Grid star
criptomonede

COMISIA EUROPEANA PROPUNE NOI REGULI PENTRU BANCILE CU DETINERI CRIPTO – Cum vor fi modificate cerintele de capital pentru activele digitale, potrivit unui document "scurs” in presa

Comisia Europeana vrea schimbarea cerintelor de capital propuse de legislativul european pentru bancile din UE care detin active digitale. Astfel, criptomonede precum Bitcoin (BTC) si Ether (ETH) ar avea in continuare ponderea de risc de maxim 1.250%, se arata intr-un document obtinut de CoinDesk, insa monedele stabile si activele digitale tokenizate a caror valoare este legata de o moneda fiat ar putea fi "cotate” cu acelasi grad de risc asociat valutei respective.

Gilda Popa

Planurile Comisiei Europene ar putea modera cerintele extrem de severe luate in calcul de Parlamentul UE, care ar descuraja detinerile cripto in portofoliul de active bancare al bancilor europene.

Asa cum a relatat Lumea Banilor in februarie, Comisia pentru afaceri economice a Parlamentului European a avizat un proiect de lege pentru implementarea ultimei etape a regulilor de capital bancar Basel III, adaugand cerinte "prohibitive” pentru a acoperi riscurile legate de criptoactive. Astfel, propunerea legislativa prevede acordarea unei ponderi de risc de 1.250% pentru activele cripto - cerinta maxima posibila de capital impusa creditorilor care doresc sa detina active digitale.

Comisia Europeana „modereaza” pozitia dura a legislativului UE

Comisia Europeana propune insa reformularea acestor cerinte de capital in ce priveste criptomonedele stabile (stablecoins) si activele digitale tokenizate cu valoarea legata de o moneda fiat. Documentul obtinut de CoinDesk ar urma sa modereze pozitia dura adoptata de Parlamentul European care, in esenta, ar obliga bancile sa emita un euro de capital pentru fiecare euro in active cripto pe care il detin. Propunerea comisiei, nedatata, dar emisa in urma unei intalniri a negociatorilor cu reprezentanti ai industriei bancare din 18 aprilie, este de a reduce aceasta la o pondere de risc de 250% pentru orice criptomoneda stabila a carei valoare este legata de active nefiat, cum ar fi aurul.

De asemenea, activele tokenizate si monedele stabile bazate pe valute, cum ar fi dolarul american, vor fi tratate la fel ca instrumentul de baza, cu exceptia cazului in care exista un risc suplimentar de credit sau de piata, se mentioneaza in documentul citat. Acest lucru este in conformitate cu viitoarea reglementare a blocului comunitar privind pietele pentru activele cripto, MiCA, care va intra in vigoare in iulie 2024. Noul pachet legislativ va reglementa emitentii de monede stabile si le va cere sa detina rezerve adecvate.

Comunitatea bancara reactioneaza

Fara existenta unui cadru de reglementare adecvat care sa abordeze diferitele tipuri de riscuri cu care se confrunta bancile din cauza acestui nou tip de expuneri, canalele de transmisie a riscului intre pietele de cripto-active si pietele financiare ar putea creste ca tip si dimensiune, ceea ce duce la cresterea riscurilor pentru stabilitate si pentru bancile individuale”, se arata in documentul Comisiei Europene obtinut de CoinDesk.

Conform planului, autoritatile de supraveghere ar trebui, de asemenea, sa verifice daca bancile individuale gestioneaza corect riscurile detinerii cripto, cum ar fi securitatea cibernetica, spalarea banilor si problemele de evaluare. Alte tipuri de active cripto, cum ar fi bitcoin (BTC) si ether (ETH) ar avea in continuare ponderea de risc de maxim 1.250%, se arata in document - un grad de precautie in reglementare care a starnit ingrijorari din partea sectorului financiar traditional.

Incertitudinea si conservatorismul (n.r. in materie de reglementare) inhiba incheierea de tranzactii pe termen scurt, multe dintre acestea fiind legate de pilotarea, testarea si imbunatatirea experientei bancilor si a intelegerii acestei piete cripto intr-o maniera controlata”, a declarat Sahir Akbar, director general pentru reglementarea prudentiala la grupul de lobby Asociatia. pentru Pietele Financiare din Europa (AFME).

Propunerea Comisiei Europene reprezinta o imbunatatire a cerintelor legiuitorilor in ce priveste detinerile cripto ale bancilor, a precizat Akbar pentru CoinDesk, aratand ca AFME si-a exprimat anterior ingrijorarile cu privire la propunerile initiale de legiferare ale legislativului european. De asemenea, documentul citat precizeaza ca aceasta "nu este o pozitie formala a comisiei”, dar este probabil sa reprezinte "punctul de vedere al oficialilor Comisiei Europene” in timpul discutiilor.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani