LIBER LA ALEGERI: COVIDUL NU ATACA IN CAMPANIA ELECTORALA – Guvernul batjocoreste romanii: intrunirile electorale sunt mai sigure decat nuntile si botezurile
Guvernul batjocoreste romanii. Dovada este dubla masura cu care actioneaza asa-zisii specialisti ai Guvernului, in frunte cu Raed Arafat (foto). Si ne referim la una dintre cele mai noi masuri anuntate pentru combaterea pandemiei de Covid.
Astfel, marti seara, 13 octombrie 2020, ministrul Sanatatii Nelu Tataru si seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta Raed Arafat au iesit sa anunte noi restrictii impuse romanilor. Printre ele una scandaloasa, din punctul nostru de vedere: interzicerea nuntilor, botezurilor, meselor festive si a altor asemenea evenimente. “Se propune interzicerea organizarii de evenimente private (nunti, botezuri, mese festive etc.) atat in spatii deschise cat si inchise (saloane, camine culturale, restaurante, baruri, cafenele, sali/corturi de evenimente etc.)”, se precizeaza in ultima hotarare a Comitetului National pentru Situatii de Urgenta, din 13 octombrioe 2020.
Pe sufletul lui Iohannis: Covidul ocoleste campania electorala
Asadar, nuntile si botezurile reprezinta un risc major pentru raspandirea Covid. Nu la fel de pericolos este insa Covidul pentru campania electorala in vederea alegerilor parlamentare. Asta intrucat specialistii Guvernului Orban, repetam in frunte cu Raed Arafat, au interzis nuntile si botezurile, dar nu au interzis si intrunirile electorale. Doar au limitat numarul participantilor.
Aceasta prevedere nu arata altceva in opinia noastra decat faptul ca Guvernul nu ia in calcul amanarea alegerilor parlamentare, in pofida numarului mare de infectari cu Covid. De altfel, chiar presedintele Klaus Iohannis a spus in mai multe randuri ca va merge mai departe cu alegerile parlamentare.
Iata ce a decis Comitetul National pentru Situatii de Urgenta in legatura cu intrunirile electorale:
“Se permite organizarea si desfasurarea evenimentelor/intrunirilor in cadrul campaniei electorale cu obligatia organizatorilor de a asigura respectarea urmatoarelor masuri:
a) purtarea mastii de protectie, astfel incat sa acopere nasul si gura, de catre toti participantii la evenimente/intruniri;
b) efectuarea triajului observational si dezinfectarea obligatorie a mainilor, pentru toate persoanele care intra/sosesc in spatiul in care se desfasoara evenimentele/intrunirile;
c) mentinerea distantei fizice de minimum 1 metru intre participantii la evenimente/intruniri, inclusiv cele desfasurate pe strada sau din usa in usa;
d) afisarea regulilor de acces si de protectie individuala in locuri vizibile in spatiile in care se desfasoara evenimentele/intrunirile;
e) limitarea numarului participantilor la maximum 20, in cazul evenimentelor/intrunirilor/actiunilor desfasurate in spatiu inchis si a duratei acestora la maximum doua ore;
f) limitarea numarului participantilor la maximum 50, delimitarea prin semne vizibile a perimetrului si asigurarea unei suprafete de minimum 4 mp/persoana, in
cazul evenimentelor/ intrunirilor/actiunilor desfasurate in aer liber;
g) limitarea numarului persoanelor care se deplaseaza in grup sau formeaza un grup la maximum 6, in cazul actiunilor desfasurate pe strada;
h) limitarea numarului persoanelor care compun echipele la maximum 2, in cazul actiunilor din usa in usa;
i) dezinfectarea mainilor persoanelor care distribuie materialele de propaganda electorala, inaintea inceperii actiunii;
j) aplicarea regulilor de igiena colectiva si individuala pentru prevenirea contaminarii si limitarea raspandirii virusului SARS-CoV-2”.
* Cititi aici alte masuri adoptate de Comitetul National pentru Situatii de Urgenta