Grid star
companii

BLUE AIR, ANUNT DESPRE RELUAREA ZBORURILOR – Initial se anuntase data de 10 octombrie. Compania aeriana vine cu noi precizari

Blue Air anunta ca nu poate sa reia zborurile din data de 10 octombrie 2022, asa cum anuntase la inceputul acestei luni (click aici pentru a citi). Compania aeriana precizeaza ca se afla in prezent in discutii cu potentialii investitori, creditori si Guvernul Romaniei pentru a-si restructura profilul de capital, astfel incat sa poata reincepe operatiunile aeriene.

Blue Air precizeaza ca va transmite un anunt imediat dupa finalizarea discutiilor in curs cu privire la momentul la care estimeaza ca flota sa va decola din nou.

Iata anuntul Blue Air:

"Multiplele dificultati financiare si operationale, generate de pandemia COVID-19 s-au facut simtite intr-o maniera severa la nivelul tuturor companiilor aeriene, insa cu si mai mare intensitate de catre companiile aeriene regionale private care se lupta pentru supravietuire.

In pofida acestor greutati si a altor elemente adverse, Blue Air – o mandra companie privata romaneasca, face tot posibilul pentru a isi relua operatiunile de zbor.

In acest scop, Blue Air se afla in prezent in discutii cu potentialii investitori, creditori si Guvernul Romaniei pentru a-si restructura profilul de capital, astfel incat sa poata reincepe operatiunile aeriene.

Avand in vedere, insa, complexitatea acestui proces, Blue Air nu este, din pacate, inca in masura sa reinceapa sa zboare din data de 10 octombrie 2022. Blue Air va trasnmite un anunt imediat dupa finalizarea discutiilor in curs cu privire la momentul la care estimeaza ca flota sa va decola din nou.

Blue Air regreta in mod sincer neplacerile cauzate atat pasagerilor, cat si angajatilor, creditorilor si furnizorilor sai, si continua sa depuna toate eforturile necesare pentru a minimiza intarzierile in vederea reluarii operatiunilor”.

Poprire pe conturi

 Blue Air a anuntat initial, potrivit antena 3, ca din cauza unei situatii "neprevazute”, constand in poprirea tuturor conturilor de catre Ministerul Mediului, compania se afla in imposibilitatea achitarii costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice, motiv pentru care se vede obligata sa sisteze toate zborurile programate pentru plecare de pe aeroporturile din Romania, pana in 12 septembrie 2022. Data insa a fost prelungita pana in 10 octombrie, iar acum a venit un nou anunt.
La 24 de ore de la anuntul Blue Air privind suspendarea zborurilor, Administratia Fondului pentru Mediu (AFM) a decis suspendarea popririi pe conturile companiei si a stabilit un grafic de plata a datoriei in termen de 12 luni (click aici pentru a citi).

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani