VICTORIA LUI DANIEL ZAMFIR – A intrat in vigoare legea darii in plata pentru masini (Document)

Romanii care nu isi mai pot plati ratele la masinile cumparate in leasing le pot da in plata de acum inainte, la fel ca pe locuinte, intrucat luni, 19 aprilie 2021, a intrat in vigoare o lege in acest sens initiata de catre senatorul PSD Daniel Zamfir (foto) si promulgata in cele din urma de catre presedintele Klaus Iohannis, in ciuda opozitiei manifestate de PNL, care a atacat initiativa de act normativ la Curtea Constitutionala.

Este vorba despre Legea nr. 83/2021 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 51/1997 privind operatiunile de leasing si societatile de leasing.

Trebuie sa precizam ca sunt vizati nu doar cumparatorii de automobile, ci si cei care si-au achizitionat locuinte in sistemul leasing, chiar daca astfel de cazuri sunt mai rare.

Iata postarea de pe Facebook in care Zamfir explica noutatea adusa de aceasta lege:

„O mare victorie!!!

Darea in plata la masini a fost promulgata!!!

O veste cu adevarat buna pentru toti consumatorii care au masini in leasing!

Legea 83/2021 anuleaza titlul executoriu asupra contractului de leasing si acorda utilizatorului preemptiune in valorificarea bunului, tocmai pentru a obtine pretul corect in vedere stingerii datoriei fata de finantator.

Astfel, eliminam abuzul firmei de leasing sau a recuperatorului prin care valorificarea masinii se facea la un pret mult subevaluat iar diferenta o suporta consumatorul.

Dupa sase luni de la adoptare, cu toata opozitia si piedicile pluseristilor si penelistilor-aparatorii IFN-urilor si recuperatorilor-facem dreptate oamenilor!

#faraAbuzuri

#tinemcuRomania

#RomaniiTrebuieSaStie”.

Altfel spus: in cazul in care cumparatorul nu isi mai poate plati ratele la leasing timp de 90 de zile, compania de leasing poate rezilia contractul si ii poate solicita cumparatorului doar suma ramasa de plata, din care se scade suma de bani cu care este valorificat autovehiculul, conform unui raport de evaluare intocmit de un expert. Totodata, dupa intrarea in vigoare a noii legi, cumparatorului ajuns in situatia de a nu-si mai putea plati ratele ii este permis sa vanda singur mai departe masina luata in leasing. Astfel, se evita cazurile in care companiile de leasing vand mult sub pretul pietei bunul (de obicei, automobilul, dar poate fi vorba si despre un apartament sau o casa).

In plus, noua lege elimina caracterul de titlu executoriu al contractului de leasing. Pe scurt: consumatorul nu mai este automat obligat sa-i dea firmei de leasing sumele restante, ci compania trebuie sa-si ceara banii in instanta.

Traseul proiectului de lege

Depusa la Senat la 4 iulie 2019, initiativa legislativa a fost aprobata in 9 octombrie 2019 cu 55 de voturi „pentru”, 18 „impotriva” si 2 abtineri. Pe 27 octombrie 2020, Camera Deputatilor a votat proiectul cu 124 de optiuni favorabile, 84 nefavorabile si 18 abtineri. La 3 noiembrie 2020, 71 de deputati PNL au atacat legea la Curtea Constitutionala a Romaniei, insa CCR, cu unanimitate de voturi, a respins obiectia de neconstitutionalitate, prin Decizia nr. 59 din 26 ianuarie 2021.

Motivarea a fost publicata in Monitorul Oficial la 9 aprilie 2021, iar presedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin Decretul nr. 301 din 15 aprilie 2021.

Iata mai intai cum au aratat articolele 8 si 15 din OG 51/1997 inainte de legea lui Daniel Zamfir (in vigoare in perioada 17 decembrie 2009 – 19 aprilie 2021):

„Articolul 8

Contractele de leasing, precum si garantiile reale si personale, constituite in scopul garantarii obligatiilor asumate prin contractul de leasing, constituie titluri executorii. (...)

Articolul 15

Daca in contract nu se prevede altfel, in cazul in care locatarul/utilizatorul nu executa obligatia de plata integrala a ratei de leasing timp de doua luni consecutive, calculate de la scadenta prevazuta in contractul de leasing, locatorul/finantatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat sa restituie bunul si sa plateasca toate sumele datorate, pana la data restituirii in temeiul contractului de leasing”.

Redam forma actuala a celor doua articole:

„Articolul 8

(1) Contractele de leasing, precum si garantiile reale si personale, constituite in scopul garantarii obligatiilor asumate prin contractul de leasing, constituie titluri executorii.

(2) Dispozitiile prezentului articol nu se aplica in situatia in care locatarul/utilizatorul este consumator.

(3) In sensul prezentei ordonante, prin consumator se intelege orice persoana fizica sau grup de persoane fizice care are calitatea de utilizator/locatar intr-un contract de leasing, si care actioneaza in scopuri in afara activitatii sale comerciale. Calitatea de consumator care actioneaza in scopuri personale sau familiale se prezuma si se analizeaza in raport cu contractul care intra sub incidenta prezentei ordonante, si nu cu intreaga activitate a debitorului. (...)

Articolul 15

(1) In cazul in care locatarul/utilizatorul, care are calitatea de consumator, nu acopera rata de leasing timp de 3 luni consecutive, calculate de la scadenta prevazuta in contractul de leasing, locatorul/finantatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing.

(2) In cazul in care locatarul/utilizatorul restituie bunul in termenul prevazut in contract, eventualele despagubiri nu pot cuprinde decat diferenta intre totalul sumelor datorate conform contractului, diminuata cu valoarea obtinuta prin valorificare, exclusiv TVA, sau, dupa caz, cu valoarea stabilita printr-un raport de evaluare a bunului emis de un evaluator autorizat conform legii. Sumele datorate conform contractului de leasing se constituie din facturile emise si neachitate, valoarea de intrare ramasa de achitat pana la finele perioadei de leasing, inclusiv valoarea reziduala, cheltuieli cu asigurarile bunului, reprezentate de polita de asigurare obligatorie si/sau polita de asigurare facultativa, amenzi de circulatie si amenzi pentru neplata rovinietei, precum si taxe/impozite aferente bunului.

(3) In situatiile in care bunul a fost restituit in termenul prevazut in contract, locatarul/utilizatorul consumator sau un tert cumparator propus de acesta in termen de 5 zile de la indeplinirea obligatiei de predare beneficiaza de dreptul prioritar la cumpararea bunului, valabil timp de 30 de zile de la data predarii, timp in care poate fi emisa acceptarea ferma si irevocabila de cumparare la un pret cel putin egal cu contravaloarea tuturor sumelor datorate conform contractului, iar locatarul/utilizatorul consumator are obligatia de a credita contul finantatorului cu diferenta necesara pana la concurenta sumelor datorate conform contractului de leasing, inclusiv valoarea reziduala la care se adauga TVA, potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.

(4) In cazul in care acceptarea de cumparare emisa de tertul cumparator propus este inferioara cuantumului sumelor datorate conform contractului, locatarul/utilizatorul consumator are obligatia de a credita contul finantatorului, cu diferenta necesara pana la concurenta sumelor datorate conform contractului, cel mai tarziu la data incasarii de catre locator/finantator a pretului de vanzare aferent transferului bunului, cu respectarea termenului de 30 de zile de mai sus. Transferul dreptului de proprietate asupra bunului va opera la data incasarii integrale a sumelor datorate conform contractului, care nu va putea fi ulterioara datei de expirare a dreptului prioritar.

(5) In cazul in care locatarul/utilizatorul consumator sau tertul cumparator propus nu respecta prevederile alin. (1) si (2), locatorul/finantatorul poate dispune in mod liber de bun, iar locatarul/ utilizatorul este obligat sa plateasca locatorului/finantatorului sumele stabilite potrivit prevederilor alin. (2).

