Grid star
litigii

ACORDAREA VOUCHERELOR DE VACANTA – Decizie definitiva in instanta: "In mod legal, tribunalul a dispus obligarea angajatorului la plata unei despagubiri echivalente cu contravaloarea tichetelor neacordate" (Document)

Lumea Banilor prezinta decizia definitiva a Curtii de Apel Targu-Mures din 10 martie 2022 cu privire la acordarea voucherelor de vacanta.

Prin Sentinta civila din 14 octombrie 2021 a Tribunalului Harghita s-a admis actiunea reclamantului Sindicatul Sanitas Harghita, formulata in numele membrilor de sindicat, in contradictoriu cu spitalul, si s-a dispus obligarea acestuia la plata catre membrii de sindicat, in numele carora a fost formulata actiunea, a unei despagubiri echivalente cu contravaloarea tichetelor/voucherelor de vacanta neacordate pentru anii 2018, 2019 si 2020, sume actualizate cu rata inflatiei, la care se va adauga dobanda legala aferenta, calculata de la scadenta si pana la data platii efective.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, Tribunalul a retinut ca membrii de sindicat in numele carora a fost formulata actiunea sunt angajati in baza unor contracte individuale de munca in cadrul spitalului, si ca legiuitorul a stabilit ca obligatie in sarcina angajatorilor includerea in bugete a sumelor necesare acordarii voucherelor de vacanta. Prima instanta a constatat ca in cursul anilor 2018, 2019 si 2020 nu s-au acordat voucherele de vacanta, motiv pentru care a admis actiunea reclamantului.

Apelul

Impotriva acestei hotarari a declarat apel paratul, solicitand schimbarea hotararii atacate si respingerea cererii de chemare in judecata. In motivarea apelului, paratul a aratat ca hotararea atacata este netemeinica si nelegala, intrucat instanta nu a avut in vedere dispozitiile legale referitoare la conditia aprobarii bugetare a fondurilor si alocarea efectiva a acestora in vederea acordarii voucherelor de vacanta.
S-a mai aratat ca desi nu s-au identificat fonduri pentru acordarea acestor tichete, angajatii spitalului au beneficiat de sporuri la nivel maxim. Intimatul a depus intampinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat si obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecata, subliniind ca lipsa alocarilor bugetare nu are nicio relevanta in cauza, angajatorul avand obligatia de a face toate demersurile necesare pentru bugetarea sumelor necesare acordarii drepturilor prevazute de lege pentru angajati.
In urma analizarii dosarului, Curtea de Apel Targu-Mures a respins apelul spitalului, decizia fiind definitiva.

Iata pasaje din decizia Curtii de Apel Targu-Mures, pe care o atasam integral la finalul articolului:

"Membrii sindicatului reclamant nu au beneficiat de tichete de vacanta in anii 2018, 2019 si 2020, angajatorul justificand necuprinderea sumelor corespunzatoare in bugetul de venituri si cheltuieli prin lipsa resurselor financiare necesare. Potrivit prevederilor art. 1 alin. 2 din OUG nr. 8/2009, institutiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificarile si completarile ulterioare, si la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare, indiferent de sistemul de finantare si de subordonare, inclusiv activitatile finantate integral din venituri proprii, infiintate pe langa institutiile publice, acorda, anual vouchere de vacanta in cuantum de 1.450 lei pentru un salariat.

