Grid star
criptomonede

TWITTER VA AFISA IN TIMP REAL PRETUL BITCOIN SI ETHER – Noua functie cripto va fi extinsa, din ianuarie, pentru mai multe active digitale

Utilizatorii Twitter pot verifica, incepand de saptamana aceasta, preturile Bitcoin si Ether in timp real, tastand BTC sau ETH in fila de search a platformei de socializare. Noua functie cripto este o completare la optiunea existenta „$Cashtags” pe Twitter Business, care afiseaza preturile mai multor ETF-uri (fonduri tranzactionate la bursa) sau ale principalelor actiuni cotate la bursa.

Gilda Popa

In prezent, functia este disponibila doar pentru preturile Bitcoin si Ether, insa echipa Twitter anunta ca intentioneaza sa "rafineze” noua functie cripto pentru o mai buna experienta a utilizatorului si sa includa active digitale suplimentare in "saptamanile urmatoare”.

"Cand trimiteti pe Tweet simbolul unei actiuni majore, unui fond tranzactionat la bursa (ETF) sau al unei criptomonede cu un $ in fata (cum ar fi $BTC), utilizatorii de pe Twitter vad un link pe care se poate da click si care ii duce catre rezultatele cautarii. Aceste rezultate ale cautarii vor include graficele de pret pentru simbolurile majore (n.r. ale actiunilor, ETF-urilor sau criptomonedelor).

De asemenea, puteti cauta simbolurile direct, fara a da click pe un link dintr-un Tweet. Majoritatea simbolurilor cu si fara semnul $ vor functiona in cautare cu (QQQ sau $QQQ). In urmatoarele saptamani, vom perfectiona experienta utilizatorului si vom extinde simbolurile (n.r. pentru care pot fi accesate graficele de pret). Pe Android, puteti apasa pe diagrama si puteti vedea o vizualizare interactiva alimentata de @tradingview. Aceasta functionalitate vine pe iOS si Web la inceputul lunii ianuarie”, se arata intr-un anunt oficial pe Twitter Business.

Graficele de pret indica sigla platformei de tranzactionare Trading View si directioneaza catre un link Robinhood, sugerand ca gigantul retelelor sociale ar fi putut colabora cu acele organizatii. Pana la momentul redactarii acestui articol, cele doua platforme nu au confirmat inca o astfel de colaborare.

CEO-ul Twitter – Elon Musk – si-a laudat echipa pentru proiectarea integrarii.

Twitter este in cautarea unui nou CEO

Aproximativ 10 milioane de utilizatori Twitter au votat ca Elon Musk sa renunte la rolul de CEO intr-un sondaj recent pe care l-a initiat platforma de socializare. Doar circa 7,5 milioane de internauti si-ar fi dorit ca seful Tesla si noul proprietar al Twitter sa ramana la conducerea platformei. Multimiliardarul a declarat ca va respecta rezultatele si va cauta "pe cineva suficient de prost” pentru a-l inlocui la conducerea Twitter. Dupa ce va numi un nou director executiv, Musk planuieste sa gestioneze echipele de software si server in cadrul Twitter. Mai multi oameni de business din cripto, inclusiv seful Binance – Changpeng Zhao – au insistat ca Africa de Sud este cea mai potrivita locatie pentru echipa tehnica a Twitter. Cea mai mare platforma de criptomonede din lume a sustinut anterior financiar achizitia Twitter de catre Musk, argumentand ca CEO-ul Tesla ar putea elimina robotii si comentariile spam de pe platforma.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani