Grid star
criptomonede

CERTIFICATE DE MINARE CRIPTO, EMISE DE O PLATFORMA DE TRANZACTIONARE DIN CLUJ – Compania estimeaza ca sunt peste 10.000 de mineri in Romania. Ce avantaje ar aduce certificarea

Certificarea si validarea activitatii de minare presupune identificarea utilizatorului care mineaza, stabilirea legaturii dintre utilizator si activitate si confirmarea cuantumului provenit din minat pe un anumit interval de timp, arata Tradesilvania, compania din Cluj care a lansat initiativa pe piata cripto din Romania. Platforma de exchange cripto estimeaza ca va emite in acest an intre 500 si 1000 de certificate de minare cripto.

Acestea vor fi emise pentru clientii proprii din Romania, unde numarul minerilor cripto este estimat la 10.000 de companii si persoane fizice intregistrate in tara si in Spatiul Economic European, se arata in comunicatul platformei de exchange cripto transmis joi, 31 martie.

"Prin emiterea certificatelor de minat cripto, Tradesilvania isi propune sa ajute comunitatea de mineri, sa-si eficientizeze procesele si sa integreze comunitatea de investitori cu cea de mineri. Certificatul si anexele acestuia stabilesc fara nici o urma de indoiala ca o anumita cantitate de criptomoneda a fost minata pe un anumit interval de timp, iar tranzactia de incasare in contul bancar al clientului provine din activitatea de minare”, explica Tradesilvania.

Minarea de criptomonede este procesul de creare a noilor monede prin rezolvarea problemelor algoritmice. Activitatea include sisteme de calcul echipate cu echipamente specializate care concureaza pentru a rezolva ecuatii matematice complexe. In functie de tipul de minerit, minerii primesc o recompensa pentru rezolvarea unei probleme matematice. Lumea Banilor a dat, anterior, cateva exemple de criptomonede care pot fi minate independent, deoarece nu solicita inca echipamente atat de scumpe si consumul urias de energia necesar pentru a mina Bitcoin. Sunt aproximativ 500 de criptomonede in acest moment care pot fi minate, insa profitabilitatea activitatii este relativ mica pentru cele mai multe dintre acestea.

"Credem intr-un ecosistem cripto dezvoltat in conditii de maxima siguranta, transparent si inteles de toti participantii la aceasta piata. Prin emiterea certificatului, intarim misiunea companiei de a 'traduce' usor si transparent elemente-cheie tehnice din ecosistemul cripto digital blockchain catre sistemul financiar clasic. In situatia in care clientul doreste sa clarifice sursa fondurilor din activitatea de minare in relatie cu oricine, fie ele banci, colaboratori sau institutii, poate acum sa faca acest lucru” a precizat Razvan Moldovan, Co-Founder Tradesilvania.

Primul pas presupune inregistrarea utilizatorului in platforma Tradesilvania.com, care pune baza unei colaborari stranse intre platforma si miner in vederea demararii procesului de certificare a activitatii.

Ce presupune activitatea de minare in Romania

Omul de afaceri Gabriel Mardarasevici spune ca aceasta activitate a fost abordata in doua maniere diferite in Romania.

"Pe de o parte avem investitiile de amploare, centre mari, cu puteri de calcul impresionante, reprezentand o abordare economica sistematica si meticuloasa. Asemenea centre au fost in Ploiesti, Ramnicu Valcea, Cluj, au fost incepute cu multi ani in urma si reprezentau asa-zisele ferme de mari dimensiuni. Pe de alta parte, a fost un val de entuziasm in special in randul tinerilor, care au fost, pe de o parte mai de deschisi fenomenului blockchain, iar pe de alta parte mai dornici sa-si asume riscuri. Investitiile lor au fost mai modeste comparativ cu cele din cazul fermelor mari. Valul acesta de entuziasm al tinerilor a fost si in Iasi si, probabil, inca mai este”, a declarat Mardarasevici pentru ziaruldeiasi.ro in decembrie 2021.

Sunt 500 de criptomonede in acest moment care pot fi minate

Cei mai castigati au fost cei care au minat pe vremea cand piata nu era aglomerata, altfel spus, nu prea se stia de afacere. Au fost insa doua momente de inflexiune, corelate cu valoarea de piata a Bitcoin si ponderea energiei in pretul acestora, care i-a determinat pe unii sa iasa din afacere, mai explica a declarat Mardarasevici. Cei care au ramas se bucura acum de o valoare care le permite randamente bune.

"Se pare ca aceste randamente au dus la o revenire a interesului investitorilor. De data aceasta insa, principala problema este legata de deficitul de procesoare de pe piata mondiala”, a mai spus omul de afaceri.

Sunt aproximativ 500 de criptomonede in acest moment care pot fi minate, dar valoarea lor este mica. In cazul acestora incepe sa apara problema costului legat de consumul de energie electrica, deaorece costa mai mult echipamentul si energia electrica decat valoarea criptomonedelor.

Lumea Banilor a dat cateva exemple de criptomonede care pot fi minate individual, cu costuri suportabile pentru o persoana cu venituri de circa 1000 de euro pe luna. Astfel, in timp ce unele criptomonede permit utilizarea echipamentelor specializate numite ASIC, altele sunt rezistente la ASIC, facand posibil mineritul cu o placa grafica (GPU).

Grosso modo, daca intentionati sa va apucati de minat criptomonede, aveti nevoie de un RIG – adica un dispozitiv cu 6-8 sau 10 placi video. O placa video performanta sare de 1000 de euro. La toate acestea se adauga si costul curentului consumat, intrucat calculatorul va merge non-stop. Adadar, o investitie initiala minima ar fi de circa 6000 de euro, cu o marja de plus – minus 1000 de euro.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani