Grid star
business capital

UNDE VA LOVI CEL MAI PUTERNIC VALUL 2 AL PANDEMIEI – Acestea sunt cele mai expuse tari la agravarea recesiunii in cazul unui al doilea val al pandemiei de COVID-19. Paradoxul chinezesc

Patru tari ale lumii risca sa fie cel mai greu lovite in cazul in care pandemia de coronavirus va recidiva la sfarsitul acestui an. Iar coincidenta face ca toate cele patru state sa fie din Europa.

Este vorba despre Spania, Franta, Italia si Marea Britanie. Informatiile apar in studiul „The world economy on a tightrope” („Economia mondiala merge pe sarma”), lansat de Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) in data de 10 iunie 2020. Mentionam ca OCDE nu analizeaza cazul specific al Romaniei.

Astfel, potrivit OCDE, economia Spaniei ar urma sa se contracte cu 11,1% in 2020 comparativ cu 2019 in ipoteza in care nu va exista valul secund al pandemiei. In caz contrar, declinul s-ar agrava pana la 14,4%, arata OCDE (vezi grafic).

La randul ei, Franta s-ar putea confrunta cu o scadere economica de 11,4% in cazul fericit si de 14,1% in ipoteza celui de-al doilea val.

Chiar daca Italia a fost cel mai greu lovita de pandemie dintre tarile europene, ea se afla abia pe locul al treilea in estimarile OCDE, organizatia prognozand un declin economic de 11,3% in scenariul unui singur val pandemic si de 14% in cealalta ipoteza.

La scurta distanta de Italia, gasim Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, pentru care OCDE da pronosticuri de scadere in procentaje de 11,5% si 14%, in functie de scenariile deja mentionate.

Zona euro, in ansamblul ei, ar urma sa fie mai ferita de criza, contractiile prevazute de OCDE aici fiind de 9,1% si 11,5%.

Inca mai putin sifonate ar urma sa iasa din criza cele 37 de state-membre ale Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica, care ar putea inregistra o contractie medie de 7,5% in scenariul unui singur val pandemic si de 9,3% in ipoteza a doua valuri.

In ultima parte a clasamentului de risc, gasim media tuturor tarilor lumii, economia globala riscand sa fie afectata cu doar 6% in scenariul 1 si cu 7,6% in scenariul 2.

China scapa mai usor

Oricat ar parea de paradoxal, desi China a fost punctul de pornire al pandemiei de COVID-19, ea ar urma sa se dovedeasca una dintre statele lumii cu economia cel mai putin subrezita de criza. OCDE se asteapta la o coborare de numai 2,6% a economiei chinezesti in 2020 comparativ cu 2019 si de 3,7% in acelasi interval de referinta in ipoteza in care va aparea al doilea val al pandemiei.

China va fi depasita in aceasta privinta numai de Coreea de Sud, a carei economie ar urma intre in declin cu numai 1,2% in scenariul 1 si cu 2,5% in scenariul 2, mai arata OCDE.

* Cititi aici intregul raport OCDE

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani