Grid star
companii

CONTURILE BLUE AIR: DECIZIE – Statul a suspendat poprirea. 12 luni pentru achitarea datoriilor. Anuntul companiei despre zboruri

La 24 de ore de la anuntul Blue Air privind suspendarea zborurilor, Administratia Fondului pentru Mediu (AFM) a decis suspendarea popririi pe conturile companiei si a stabilit un grafic de plata a datoriei in termen de 12 luni. Blue Air a anuntat, potrivit digi 24, ca va relua zborurile, dupa ce Administratia Fondului pentru Mediu a decis ridicarea popririi puse pe conturile companiei si esalonarea datoriei pe 12 luni. "In decursul zilei de maine vom reveni cu un comunicat oficial in care vom anunta exact ce zboruri vom relua”, a transmis compania aeriana.


AFM explica intr-un comunicat de presa si cum s-a ajuns la blocarea conturilor.

Astfel, se arata ca in 3 mai 2022, Agentia Nationala pentru Protectia Mediului a transmis catre Administratia Fondului pentru Mediu lista operatorilor care nu au restituit certificatele de emisii de gaze cu efect de sera aferente emisiilor de dioxid de carbon generate in anul 2021, in scopul demararii procedurii de stabilire si incasare a penalitatii in cuantum de 100 euro, echivalent in lei, pentru fiecare tona de dioxid de carbon. In baza acestor informatii, a fost emisa o decizie de impunere privind aplicarea penalitatii prevazute in cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera, pentru toti operatorii economici, inclusiv pentru Blue Air, urmare nerestituirii unui numar de certificate de emisii de gaze cu efect de sera, decizie care a fost comunicata societatii la data de 13 mai 2022 si care avea termen scadent de plata pana la data de 5 iunie 2022.

Iata anuntul AFM:

"In urma solicitarii transmise in dimineata zilei de 7 septembrie 2022, de esalonare la plata a obligatiilor restante la Fondul pentru Mediu si a transmiterii documentatiei necesare pentru inceperea procedurii de esalonare, in conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, Administratia Fondului pentru Mediu a decis suspendarea popririi asupra disponibilitatilor banesti ale companiei BLUE AIR AVIATION S.A si stabilirea unui grafic pe 12 luni pentru achitarea creantei.

Etapele prin care s-a ajuns la masura popririi conturilor companiei BLUE AIR AVIATION S.A.

In data de 3 mai 2022, Agentia Nationala pentru Protectia Mediului a transmis catre Administratia Fondului pentru Mediu lista operatorilor care nu au restituit certificatele de emisii de gaze cu efect de sera aferente emisiilor de dioxid de carbon generate in anul 2021, in scopul demararii procedurii de stabilire si incasare a penalitatii in cuantum de 100 euro, echivalent in lei, pentru fiecare tona de dioxid de carbon.
In baza acestor informatii, a fost emisa o decizie de impunere, privind aplicarea penalitatii prevazute in cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera, pentru toti operatorii economici, inclusiv pentru compania BLUE AIR AVIATION S.A, ca urmare nerestituirii unui numar de certificate de emisii de gaze cu efect de sera, decizie care a fost comunicata societatii la data de 13 mai 2022 si care avea termen scadent de plata pana la data de 5 iunie 2022, in conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare.

Decizia nu a fost contestata

Decizia de impunere nu a fost contestata si s-a trimis in data de 17 mai 2022 o solicitare de esalonare la plata a creantelor la Fondul pentru Mediu. In data de 24 mai 2022, Administratia Fondului pentru Mediu a raspuns solicitarii prin care a informat compania BLUE AIR AVIATION S.A cu privire la cadrul legal prin care se poate realiza esalonarea datoriei. In data de 24 iunie 2022, compania BLUE AIR AVIATION S.A a revenit cu o adresa prin care a solicitat esalonarea la plata a debitului provenit din decizia de impunere.
Administratia Fondului pentru Mediu a raspuns solicitarii in data de 15 iulie 2022, prin care a solicitat mai multe documente pentru a realiza legal procedura de esalonare. Intrucat compania BLUE AIR AVIATION S.A nu a achitat suma restanta si nici nu a pus la dispozitie informatiile si documentele solicitate, nu a prezentat garantii in conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, in data de 25 iulie 2022, Administratia Fondului pentru Mediu a demarat masuri de executare silita si a emis un Titlu executoriu si o Somatie de plata.

Adresa din august

In data de 29 august 2022, Administratia Fondului pentru Mediu a revenit cu o adresa catre compania BLUE AIR AVIATION S.A prin care a adus la cunostinta faptul ca se respinge esalonarea de plata a creantelor la Fondul pentru mediu intrucat nu au fost transmise documentele solicitate prin adresa din 15 iulie 2022. Intrucat contribuabilului i-a fost respinsa solicitarea de esalonare la plata a obligatiilor la Fondul pentru mediu pentru neprezentarea documentelor solicitate si pentru ca acesta nu a achitat sumele inscrise in Titlul executoriu si in Somatia de plata, in data de 1 septembrie 2022 au fost continuate masurile de executare silita in cadrul Dosarului de executare silita pentru recuperarea creantei datorate la Fondul pentru mediu prin emiterea adresei de instiintare privind infiintarea popririi si a adresei de infiintare a popririi asupra disponibilitatilor banesti”.

Sistarea zborurilor

Reamintim ca Blue Air a anuntat marti, potrivit antena 3, ca din cauza unei situatii "neprevazute”, constand in poprirea tuturor conturilor de catre Ministerul Mediului, compania se afla in imposibilitatea achitarii costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice, motiv pentru care se vede obligata sa sisteze toate zborurile programate pentru plecare de pe aeroporturile din Romania, pana luni, 12 septembrie 2022

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani