TURISMUL ROMANESC - Motivul sejurului petrecut de catre majoritatea vizitatorilor
16 December 2020 18:15 Lumea Banilor 1012Institutul National de Statistica anunta ca numarul total de nerezidenti cazati in structurile de cazare turistica colective in trimestrul III 2020 a fost de 95,0 mii, cheltuielile acestora insumand 190,4 milioane lei.
Afacerile (inclusiv participarea la congrese, conferinte, cursuri, targuri si expozitii) au reprezentat principalul motiv al sejurului petrecut de catre 59,8 % dintre turistii nerezidenti sositi in Romania in trimestrul III 2020, cheltuielile acestora reprezentand 60,3% din total.
Potrivit INS, 40,2% dintre turistii nerezidenti sositi in Romania in trimestrul III 2020 au calatorit in scop particular, in principal pentru vacante (60,0%) si pentru vizitarea prietenilor si rudelor (16,6%). Calatoriile in scop particular includ calatoriile pentru vacante, cumparaturi, evenimente culturale si sportive, vizitarea prietenilor si rudelor, tratament medical, religie, tranzit si alte activitati.
Cheltuieli cu cazarea
Din totalul cheltuielilor pentru afaceri, ponderea cea mai mare o reprezinta cheltuielile pentru cazare (54,2%), fiind preferata in special cazarea cu mic dejun inclus (85,2% din totalul cheltuielilor pentru cazare).
Cheltuielile turistilor nerezidenti in restaurante si baruri au fost de 16,1%, iar cele pentru cumparaturi au reprezentat 14,1%. Din totalul cheltuielilor pentru cumparaturi, 52,8% au fost destinate alimentelor si bauturilor, iar 25,5% cadourilor si suvenirurilor. Cheltuielile pentru inchirierea de autoturisme au avut o pondere de 58,2% din totalul cheltuielilor pentru transport, iar cheltuielile pentru acces in parcuri de distractii, targuri, cazinouri, sali de jocuri mecanice au reprezentat 38,7% din totalul cheltuielilor pentru recreere.
*Comunicatul INS