Grid star
criptomonede

BINANCE ROMANIA LANSEAZA PERECHEA DE TRANZACTIONARE BTC/ RON – Reprezentantii companiei au facut anuntul la un eveniment organizat in Cluj

Cea mai mare bursa cripto la nivel global a anuntat noi servicii si functii pentru utilizatorii din Romania la evenimentul Binance Meetup Cluj, organizat marti, 7 februarie. Astfel, investitorii locali vor avea in curand acces gratuit la aplicatia Binance Tax, un calculator al taxelor din castigurile cripto. De asemenea, compania urmeaza sa lanseze perechea de tranzactionare BTC/RON, care vine cu mai multe premii si competitii de trading cu RON si Bitcoin, a anuntat Ilie Puscas, Country Manager Binance.

Gilda Popa

Binance Tax poate suporta raportarea a pana la 100.000 de tranzactii si este disponibil in prezent pentru utilizatorii din Canada si Franta, a precizat seful Binance Romania. Noul instrument isi propune sa simplifice calculul castigurilor si pierderilor pe tot parcursul anului, ceea ce poate fi un proces complicat pentru comerciantii frecventi care pot avea mii de tranzactii de urmarit. Cu doar un singur clic, utilizatorii isi vor putea importa tranzactiile Binance si pot obtine o estimare a obligatiilor lor fiscale conform jurisdictiei din Romania.

"Vrem sa educam publicul din Romania cu privire la criptomonede, si de aceea am lansat Binance Academy in limba romana, un tool care ofera informatii de la A la Z in domeniu. In prezent avem planuri de a lansa cat mai multe produse noi in tara care sa ajute utilizatorii, si unul dintre ele este acest produs de calculare a taxelor din castigurile din cripto. Orice client al Binance Romania va putea sa-si calculeze aceste taxe direct in contul sau, importand tranzactiile in aplicatia Binance Tax. De asemenea, am lansat in decembrie, perechea de tranzactionare BTC/ USDC si urmeaza sa lansam BTC/RON. Vom mai avea astfel de evenimente in alte trei mari orase din Romania anul acesta. Nu va pot spune numele oraselor. Am fost pana acum in Bucuresti, Iasi si acum in Cluj, un eveniment cu 500 de oameni”, a declarat Ilie Puscas (foto) la o sesiune de Q&A din cadrul evenimentului de la Cluj.

Lansarea perechii de tranzactionare BTC/RON va veni cu competitii de trading cu RON si BTC si multe alte premii pentru utilizatorii care decid sa faca trading pe piata spot cu RON, a precizat Ilie Puscas. Binance Romania promite lansarea mai multor campanii locale si suport pentru educatia financiara din Romania. Totodata, acestia lucreaza pentru integrarea produselor Binance si BNB cu afacerile si comerciantii locali.

Binance are birou in Romania din iunie 2022

Platforma exchange cripto Binance, controlata la nivel global de miliardarul chinez Changpeng Zhao (CZ), l-a numit in iunie 2022 pe Ilie Puscas in functia de Country Manager pentru operatiunile din Romania. Din iulie 2022, Binance este sponsor al FC Rapid Bucuresti.

"Sunt incantat sa ma alatur echipei Binance si sa ajut la consolidarea pozitiei pe piata romaneasca. Pe masura ce voi implementa o strategie globala de marketing, ma voi concentra pe educarea noilor crypto adopters, ceea ce va ajuta la dezvoltarea ecosistemului romanesc crypto in ansamblu. In ultimii noua ani, am contribuit la cresterea unor startup-uri fintech, retele de parteneri si clienti, precum si la imbunatatirea vizibilitatii companiilor pe piata. Consider ca experienta mea de lucru cu organizatii crypto, ONG-uri si companii fintech va fi utila pentru dezvoltarea si adoptarea criptomonedelor in Romania”, a declarat atunci Ilie Puscas pentru Forbes Romania.

Doua luni mai tarziu, CZ a participat, pe 19 august, la Bucuresti, la o intalnire cu Sebastian Burduja, ministrul Cercetarii, Inovarii si Digitalizarii, si cu alti oficiali guvernamentali, iar discutiile au vizat reglementarea cripto si dezvoltarea industriei blockchain in Romania, a relatat la acel moment Lumea Banilor.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani