BIG BROTHER PENTRU CONTURILE ROMANILOR – CCR a spus stop: “Tranzactiile financiare sunt de natura a oferi date despre incasarile, platile, achizitiile de bunuri si servicii, cu privire la sanatatea sau cu privire la localizarea persoanei la un moment dat”
De acum incolo, oamenii de afaceri si, in general, orice cetatean roman vor avea dreptul sa conteste in instanta o masura abuziva a parchetelor, in cazul in care procurorii incep sa le spioneze conturile, in cadrul unor dosare penale, fara ca persoanele vizate sa fie inculpate in respectivele dosare. In reglementarea de pana acum, romanii nu aveau posibilitatea de a se adresa instantei pentru a obtine remedii legate de asemenea situatii.
Curtea Constitutionala a Romaniei a publicat joi, 23 iulie 2020, Decizia nr. 421 din 23 iunie 2020, prin care a admis exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor articolului 146 indice 1 din Codul de procedura penala. Insistam asupra importantei acestei decizii CCR, intrucat spionarea conturilor unor oameni de afaceri poate duce, de exemplu, la scurgeri de informatii catre concurenta acelor oameni de afaceri, creandu-le competitorilor un avantaj neloial.
Iata mai intai ce prevede art. 146/1 CPP, declarat neconstitutional:
„Obtinerea datelor privind tranzactiile financiare ale unei persoane
(1) Obtinerea datelor privind tranzactiile financiare efectuate se poate dispune de judecatorul de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in prima instanta sau de la instanta corespunzatoare in grad acesteia in a carei circumscriptie se afla sediul parchetului din care face parte procurorul care a intocmit propunerea, cu privire la tranzactiile financiare ale faptuitorului, suspectului, inculpatului sau ale oricarei persoane care este banuita ca realizeaza asemenea operatiuni cu faptuitorul, suspectul sau inculpatul, daca:
a) exista o suspiciune rezonabila cu privire la pregatirea sau savarsirea unei infractiuni;
b) masura este necesara si proportionala cu restrangerea drepturilor si libertatilor fundamentale, date fiind particularitatile cauzei, importanta informatiilor sau a probelor ce urmeaza a fi obtinute ori gravitatea infractiunii;
c) probele nu ar putea fi obtinute in alt mod sau obtinerea lor ar presupune dificultati deosebite ce ar prejudicia ancheta ori exista un pericol pentru siguranta persoanelor sau a unor bunuri de valoare.
(2) Obtinerea datelor privind tranzactiile financiare ce urmeaza a fi efectuate poate fi dispusa pe o durata de cel mult 30 de zile de judecatorul de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in prima instanta sau de la instanta corespunzatoare in grad acesteia in a carei circumscriptie se afla sediul parchetului din care face parte procurorul care a intocmit propunerea, daca sunt indeplinite conditiile prevazute la alin. (1).
(3) Dispozitiile art. 140 alin. (2)-(9) se aplica in mod corespunzator.
(4) Mandatul prin care este autorizata obtinerea datelor privind tranzactiile financiare ce urmeaza a fi efectuate poate fi prelungit in conditiile art. 144, durata totala a masurii neputand depasi, in aceeasi cauza si cu privire la aceeasi persoana, 6 luni.
(5) In cazurile in care exista urgenta, iar obtinerea mandatului in conditiile alin. (1) sau (2) ar conduce la o intarziere substantiala a cercetarilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor ori ar pune in pericol siguranta victimei sau a altor persoane si sunt indeplinite conditiile prevazute la alin. (1) sau, dupa caz, alin. (2), procurorul poate dispune obtinerea datelor privind tranzactiile financiare efectuate sau care urmeaza a fi efectuate. Dispozitiile art. 141 se aplica in mod corespunzator.
(6) Este interzisa obtinerea datelor privind tranzactiile financiare dintre avocat si suspect, inculpat sau orice alta persoana pe care acesta o apara, cu exceptia situatiilor in care exista date ca avocatul savarseste sau pregateste savarsirea unei infractiuni dintre cele prevazute la art. 139 alin. (2).
(7) Institutiile de credit sau entitatile financiare care efectueaza tranzactiile financiare sunt obligate sa predea inscrisurile sau informatiile la care se face referire in mandatul dispus de judecator sau in autorizatia emisa de procuror.
(8) Dupa efectuarea activitatilor autorizate, procurorul il informeaza, in cel mult 10 zile, in scris, pe fiecare subiect al unui mandat despre masura ce a fost luata in privinta sa. Dupa momentul informarii, persoana ale carei tranzactii financiare au fost vizate de aceasta masura are dreptul de a lua cunostinta de activitatile efectuate.
(9) Dispozitiile art. 145 alin. (4) si (5) se aplica in mod corespunzator”.
Exceptia a fost ridicata de catre judecatorul Horatius Dumbrava (foto 2), de la Curtea de Apel Targu-Mures, fost membru in Consiliul Superior al Magistraturii. Dumbrava s-a plans la CSM de faptul ca s-a trezit cu conturile verificate in cadrul unui dosar penal, desi el nu avea nicio calitate in acel dosar.
La randul ei, Curtea Constitutionala nu a facut altceva decat sa-si extrapoleze propria jurisprudenta. Ne referim la Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, prin care CCR a constatat neconstitutionalitatea dispozitiilor articolului 145 din Codul de procedura penala in masura in care nu permit contestarea legalitatii masurii supravegherii tehnice de catre persoana vizata de acestea si care nu are calitatea de inculpat in cauza. In esenta, si in 2017, si in 2020, Curtea Constitutionala a constatat „caracterul intruziv al metodelor de supraveghere tehnica si de necesitatea asigurarii efectivitatii garantiilor constitutionale si conventionale ale dreptului la viata privata”. Interesant este ca in 2017 Decizia 244 a fost adoptata cu opinia separata a judecatoarei CCR Livia Stanciu. In schimb, de data aceasta, Decizia 421/2020 a fost luata in unanimitate – deci si cu votul Liviei Stanciu.
Redam textul art. 145 CPP:
„Informarea persoanei supravegheate
(1) Dupa incetarea masurii de supraveghere tehnica, procurorul informeaza, in scris, in cel mult 10 zile, pe fiecare subiect al unui mandat despre masura de supraveghere tehnica ce a fost luata in privinta sa.
(2) Dupa momentul informarii, persoana supravegheata are dreptul de a lua cunostinta, la cerere, de continutul proceselor-verbale in care sunt consemnate activitatile de supraveghere tehnica efectuate. De asemenea, procurorul trebuie sa asigure, la cerere, ascultarea convorbirilor, comunicarilor sau conversatiilor ori vizionarea imaginilor rezultate din activitatea de supraveghere tehnica.
(3) Termenul de formulare a cererii este de 20 de zile de la data comunicarii informarii scrise prevazute la alin. (1).
(4) Procurorul poate sa amane motivat efectuarea informarii sau a prezentarii suporturilor pe care sunt stocate activitatile de supraveghere tehnica ori a proceselor-verbale de redare, daca aceasta ar putea conduce la:
a) perturbarea sau periclitarea bunei desfasurari a urmaririi penale in cauza;
b) punerea in pericol a sigurantei victimei, a martorilor sau a membrilor familiilor acestora;
c) dificultati in supravegherea tehnica asupra altor persoane implicate in cauza.
(5) Amanarea prevazuta la alin. (4) se poate dispune cel mai tarziu pana la terminarea urmaririi penale sau pana la clasarea cauzei”.
In ambele decizii, CCR a constatat incalcarea urmatoarelor articole:
- art. 21 din Constitutia Romaniei:
„Accesul liber la justitie
(1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept.
(3) Partile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil.
(4) Jurisdictiile speciale administrative sunt facultative si gratuite”;
- art. 13 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului:
„Dreptul la un remediu efectiv
Orice persoana, ale carei drepturi si libertati recunoscute de prezenta Conventie au fost incalcate, are dreptul de a se adresa efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale”.
Prezentam principalul pasaj din Decizia nr. 421/2020:
„29. Obtinerea datelor privind tranzactiile financiare ale unei persoane a fost introdusa in Codul de procedura penala printre metodele speciale de cercetare ca urmare a intervenirii Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.18/2016, desi permite monitorizarea in timp real a tranzactiilor si incunostiintarea organului de urmarire penala chiar in timpul efectuarii acestora, asadar, se caracterizeaza printr-un grad ridicat de intruziune in viata privata a persoanei, din perspectiva operatiunilor pe care le efectueaza prin intermediul unei institutii de credit, vizand atat informatiile referitoare la tranzactiile financiare, cat si inscrisurile in care acestea se materializeaza. Asa cum se subliniaza in literatura de specialitate, aceasta nu trebuie confundata cu metoda de cercetare constand in „obtinerea de date privind situatia financiara a unei persoane”, prevazuta de art.153 din Codul de procedura penala, care se refera la cunoasterea doar a existentei si a continutului conturilor unei persoane fizice sau juridice.
30. Comparand aceasta metoda de cercetare cu metodele de supraveghere tehnica, Curtea constata ca nu sunt diferente de reglementare, conditiile ce se cer indeplinite si procedura fiind similar reglementate. Totodata, in baza normei de trimitere cuprinsa in art.146/1 alin.(3) din Codul de procedura penala, toate regulile privind procedura de emitere a mandatului de supraveghere tehnica prevazute la art.140 alin.(2)-(9), asadar si regula potrivit careia incheierea prin care judecatorul de drepturi si libertati se pronunta asupra masurii obtinerii datelor privind tranzactiile financiare nu este supusa cailor de atac, sunt deopotriva aplicabile si in privinta institutiei reglementate de art.146/1 alin.(3) din Codul de procedura penala.
31. Or, considerentele care au fundamentat Decizia nr.244 din 6 aprilie 2017 si solutia de admitere a exceptiei de neconstitutionalitate pronuntata cu acel prilej de Curtea Constitutionala au fost determinate de caracterul intruziv al metodelor de supraveghere tehnica si de necesitatea asigurarii efectivitatii garantiilor constitutionale si conventionale ale dreptului la viata privata, iar nu de calificarea juridica, in sensul unei distinctii de ordin formal intre metodele de supraveghere tehnica si cele de cercetare reglementate de art.138 din Codul de procedura penala. Astfel fiind, distinctia realizata de instanta care a sesizat Curtea Constitutionala, vizand strict calificarea din punct de vedere formal a metodelor speciale de supraveghere si a celor de supraveghere tehnica (fila 8 a incheierii de sesizare), este nerelevanta in planul controlului de constitutionalitate.
32. Nu poate fi retinuta nici sustinerea reprezentantului Ministerului Public consemnata in incheierea de sesizare, in sensul ca solicitarea de informatii privind tranzactiile financiare nu constituie o ingerinta in viata personala. Dimpotriva, tranzactiile financiare ale unei persoane sunt de natura a oferi date despre incasarile, platile, achizitiile de bunuri si servicii pe care o persoana le face cu titlu obisnuit sau doar in anumite perioade de timp, informatii inclusiv cu privire la sanatatea (daca ne gandim la servicii cu caracter medical) sau, cum este cazul in speta, cu privire la localizarea persoanei la un moment dat. Avand in vedere acest evident si pregnant caracter intruziv al masurilor reglementate de art.146/1 din Codul de procedura penala, precum si identitatea de regim juridic cu cele la care se refera Decizia nr.244 din 6 aprilie 2017 a Curtii Constitutionale, Curtea constata ca se impune, si in acest caz, o obligatie pozitiva din partea statului ce are ca obiect reglementarea, in cadrul legislatiei interne, a unui „recurs efectiv” care sa permita inlaturarea eventualei incalcari a drepturilor si a libertatilor fundamentale. Absenta unui asemenea recurs in dreptul intern constituie o incalcare a acestei obligatii, deci a dispozitiilor constitutionale ale art.21 si a celor conventionale ale art.13, toate considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr.244 din 6 aprilie 2017 in acest sens fiind aplicabile mutatis mutandis si in prezenta cauza.
33. In ceea ce priveste solicitarea de extindere a controlului de constitutionalitate „si cu privire la alte aspecte de neconstitutionalitate ale art.146/1 din Codul de procedura penala”, Curtea constata ca este inadmisibila. Potrivit art.31 alin.(2) din Legea nr.47/1992, „in caz de admitere a exceptiei, Curtea se va pronunta si asupra constitutionalitatii altor prevederi din actul atacat, de care, in mod necesar si evident, nu pot fi disociate prevederile mentionate in sesizare”. Or, in cauza, sunt formulate noi critici referitoare la aceleasi prevederi care constituie obiectul exceptiei, in sensul de noi temeiuri si motive de neconstitutionalitate, ceea ce echivaleaza cu o sesizare directa a Curtii Constitutionale, excedand, prin urmare, cadrului fixat de dispozitiile art.146 lit.d) teza intai din Constitutie”.
