CASTIGURILE SALARIALE – Inalta Curte: “Nu beneficiaza de indemnizatia de grad profesional” (Document)
Lumea Banilor prezinta Decizia 72/2021 prin care Inalta Curte de Casatie si Justitie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a luat in discutie sesizarea Curtii de Apel Ploiesti. Concret, instanta suprema a luat in examinare sesizarea formulata de Curtea de Apel Ploiesti - Sectia de contencios administrativ si fiscal in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile cu privire la urmatoarea chestiune de drept:
"Aplicarea dispozitiilor art. 120 alin. (4) din Codul silvic, respectiv daca personalul silvic beneficiaza de indemnizatia de grad profesional, in absenta elaborarii hotararii Guvernului, normelor, regulamentelor, instructiunilor si ghidurilor de bune practici prevazute de Codul silvic."
Judecatorii supremi au admis sesizarea si au pronuntat dezlegarea de drept.
Iata decizia Inaltei Curti:
“Admite sesizarea formulata de Curtea de Apel Ploiesti - Sectia de contencios administrativ si fiscal in Dosarul nr. 18.070/3/2020 si, in consecinta, stabileste ca:
In interpretarea dispozitiilor art. 120 alin. (4) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, personalul silvic nu beneficiaza de indemnizatia de grad profesional in absenta elaborarii unor acte normative care sa reglementeze modalitatea de stabilire, in concret, a acestui drept salarial.
Obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedura civila”.
Iata pasaje din decizia Inaltei Curti, pe care o atasam integral la finalul articolului:
“Cu privire la fondul sesizarii se constata ca Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a mai pronuntat anterior, prin Decizia nr. 20 din 21 septembrie 2009 data in solutionarea unui recurs in interesul legii, cu privire la o situatie normativa similara.
Astfel, in cadrul respectivei proceduri, instanta suprema s-a pronuntat cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 31 alin. (1) lit. c) si d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, referitoare la posibilitatea acordarii si cuantificarii drepturilor banesti reprezentand suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare, statuand in sensul ca 'in lipsa unei cuantificari legale nu se pot acorda pe cale judecatoreasca drepturile salariale constand in suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare'.
In considerentele hotararii s-au aratat urmatoarele:
‘In conditiile in care nu este reglementata modalitatea de calcul al suplimentului postului si al suplimentului treptei de salarizare, suntem in prezenta doar a unei intentii a legiuitorului de a acorda functionarilor publici doua drepturi de natura salariala, intentie materializata prin instituirea drepturilor, dar nefinalizata, deoarece nu este stabilit cuantumul acestora sau criteriile pe baza carora pot fi calculate. In atare situatie, nefiind creat cadrul functional de acordare a drepturilor, acestea raman doar drepturi virtuale’.
In consecinta, cele doua drepturi nu pot fi obtinute prin promovarea unor actiuni in instanta, caci acordarea lor pe cale judecatoreasca ar insemna sa se faca fie prin obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, fie prin eventuala cuantificare de catre instanta in raport cu diverse criterii aplicate prin analogie, ceea ce echivaleaza cu o substituire in atributiile legiuitorului ori ale executivului, contrar celor stabilite prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 820 din 3 iulie 2008, in cuprinsul careia s-a retinut ca instantele judecatoresti nu au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii, si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative".
Rationamentul expus mai sus este pe deplin aplicabil si in speta de fata in conditiile in care, pana la adoptarea Legii nr. 234/2019, nu a existat un cadru normativ care sa stabileasca cuantumul indemnizatiei aferente gradului profesional sau criteriile pe baza carora sa poata fi calculat un astfel de spor salarial. Este vorba, si in acest caz, cel mult de o intentie a legiuitorului de acordare a unui asemenea drept, intentie care, in lipsa unui cadru functional de acordare a sporului, nu a condus la nasterea unui veritabil drept de creanta.
Acordarea acestui drept pentru perioada anterioara intrarii in vigoare a Legii nr. 234/2019 s-ar face fie prin pronuntarea unor hotarari imposibil de executat din cauza neindicarii cuantumului obligatiei, fie prin stabilirea de catre instante a acestui cuantum, cu depasirea competentei puterii judecatoresti.
