Grid star
companii

“VAMPIRUL FISCAL” A SCOS LUMEA IN STRADA – Protest cu sute de oameni in mai multe orase

Una dintre cele mai mari corporatii ale lumii a reusit sa provoace proteste cu sute de oameni in mai multe orase din Franta sambata, 30 ianuarie 2021.

Convocati de grupari anticapitaliste si ecologiste, sute de oameni au protestat sambata, 30 ianuarie 2021, in mai multe localitati franceze impotriva companiei Amazon, inclusiv in doua locuri unde colosul american de comert electronic are in plan ridicarea a doua depozite masive. Lupta contra proiectului dureaza de mai bine de doi ani, relateaza France24.com.

O multime care numara 800 de oameni conform declaratiilor politiei, dar 1.400 dupa estimarea organizatorilor, s-a adunat la fata locului, plantand arbusti in fata unor bannere uriase pe care scria: „Stop Amazon” si „Nici aici, nici in alta parte”. Protestatarii au format un lant uman care sa ilustreze dimensiunea proiectului, in timp ce baloanele multicolore pluteau la 18 metri, spre a indica inaltimea pe care ar urma s-o aiba cladirea.

Au trecut doi ani de cand cetatenii din Fournès si din imprejurimile sale lupta impotriva instalarii unui depozit gigantic al Amazon. La inceput au fost aproape singuri impotriva tuturor, dar au reusit sa opreasca proiectul prin actiuni in justitie. Vrem sa aratam ca nu e vorba de mici lupte izolate si ca putem mobiliza sute de oameni care sunt gata sa revina la fata locului ca sa opreasca lucrarile, a declarat Raphael Pradeau, purtatorul de cuvant al grupului activist al cetatenilor francezi Attac (Association for the Taxation of Financial Transactions and for Citizens' Action – Asociatia Pentru Impozitarea Tranzactiilor Financiare Si Pentru Actiunea Cetatenilor).

Manifestantii acuza dispretul Amazon fata de un monument UNESCO

Depozitul de 38.000 mp (3,8 hectare) ar urma sa fie construit intr-un oras din sudul Frantei numit Fournès. Ceea ce a starnit indignarea protestatarilor este ca depozitul ar urma sa fie construit langa Pont du Gard, un apeduct din vremea Imperiului Roman care este inclus pe lista monumentelor World Heritage UNESCO.

Conform site-ului UNESCO, Pont du Gard a fost construit la putin timp dupa era crestina peste raul Gard, si este admirat ca un triumf al tehnicii romane de constructie a apeductelor. Arhitectii si inginerii hidrotehnici au creat o capodopera tehnica si artistica de aproape 50 m inaltime si trei niveluri, dintre care cel mai lung masoara 275 de metri. Podul se afla in mijlocul unui peisaj extraordinar.

Click aici pentru a vedea un videoclip cu monumentul.

Locuri de munca precare

O protestatara, Sarah Latour, in varsta de 38 de ani, a venit la protest impreuna cu cei doi fii ai ei in varsta de opt si sase ani, iar impreuna cei trei au plantat un arbust pe terenul paraginit, unde candva crestea vita de vie.

Aceste plante, acesti arbusti pe care ii plantam astazi sunt un simbol al vietii care contrasteaza cu betonarea pe care o practica Amazon. Am venit cu copiii mei pentru ca nu vreau acest model distructiv pentru ei”, a afirmat Latour.

Conform organizatorilor, aproximativ 200 de persoane s-au adunat si in afara unei facilitati Amazon din Carquefou, o suburbie a orasului Nantes, din vestul Frantei.

"Condamnam Amazonul pentru ca distruge mai multe locuri de munca decat creeaza si pentru ca acestea sunt locuri de munca nesigure", a declarat Sophie Jallier, o purtatoare de cuvant a organizatorilor demonstratiei din Carquefou.

In alta parte, in orasul Ensisheim din estul Frantei, aproximativ 100 de persoane s-au adunat pentru a protesta impotriva altui plan al Amazon de a construi un depozit urias, ce ar urma sa se ridice pe o suprafata de 15 hectare care fusese inainte teren agricol.

Pe bannere era scris: „Amazon, vampir fiscal” si „Fara mega-depozit”.

Astazi condamnam un sistem economic care si-a mancat malaiul si care abuzeaza planeta”, a spus Isabelle Schaeffer, membru al unui grup ecologist din regiunea Alsacia de Sud.

Alte proteste au avut loc la Augny, in regiunea estica Moselle, precum si in orasul Perpignan, din sudul Frantei.

Amazon practica „o concurenta neloiala fata de companiile care isi platesc impozitele in Franta”, a declarat in Perpignan Eric Barbier, membru al grupului ecologist Alteratiba. El a adaugat ca „majoritatea lucratorilor au contracte temporare, sunt angajati in perioadele de varf, cum ar fi Vinerea Neagra sau Craciunul, si apoi sunt dati afara”.

Scandalurile din jurul Amazon: import de mana de lucru ieftina, distrugerea micilor afaceri, spionarea clientilor

Pe 25 februarie 2020, in ultimul an de mandat al lui Donald Trump, Washington Post (ziarul detinut de Jeff Bezos, proprietarul Amazon) scria ca “piata muncii in crestere impinge salariile in sus pentru anumite categorii de lucratori si a creat oportunitati pentru adolescenti, studenti, fosti detinuti, somerii pe termen lung, persoanele cu handicap si alte categorii pentru care barierele in calea angajarii pareau coplesitoare (…) Acestea sunt lucruri bune”.

Cu toate acestea, acelasi Washington Post cerea “importul” unui mare numar de imigranti – chiar daca piata muncii din SUA includea in acel moment peste 160 de milioane de americani, precum si peste 11 milioane de americani care nu lucrau cu norma intreaga.

Explicatia e simpla: imigrantii din tarile sarace, pe care ii sustine Jeff Bezos si alti oligarhi, sunt dispusi sa lucreze pe salarii mai mici decat cetatenii americani.

Alte controverse din jurul Amazon se leaga de contractul de 600 de milioane de dolari pe care l-a obtinut cu CIA in 2016, care ar fi putut reprezenta un conflict de interese, dat fiind faptul ca Washington Post, ziarul detinut de Jeff Bezos, ar fi fost nevoit sa evite critica la adresa agentiei. Despre aceasta controversa a scris pe larg Huffington Post aici.

Alt scandal a fost reprezentat de dezvaluirea ca Amazon Echo, boxa inteligenta produsa de Amazon, inregistreaza tot ce spun utilizatorii produsului si trimite materialul la sediile Amazon, unde sunt transcrise de catre angajatii acestuia, sau chiar in timp ce proprietarii dispozitivelor erau implicati in activitati intime. Implicati au fost inclusiv angajatii unui centru din Bucuresti al firmei, relata The Mirror la vremea respectiva.

Business Insider a scris despre regulile pe care trebuie sa le respecte angajatii. Unele dintre ele sunt de-a dreptul absurde: salariatii nu au voie sa mestece guma, sa poarte ceasuri la mana sau sa bea altceva decat apa.

Washington Post a fost printre cei mai vehementi promotori ai lockdown-ului in SUA. Nu fara motiv: Amazon a angajat pana la 2.000 de oameni pe zi in perioada pandemiei, deoarece afacerile sale au crescut spectaculos, in conditiile in care micile afaceri cu prezenta fizica (unde, prin natura activitatii lor, telemunca era imposibila) au fost inchise de catre guvern, iar clientii s-au reorientat spre livrarile online, scrie BBC.

Amazon a lucrat timp de 14 ani pe pierdere. Deliberat sau nu, acest lucru i-a permis sa scoata de pe piata multi dintre concurentii sai mai mici, cu afaceri traditionale, informeaza Quartz.com.

Cum se apara Amazon

Luna trecuta, reactionand la demonstratii similare, Amazon a transmis ca a devenit fara voia sa tinta unor organizatii care adesea fac uz de informatii „care induc in eroare”. Cu aceeasi ocazie, corporatia mentiona ca pana in acel moment investise 9,2 miliarde de euro (11,2 miliarde dolari) in Franta si ca „se afla la originea” crearii a 130.000 de slujbe, conform Al-Jazeera.

Incheiem, mentionand ca in prezent Jeff Bezos are o avere neta de 182 de miliarde de dolari. Circa 7 din 10 tari ale lumii au PIB-ul situat sub acest nivel.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani