Grid star
eveniment

UNDE SUNT BANII? – Guvernul Orban a injectat zeci de miliarde in economie, dar doar 17% dintre firme au beneficiat de ajutoare

Doar 17% dintre companiile romanesti intervievate in cadrul Barometrului Moneycorp 2020 spun ca au apelat la ajutorul financiar al statului, in timp ce chiar si mai putine firme – respectiv 5% – spun ca acest ajutor a avut un impact semnificativ in redresarea activitatii lor. Datele sunt surprinzatoare, daca luam in calcul cifrele inaintate de Executiv. Astfel, potrivit Raportului de activitate publicat de Guvernul Orban la inceputul lunii noiembrie, in primele 10 luni, au fost injectate suplimentar in economie aproximativ 68 miliarde lei, respectiv 38 miliarde lei, pentru masuri de sprijin pentru companiile si angajatii afectati de efectele pandemiei si 30 miliarde lei prin scheme de garantare pentru asigurarea lichiditatii companiilor.

La aceste masuri se adauga 9,8 miliarde lei, cheltuieli legate direct de COVID-19. O parte dintre aceste masuri a fost finantata din fonduri europene, fiind incasata suma de 6 miliarde de euro de la Comisia Europeana in perioada noiembrie 2019 – octombrie 2020. Guvernul Orban amentionat in Raportul de activitate ca acest program masiv de stimulare a economiei a stopat declinul economiei in 2020, evitand recesiunea tehnica, si garantand revenirea cresterii economice in 2021.

Banii injectati in economie de Guvern au ajuns doar la una din cinci companii

Cu toate acestea, mediul de afaceri prezinta o cu totul alta imagine a efectelor pozitive cu care se lauda Guvernul.

Conform Barometrului Moneycorp publicat luni, 21 decembrie 2020, doar una din cinci firme a apelat la ajutorul financiar anuntat de Guvern. Si mai putine companii romanesti sunt de parere ca masurile economice luate de executivul condus de Ludovic Orban au fost semnificative pentru redresarea activitatii.

Interesant este si faptul ca numai 17% dintre firmele intrevievate au apelat la ajutorul financiar al statului, iar in ceea ce priveste impactul programelor de relansare, doar 5% le-au considerat ca avand impact semnificativ in dinamica business-ului”, mentioneaza Barometrul Moneycorp publicat pe siteul firmei de consultanta framesmedia.ro.

Reamintim, in acest context, ca Programul de Redresare si Rezilienta (PNRR) pentru atragerea celor 30 de miliarde de euro de la Uniunea Europeana, prezentat de Klaus Iohannis si Ludovic Orban, a fost criticat dur de Comisia Europeana. Expertii Comisiei au precizat ca PNRR nu prevede nicio reforma serioasa in domenii precum digitalizarea, protectia mediului, sustenabilitatea economica, educatia.

Barometrul Moneycorp: Revenirea economiei va fi asimetrica, managerii nu cred in revenirea in „V”

Revenirea economica in Romania, dupa pandemia COVID, va fi una asimetrica, cu sectoare care vor inregistra o crestere sustinuta si altele care vor continua sa se confrunte cu dificultati semnificative, se mai arata in Barometrul Moneycorp.

Peste 60% dintre companiile chestionate in cadrul Barometrului Moneycorp 2020 estimeaza ca vor atinge cifra de afaceri din 2019 abia in 2022.

Potrivit expertilor de la Moneycorp, pentru Romania perspectivele sunt in general pozitive, mai ales in contextul in care tara noastra urmeaza sa beneficieze de un pachet fara precedent de finantare, din partea UE, de peste 80 de miliarde de euro.

Potrivit celei de-a doua editii a Barometrului Moneycorp privind starea economiei, realizat in perioada 1-8 decembrie, 63% dintre cele peste 1000 de companii chestionate se asteapta ca revenirea economica sa urmeze tiparul literei ,,K’’, 15% estimeaza o evolutie sub forma ,,U’’ sau ,,W’’ si numai 7% mizeaza pe o ascensiune rapida, sub forma literei ,,V’’.

,,Revenirea va fi asimetrica. Pe lista sectoarelor care vor inregistra un avans semnificativ se afla, in principal, cele care au performat si in conditiile lockdown-ului generat de pandemie, de la comertul online la serviciile de curierat, constructii, bricolaj si electro-retail. Ne asteptam sa vedem o cretere si pe segmentul HORECA odata cu progresul campaniei de vaccinare si ridicarea restrictiilor sanitare existente. Pe lista sectoarelor care vor inregistra o revenire ceva mai temperata se afla business-urile din sectorul industrial, agricol (grav afectat de seceta in 2020), sectorul de evenimente, turismul si transporturile, unde vor exista in continuare probleme, iar dinamica din aceste sectoare va fi influentata de evolutia comenzilor, de accesul la finantare, de gestionarea a blocajului financiar’’, a declarat Cosmin Bucur, Managing Director in cadrul companiei.

Mai mult de jumatate dintre reprezentantii mediului de afaceri cred ca 70% din populatia Romaniei va fi vaccinata pana in toamna anului 2021

Intrebate cand anticipeaza ca se va finaliza campania nationala de vaccinare a 70% din populatia Romaniei, 57% din companii au indicat trimestrul III 2021, iar 34% din companii au indicat trimestrul IV al anului viitor.

Companiile mizeaza pe o revenire treptata la activitatea normala de dinainte de criza dupa vaccinarea populatiei.

Potrivit rezultatelor barometrului, in conditiile optimismului moderat privind perspectivele economiei, cele mai multe companii (61%), se asteapta ca abia in 2022 sa atinga nivelul cifrei de afaceri din 2019. 15% estimeaza ca vor recupera in 2021 cifra de afaceri din 2020, in timp ce 23% estimeaza ca afacerile, in 2021, vor urma un trend stabil, nefiind influentati de efectele pandemiei (in general companii care au avut de castigat de pe urma pandemiei).

,,Economia romaneasca a trecut prin aceasta criza ceva mai bine decat alte tari. Dupa un prim trimestru cu o rezilienta surprinzatoare de +0.3% fata de trimestrul 4 2019, a urmat scaderea abrupta de 12.3% din trimestrul 2 fata de trimestrul 1, iar in trimestrul 3 s-a inregistrat o revenire de +5.6% fata de trimestrul 2. Acest trend urmeaza, destul de probabil, sa fie confirmat si de datele din trimestrul 4”, a declarat Claudiu Ghebaru, Senior Corporate Dealer in cadrul companiei.

Asa se explica si faptul ca, intrebati cum le-au fost influentate afacerile in perioada de pandemie, 41% dintre companii au indicat o scadere a cifrei de afaceri cu 10-25%. Numai 16% au indicat o scadere mai mare de acest procent si, foarte interesant, putin peste 20% au indicat o crestere a business-ului cu pana in 25%.

Pandemia a afectat vanzarile firmelor din Romania, confirma 64% dintre managerii intervievati

Cresterea costurilor cu aprovionarea si logistica (48%), cresterea duratei medii de incasare a facturilor (43%), problemele de eficienta operationala – munca de acasa, modul de interactiune cu clientii- (37%), managementul resurselor umane (pierdere de resurse umane, dificultati in atragerea de personal) – 33% si intreruperea totala a activitatii din cauza starii de urgenta/lockdown (31%) s-au aflat printre principalele consecinte ale coronacrizei economice, potrivit Barometrului.

Intrebate care au fost solutiile adoptate pentru a gestiona efectele economice generate de pandemie, toate companiile au mentionat o serie de masuri luate simultan, cele mai importante fiind reducerea investitiilor ( 63%), iar 50% au mizat pe reducerea costurilor operationale fixe (chirii, leasing-uri, etc.). Pe lista masurilor luate s-au mai aflat optimizarea costurilor de schimb valutar si plati internationale (58%), externalizarea serviciilor non-esentiale (41%), reducerea salariilor pentru o perioada de timp determinata (21%), somajul tehnic (19%) si reducerea numarului de angajati, in linie cu scaderea activitatii (13%).

,,Accesul la fondurile europene, granturile pentru capitalul de lucru si investitii, masurile de ordin fiscal se afla in prim-plan. Intr-o economie slab capitalizata cum este cea romaneasca, cu peste 90% dintre firme activand in sectorul IMM, asigurarea unor astfel de programe va fi extrem de importanta pentru conturarea revenirii economice’’, a mai adaugat Cosmin Bucur, Managing Director al Moneycorp Romania.

Leul va continua sa se deprecieze in raport cu euro

Un rol semnificativ in dinamica economiei il va juca si evolutia cursului valutar. In anul 2020 36% dintre companii au transferat costurile deprecierii leului in pretul final catre consumator. Pentru 2021, 40% din companiile care au participat la sondaj se arata dispuse sa foloseasca solutii de gestionare a riscului valutar, instrumentele de hedging.

,,Firmele vor fi mai atente la cursul valutar, la evolutia monedei nationale in raport cu euro si dolarul, mai cu seama ca cei mai multi anticipeaza o continuare a deprecierii monedei nationale’’, a afirmat Sebastian Bacioiu, Head of Dealing Moneycorp Romania.

Intrebate despre previzune cursului valutar la sfarsitul anului 2021, 67% dintre companii se asteapta la un curs EUR/RON de 4.95-5.00 lei, 16% vad euro peste nivelul de 5 lei si numai 17% sub nivelul de 4,95 lei.

Referitor la dolar, 56% se asteapta ca dolarul sa fie cotat, la finele anului 2021, la un nivel de 4,20-4,30 lei, 18% il estimeaza la 4,10-4,20 lei, in timp ce 13% mizeaza pe faptul ca moneda americana va trece de 4,30 lei.

Barometrul Moneycorp a fost realizat cu sprijinul firmei de consultanta Frames in perioada 1-8 decembrie, pe un grup de peste 1000 de companii din domenii diverse, precum IT&C, Asigurari, Echipamente Industriale, FMGC sau Turism, parteneri si colaboratori ai Moneycorp Romania. Profilul respondentilor a fost reprezentat de middle si top management, cu studii superioare, 63% barbati si 37% femei, cu o varsta medie de 41 de ani.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani