UE, NOI SANCTIUNI IMPOTRIVA RUSIEI - Interzicerea importurilor de carbune, sanctionarea suplimentara a unor banci
05 April 2022 17:24 Lumea Banilor 1376Uniunea Europeana adopta noi sanctiuni impotriva Rusiei, a anuntat presedinta Comisei Europene Ursula von der Leyen.
Printre sanctiuni se numara interzicerea importurilor de carbune din Federatia Rusa, sanctionarea suplimentara a unor banci, interzicerea accesului navelor rusesti si navelor operate de rusi in porturile UE, precum si interdictii suplimentare de export spre Federatia Rusa a unor componente esentiale precum semiconductorii.
Sanctiunile
Presedinta Comisiei Europene a anuntat,potrivit digi 24, si noul pachet de sanctiuni:
-In primul rand, vom impune o interdictie a importurilor de carbune din Rusia, in valoare de 4 miliarde de euro pe an. Acest lucru va reduce o alta sursa importanta de venituri pentru Rusia;
-In al doilea rand: interdictia totala a tranzactiilor asupra a patru banci rusesti cheie;
-In al treilea rand, interzicerea accesului navelor rusesti si navelor operate de rusi in porturile UE. Anumite exceptii vor acoperi transporturile esentiale, cum ar fi produsele agricole si alimentare, ajutorul umanitar, precum si energia. In plus, vom propune interzicerea operatorilor de transport rutier din Rusia si Belarus. Aceasta interdictie va limita drastic optiunile pentru industria rusa de a obtine bunuri cheie;
Interdictii de import si export
-In al patrulea rand: interdictii suplimentare de export, in valoare de 10 miliarde EUR, in zonele in care Rusia este vulnerabila. Acestea includ, de exemplu, computere cuantice si semiconductori, dar si alte tehnologii si echipamente de transport. Prin aceasta, vom continua sa degradam baza tehnologica si capacitatea industriala a Rusiei.
-In al cincilea rand, noi interdictii specifice de import, in valoare de 5,5 miliarde EUR, pentru a reduce fluxul monetar al Rusiei si al oligarhilor sai, pentru produse de la lemn la ciment, de la fructe de mare la bauturi alcoolice.
Luam o serie de masuri tintite, cum ar fi interzicerea totala a UE privind participarea companiilor ruse la achizitiile publice din statele membre sau excluderea oricarui sprijin financiar, fie el european sau national, pentru organismele publice ruse.-