Prevederile legii

Pentru anul 2018 textul legal evocat prevedea in forma in vigoare in acel an ca institutiile si autoritatile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificarile si completarile ulterioare, si la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare, indiferent de sistemul de finantare si de subordonare, inclusiv activitatile finantate integral din venituri proprii, infiintate pe langa institutiile publice, precum si operatorii economici, astfel cum sunt definiti de Ordonanta Guvernului nr. 26/2013 privind intarirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitatile administrativ-teritoriale sunt actionari unici ori majoritari sau detin direct ori indirect o participatie majoritara, aprobata cu completari prin Legea nr. 47/2014, cu modificarile si completarile ulterioare, acorda, in limita sumelor prevazute in buget alocate cu aceasta destinatie, o singura indemnizatie de vacanta sau o singura prima de vacanta, dupa caz, sub forma de vouchere, in cuantum de 1.450 lei pentru un salariat.
Potrivit alin. 3 al art. 1, voucherele de vacanta se acorda in limitele sumelor prevazute cu aceasta destinatie in bugetul de stat sau, dupa caz, in bugetele locale, pentru unitatile din domeniul bugetar, si in limitele sumelor prevazute cu aceasta destinatie in bugetul de venituri si cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori. Prevederea legala evocata stabileste dreptul angajatului de a beneficia de un voucher de vacanta pe an, precum si obligatia corelativa a angajatorului de a il plati, nefiind lasata la alegerea angajatorului posibilitatea acordarii acestui drept prevazut de lege, cum gresit sustine apelantul parat.

Prin urmare, acesta avea obligatia includerii in buget a sumelor corespunzatoare necesare platii acestor drepturi in favoarea angajatilor sai (…). In plus, astfel cum rezulta din expunerea de motive la OUG nr. 46/2017 si la OUG nr. 107/2018 care au modificat succesiv OUG nr. 8/2009 s-a pornit de la premisa ca prin Programul de guvernare #### # ####, Guvernul Romaniei s-a angajat ca toti salariatii din sistemul public vor beneficia de indemnizatie de vacanta sau prima de vacanta, dupa caz, sub forma unui voucher de vacanta, rezultand cu certitudine intentia ferma de a acorda vouchere de vacanta tuturor angajatilor. Acestui drept astfel reglementat ii corespunde in mod evident obligatia angajatorului de a cuprinde in bugetul de venituri si cheltuieli sumele necesare acordarii lui. Or, angajatorul nu a prezentat nici un argument concret pentru care nu si-a indeplinit aceasta obligatie iar aceste sume nu au fost cuprinse in buget, simpla sustinere, in lipsa oricarei dovezi, ca nu a dispus de resursele financiare necesare nu este de natura a justifica masura luata.

Argumentele apelantului nu pot fi primite

Pe de alta parte, nu pot fi primite nici argumentele apelantului potrivit carora nu ar fi acordat voucherele de vacanta intrucat a acordat angajatilor sporuri la nivel maxim, avand in vedere ca legea nu le prevede alternativ, scopul acordarii celor doua categorii de drepturi salariale in discutie fiind diferit. Astfel, sporurile sunt acordate in considerarea desfasurarii activitatii in anumite conditii iar voucherele de vacanta, sunt acordate cu scopul cresterii veniturilor reale ale angajatului, care astfel isi poate petrece o vacanta in tara, cu rol de recuperare a capacitatii de munca, de crestere a productivitatii muncii salariatului si de motivare a acestuia, precum si stimularii turismului in Romania, astfel cum rezulta din expunerea de motive a OUG nr. 46/2017 anterior evocata.

Obligarea angajatorului la plata despagubirilor

Prin urmare, in mod legal Tribunalul a dispus obligarea angajatorului la plata catre membrii de sindicat a unei despagubiri echivalente cu contravaloarea tichetelor/voucherelor de vacanta neacordate pentru anii 2018, 2019 si 2020. Nu sunt intemeiate nici criticile apelantului referitoare la actualizarea sumelor si acordarea dobanzii legale, Curtea avand in vedere sub acest aspect ca prin Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 2/17 februarie 2014 (pronuntata de Completul competent sa judece recursul in interesul legii), publicata in Monitorul Oficial nr. 411/3 iunie 2014, s-a retinut ca actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflatie acopera prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizarii monedei nationale (damnum emergens), iar plata dobanzii legale acopera beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dand expresie astfel principiului repararii integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. 1, alin. 2 teza intai si art. 1.535 alin. 1 din Codul civil".

*Decizia Curtii de Apel Targu-Mures
sursa: rejust

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani