VESTE BUNA DE LA ANCOM – S-a intamplat inca din prima zi a anului
Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) a venit cu o veste buna luni, 4 ianuarie 2021.
Inca de la 1 ianuarie, a crescut volumul de date (internet pe mobil) care pot fi consumate in roaming in Uniunea Europeana si in Spatiul Economic European (UE + Elvetia, Norvegia, Islanda si Liechtenstein; Marea Britanie a iesit din SEE odata cu Brexitul). Fenomenul se datoreaza scaderii tarifului reglementat la nivel de gros.
Totodata, au fost diminuate suprataxele in cazul depasirii limitelor utilizarii rezonabile a unor servicii in roaming in UE si SEE, dupa cum veti citi mai jos.
Redam comunicatul ANCOM:
„Roam like at home – de la 1 ianuarie 2021 a crescut volumul de date care pot fi consumate in roaming (UE/SEE) fara taxe suplimentare
De la 1 ianuarie 2021, pentru majoritatea planurilor tarifare a crescut volumul de date (MB/GB) care pot fi consumate in roaming in UE/SEE fara aplicarea unor taxe suplimentare, in medie cu aproape 17%, ca urmare a scaderii tarifului reglementat la nivel de gros.
De asemenea, in cazul depasirii limitelor utilizarii rezonabile a unor servicii in roaming in UE/SEE, au scazut si suprataxele care pot fi aplicate consumului ulterior, astfel:
- suprataxa pentru date a scazut cu aproximativ 14%, de la 3,5 la 3 Euro/GB, fara TVA;
- suprataxa pentru apelurile primite a scazut cu aproape 4%, de la 0,79 la 0,76 eurocenti/minut, fara TVA.
Totodata, nivelul maxim al suprataxei pe care furnizorul RCS&RDS S.A. este autorizat sa o perceapa propriilor clienti pentru apelurile primite in roaming in SEE in anul 2021, in conditiile prevazute in Decizia presedintelui ANCOM nr. 585/2020, a scazut de la 0,79 la 0,76 eurocenti/minut, fara TVA.
Cand se aplica suprataxe datelor in roaming
Din data de 15 iunie 2017, datele (internetul mobil - MB/GB) consumate in roaming in UE/SEE (UE + Norvegia, Islanda si Liechtenstein) se tarifeaza, in principiu, la fel ca in Romania. Totusi, in cazul celor mai multe dintre planurile tarifare, furnizorii pot stabili un volum de date care pot fi consumate in roaming in UE/SEE fara costuri suplimentare intr-o perioada de facturare (volum de consum rezonabil). Incepand cu 1 ianuarie 2021 volumul de consum rezonabil a crescut cu aproape 17% fata de cel aplicat in anul 2020.
Dupa depasirea volumului de consum rezonabil, furnizorii pot sa aplice o suprataxa, chiar si in cazul in care traficul inclus in planul tarifar nu a fost complet epuizat. Cu incepere de la 1 ianuarie 2021 suprataxa nu va putea depasi 3 Euro/GB (0,3 eurocenti/MB), fara TVA.
Volumul de consum rezonabil in roaming in UE/SEE incepand cu 1 ianuarie 2021:
a) in cazul planurilor tarifare (cartele preplatite, abonamente, (extra)optiuni) care includ trafic de date nelimitat, cat si al celor pentru care tariful calculat per GB este sub 3 Euro, fara TVA, utilizatorii pot consuma urmatoarea cantitate de date in roaming in SEE, fara taxe suplimentare, exprimata in GB:
- pretul cu amanuntul pentru servicii mobile intr-o perioada de facturare (fara TVA) se inmulteste cu 2, apoi se imparte la 3 euro;
b) in cazul cartelelor preplatite fara resurse de date incluse (cu plata pe unitatea de consum, per MB/GB), utilizatorii pot consuma initial urmatoarea cantitate de date in roaming in SEE, fara taxe suplimentare, exprimata in GB (pe masura ce utilizatorul plateste din creditul disponibil, volumul de consum rezonabil al datelor se diminueaza):
- creditul ramas disponibil pe cartela la intrarea in roaming in UE/SEE se imparte la 3 euro.
Roaming in Marea Britanie dupa 1 ianuarie 2021
Va reamintim ca incepand cu data de 1 ianuarie 2021 reglementarile europene privind „Roam like at home” (RLAH) nu mai sunt obligatorii pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord (inclusiv Gibraltar), ca urmare a incheierii perioadei de tranzitie dupa retragerea acestei tari din Uniunea Europeana.
„In acest context, operatorii telecom din Romania nu mai au obligatia legala sa ofere utilizatorilor roaming la tarife nationale in Marea Britanie, acest beneficiu fiind garantat doar in interiorul SEE. Nu exista o interdictie pentru furnizorii din Romania sa pastreze in continuare Marea Britanie in sfera de aplicare RLAH, o astfel de decizie tinand de strategia comerciala a fiecaruia. Pentru a evita inregistrarea unor costuri suplimentare, recomandam utilizatorilor romani care vor calatori in Marea Britanie sa verifice in prealabil la furnizorul lor tarifele de roaming aplicabile” , a declarat Eduard Lovin, vicepresedinte ANCOM.
Calculator limita date „Roam like at home”: aplicatie ANCOM
Pentru a usura estimarea volumului de date pe care utilizatorii le pot consuma in roaming in UE/SEE fara suprataxa, ANCOM a dezvoltat o aplicatie de tip widget, accesibila aici. Aplicatia a fost actualizata cu tariful de 3 Euro/GB, valabil incepand cu data de 1 ianuarie 2021. Aceasta ofera rezultate relevante pentru toti utilizatorii de planuri tarifare cu acces la roaming, cu exceptia celor ai RCS&RDS S.A., operator autorizat sa aplice suprataxe de roaming de la prima unitate de consum”.