Dreptul de creanta
In speta, nu este posibila nici extinderea, pentru trecut, a criteriilor de calcul reglementate prin Legea nr. 234/2019, intrucat, asa cum statueaza art. 15 alin. (2) din Constitutia Romaniei (principiul fiind preluat si de art. 6 din Codul civil): ‘Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile’. In conditiile in care dreptul de creanta nu era nascut anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 234/2019 din cauza lipsei cadrului normativ necesar pentru cuantificarea lui, el nu se putea naste retroactiv in momentul adoptarii legii noi.
Considerentele de mai sus nu intra in contradictie cu cele statuate prin Decizia nr. 7 din 12 aprilie 2021, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul pentru solutionarea recursului in interesul legii cu privire la interpretarea art. 120 alin. (5) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, intrucat, spre deosebire de indemnizatia aferenta gradului profesional, reglementata de art. 120 alin. (4) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, pentru care nu existau, anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 234/2019, norme care sa permita cuantificarea dreptului salarial, in ceea ce priveste sporul de risc care face obiectul de reglementare al art. 120 alin. (5) din acelasi act normativ legiuitorul a prevazut in mod explicit modalitatea de calcul, precizand ca acest spor este in cuantum de '25% din salariul de baza'.
Or, tocmai posibilitatea cuantificarii sporului a constituit temeiul interpretarii pe care instanta suprema a dat-o prevederilor art. 120 alin. (5) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, in Decizia nr. 7/2021 aratandu-se ca: ‘in acord cu prima orientare jurisprudentiala si cu punctul de vedere al procurorului general, Inalta Curte de Casatie si Justitie retine ca normele legale in vigoare ofera suficiente elemente pentru determinarea si acordarea sporului de risc prevazut de art. 120 alin. (5) din Codul silvic’,
Nu se poate vorbi nici de incalcarea prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, intrucat, in lipsa unor criterii de cuantificare a dreptului salarial, nu se poate vorbi de un bun in sensul Curtii Europene a Drepturilor Omului si nici de o speranta legitima, asa cum a fost ea definita in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.
In acelasi sens s-a statuat si prin Decizia nr. 20/2009 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Completul pentru solutionarea recursului in interesul legii, retinandu-se ca:
‘Nu se poate vorbi nici de existenta unei «sperante legitime» a reclamantilor, in sensul avut in vedere in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului in care s-a retinut ca atunci cand interesul patrimonial apartine categoriei juridice «creanta» nu poate fi considerat «valoare patrimoniala» si implicit «speranta legitima» decat daca are o baza suficienta in dreptul intern, spre exemplu o dispozitie legala, sau daca existenta sa este confirmata printr-o jurisprudenta clara si concordanta a instantelor nationale (Kopecky c/a Slovacia - 2004, paragrafele 35 si 48-52; Pressos Compania Naviera - S.A. si altii c/a Belgia - 1995, paragraful 31; Draon c/a Franta - 2005, paragrafele 65-70; Maurice c/a Franta - 2005, paragrafele 63-70).
Or, drepturile salariale in discutie nu au o suficienta baza in dreptul intern, in absenta criteriilor legale de cuantificare a acestora’.
Hotararea CEDO
Aceasta solutie a fost confirmata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului care, prin hotararea pronuntata in Cauza Zelca si altii c. Romaniei, a statuat ca: ‘In prezenta cauza, nu se poate considera ca pretinsele drepturi salariale ale reclamantilor au un temei suficient in jurisprudenta interna, avand in vedere ca interpretarea instantelor in aceasta privinta a fost divergenta. In plus, hotararea Inaltei Curti din 21 septembrie 2009 pronuntata in recursul in interesul legii, care a pus capat divergentelor in aceasta privinta, a confirmat ca functionarii publici nu aveau dreptul la sporurile pretinse, interpretare care, ulterior, a determinat curtea de apel sa respinga capetele de cerere ale reclamantilor. Rezulta ca reclamantii nu aveau un «bun» in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1’.
Acelasi trebuie sa fie rationamentul si in speta de fata, intrucat art. 120 alin. (4) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic nu ofera o baza legala suficienta pentru acordarea indemnizatiei aferente gradelor profesionale in conditiile in care nu ofera criterii pentru cuantificarea acesteia”.