(6) In cazul in care locatarul/utilizatorul nu restituie bunul in termenul prevazut de contract, acesta va achita locatorului/ finantatorului, pe langa sumele datorate conform contractului de leasing, si cheltuielile pentru recuperarea bunului”.

Prezentam expunerea de motive a senatorului Zamfir:

„In contractele de adeziune, asa cum este operatiunea de leasing, profesionistii leasingului si ai creditului, avand o forta economica, juridica si tehnica disproportionat de mare in raport cu debitorul, eufemistic denumit 'partenerul' lor contractual, impun debitorului clauze-tip, preformulate, la care debitorul nu poate decat sa adere, prin simpla semnatura, fara posibilitatea de a le influenta natura sau continutul.

Asa se face ca, desi legiuitorul a avut in vedere alternativa dintre predarea bunului si plata despagubirilor constand in echivalentul ratelor pe toata perioada contractuala, in contractele de leasing se stipuleaza in sarcina locatarului/utilizatorului obligatia platii, in mod cumulativ, atat a ratelor de leasing aferente intregii perioade contractuale, cat si restituirea bunului. O astfel de raspundere, mai ales in cazul in care utilizatorul (debitorul) este consumator, este in mod evident excesiva si lipsita de orice rationalitate economica, intrucat un debitor caruia i-ar incumba o astfel de enorma raspundere baneasca ar fi sau ar deveni rapid un debitor ruinat, ceea ce, de fapt, inseamna un risc de insolvabilitate pentru creditor (societatea de leasing), care nu si-ar mai putea recupera decat, cel mult, bunul dat in leasing.

In plus, conduita abuziva a unora dintre partile contractante foarte des utilizata in practica releva necesitatea limitarii regimului preferential de care acestea au beneficiat, si anume caracterul de titlu executoriu, si necesitatea supunerii acestora procedurilor de verificare aplicabile in cazul actelor juridice similare. Aceasta masura se impune in cazurile in care debitorul (utilizatorul) este consumator, si in lumina hotararii pronuntate de Curtea de Justitie a Uniunii Europene in cazul Mohamed Aziz, C-415/11, in care instanta a subliniat ca Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii impune necesitatea verificarii chiar si din oficiu a caracterului abuziv al unor clauze contractuale.

Aceasta verificare ar putea fi facuta cu prilejul investirii cu formula executorie a contractului, numai ca instantele se limiteaza la o verificare a valabilitatii formale a titlului executoriu, nu si a conditiilor de valabilitate a titlului. O minimala verificare a acestor aspecte se poate efectua doar in cadrul contestatiei la executare. A reglementa posibilitatea verificarii de catre o instanta de judecata a aspectelor mentionate mai sus exclusiv in procedura contestatiei la executare reprezinta o incalcare a principiului efectivitatii, care impune, cu privire la modalitatile procedurale aplicabile actiunilor destinate, sa asigure protectia drepturilor conferite justitiabililor in temeiul dreptului Uniunii, ca aceste modalitati sa nu faca practic imposibila sau excesiv de dificila exercitarea drepturilor conferite astfel de ordinea juridica a Uniunii (Cauza Steffensen, C-276/01).

Contestatia la executare este un remediu ulterior demararii procedurilor de executare silita, care poate fi exercitata numai intr-un anumit termen, care presupune plata unei taxe de timbru, si care in sine nu suspenda procedurile de executare silita. Iar pentru suspendarea executarii silite, petentul trebuie sa plateasca o cautiune. Toate aceste imprejurari fac excesiv de dificila asigurarea drepturilor conferite consumatorilor in temeiul dreptului Uniunii Europene, aspect ce fundamenteaza necesitatea modificarilor legislative propuse.

Aceleasi argumente sunt valabile si in cazul contractelor de credit incheiate cu consumatorii”.

* Cititi aici Decizia CCR 59/2021, prin care Curtea a constatat ca legea este constitutionala