EMITEREA LEULUI DIGITAL, ANALIZATA DE SPECIALISTII BNR - „Nu reprezinta o amenintare pentru stabilitatea financiara”
Banca Nationala a Romaniei sustine pozitiile exprimate de celelalte banci centrale din Statele Membre UE, care considera, in majoritatea cazurilor, ca monedele virtuale (in special Bitcoin) nu reprezinta, in acest moment, o amenintare la adresa stabilitatii financiare si a sistemului financiar, arata Directorul Directiei Juridice din cadrul BNR, Alexandru Paunescu (foto), intr-o analiza prezentata in martie 2019 - „Criptomoneda - viitorul sistemului bancar?”.
Pozitia exprimata de juristii Bancii Centrale pare surprinzatoare, in contextul in care, incepand din februarie 2018, bancile din Romania au decis, in lant, sa inchida conturile clientilor care tranzactioneaza criptomonede dupa ce BNR le-a calificat ca fiind „active speculative, extrem de volatile si riscante”. Alexandru Paunescu explica, in aceeasi prezentare, de ce considera ca cele doua statement-uri ale BNR nu se exclud reciproc. Zilele trecute, un alt reprezentant de marca al BNR a facut declaratii surprinzatoare despre preocuparile Bancii Nationale cu privire la leul digital.
„BNR discuta de multa vreme aceasta posibilitate. Nu vom putea sa ramanem in urma”, a spus Adrian Vasilescu, consultant de strategie in cadrul BNR.
„Banca Nationala a Romaniei sustine pozitiile exprimate de celelalte banci centrale din Statele Membre UE, care considera, in majoritatea cazurilor, ca monedele virtuale (in special Bitcoin) nu reprezinta, in acest moment, o amenintare la adresa stabilitatii financiare si a sistemului financiar.
Cu toate acestea, avand in vedere cresterea volumului de valori tranzactionate, BNR a avertizat prin doua comunicate (martie 2015, respectiv februarie 2018), asupra riscurilor asociate detinerii si tranzactionarii de monede virtuale, din perspectiva volatilitatii foarte mari, in special in cazul Bitcoin”, scrie si Directorul Directiei Juridice din cadrul BNR, Alexandru Paunescu, intr-o analiza prezentata in 2019 la o conferinta de Drept Bancar (document atasat).
Alexandru Paunescu mai clarifica „definitia” monedei virtuale ca „reprezentare digitala a valorii care nu este emisa de o banca centrala sau o autoritate publica si nici nu este in mod necesar asimilata unei monede fiduciare, dar este acceptata de persoane fizice si juridice ca mijloc de plata si poate fi transferata, stocata sau schimbata pe cale electronica”.
Juristul-sef al BNR a mai explicat, intr-un interviu pentru universuljuridic.ro cu ocazia conferintei de Drept Bancar „Criptomoneda - o perspectiva juridica” din 29 martie 2019, ca o diferenta fundamentala intre criptomoneda si moneda clasica este aceea ca „nu esti obligat sa accepti plata in moneda virtuala, pentru ca asta este principala caracteristica a unei monede – esti obligat sa accepti plata facuta cu moneda respectiva la valoarea nominala”.
Insa, adauga Paunescu, „aici e o chestiune care tine de conventii. Sunt anumite servicii, si in Romania, care se pot plati, achizitiona prin intermediul acestei monede virtuale. Nu sunt atat de multe, dar, oricum, sunt in crestere”.
In acelasi timp, Paunescu a precizat ca plata in Bitcoin sau in altcoins nu este reglementata, dar este legala: „Adica legalitatea platilor facute in bitcoin sau in ether este una certa. Nu este ilegala; este posibila plata facuta prin intermediul unei monede virtuale, se intampla acest lucru si nu se pune problema de legalitate. Se pune problema de frecventa; si de consecventa acestor plati.”
Lumea Banilor a semnalat recent (https://luba.ro/top-giganti-bancari-care-sparg-embargoul-pentru-clientii-crypto-george-rotariu-ceo-bitcoin-romania-suntem-in-discutii-avansate-cu-o-banca-din-romania/ ) ca, la aproape trei ani dupa „embargoul” dispus de bancile din Romania in privinta clientilor care tranzactioneaza criptomonede, lucrurile incep sa se schimbe. Aceasta pe masura ce tot mai multe banci din Europa isi upgradeaza tehnologia financiara la noile rigori FinTech si lanseaza din ce in ce mai multe servicii dedicate tranzactiilorcu monede virtuale.
Discutiile din cadrul BNR cu privire la monedele virtuale revin puternic in actualitate dupa ce Banca Centrala Europeana (BCE) a lansat, la inceputul lunii octombrie 2020, Raportul Euro digital, in care exploreaza mai multe scenarii pentru lansarea unui „crypto-euro”, raport pe care Lumea Banilor l-a prezentat pe larg (https://luba.ro/revolutie-digitala-in-eurosistem-banca-centrala-europeana-la-un-pas-de-adoptarea-crypto-euro-expertii-ingrijorati-de-avansul-chinei-in-cursa-pentru-moneda-digitala/ ). La cateva zile de la raportul publicat de BCE, sapte mari banci centrale - printre care si Rezerva Federala a Statelor Unite (Fed) - si-au expus viziunea cu privire la modul in care ar putea sa arate o moneda digitala.
Astfel, zilele trecute, Adrian Vasilescu, consultant de strategie in cadrul BNR, a declarat pentru Bursa.ro ca la nivelul bancii centrale a Romaniei exista discutii cu privire la emiterea unei monede digitale.
„Este o dezbatere generala privind aceste monede digitale, in conditiile in care vedem cu totii ca a inceput era digitalizarii. Ar fi fost nefiresc ca sectorul emiterii monedei sa fie in afara acestei preocupari care s-a raspandit in toata lumea. Banca Nationala discuta de multa vreme aceasta posibilitate. Nu vom putea sa ramanem in urma. Nu avem dreptul sa ramanem in urma. Daca privim spre apus si privim in acelasi timp si ce se intampla la noi, sigur ca tarile dezvoltate au luat-o inainte, in primul rand cu restrangerea numerarului”, a declarat Adrian Vasilescu, consultant de strategie in cadrul Bancii Nationale a Romaniei (BNR) pentru Bursa.ro.
Deocamdata, a precizat Adrian Vasilescu, Romania este „inca o tara a numerarului” si ca „era digitalizarii este inca un concept experimental”, dar si la noi trendul transferului online al tranzactiilor este din ce in ce mai puternic.
„Se raspandeste si la noi telemunca. De asemenea, aceasta criza prin care trecem este o criza a sanatatii publice dublata de o criza economica ce are drept cauza criza sanatatii publice. Aceasta criza a determinat multe companii din comert sa sune clopotelul ca pentru ele au inceput era digitalizarii. Magazinele online functioneaza chiar foarte bine. (...) Este normal ca si moneda digitala sa intre in obisnuinta, ceea ce pentru unii deja este - multi isi platesc impozitele prin telefon, fac cumparaturi prin telefon, isi cumpara, daca mai merg, biletele de avion de pe telefon”.
Oficialul BNR considera ca, inainte de experimentarea cu un leu digital, este nevoie de dezbateri publice, „plecand de la publicarea unor articole care apar in presa, de la analiza unor opinii exprimate in aceasta privinta si avand in vedere ca si in Banca Nationala sunt foarte multi experti care au deja opinii bine formulate si experimente avansate, de la ideea ca peste tot in lume este deja inceputul, dar numai inceputul”.
*Cititi aici Analiza directorului Directiei Juridice din BNR Alexandru Paunescu