigoare

Curtea constata ca legea bugetului de stat, prin derogarea realizata, a modificat, pentru anul 2021, o lege in vigoare, depasind sfera de relatii sociale pe care aceasta are aptitudinea constitutionala sa o reglementeze. Astfel, textul criticat, in loc sa se subsumeze obiectului de reglementare al unei legi bugetare, in sensul de a identifica veniturile bugetare care sa sustina cheltuiala bugetara reglementata de Legea nr.31/2007, a procedat la eliminarea acestei cheltuieli. De altfel, sintagma 'conform legilor bugetare anuale' din cuprinsul art. 20 alin.(1) din Legea nr.31/2007 nu poate fi interpretata in sensul ca prin aceste legi se stabileste daca se acorda sau nu subventia, pentru ca (i) acordarea insasi a subventiei este reglementata prin Legea nr.31/2007 si (ii) o lege bugetara nu poate lasa fara consistenta normativa un text de lege care trebuie luat in considerare pentru constructia bugetara.
Prin urmare, aceasta sintagma exprima ideea de stabilire in concreto a cuantumului anual al acestei subventii pentru asigurarea functionarii Academiei, si nu de retragere/ eliminare temporara pe diversi ani a acestei subventii”.

* Cititi aici integral decizia CCR

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani