Grid star
business capital

TRANZACTII RECORD PE BURSA – Operatiunile financiare au depasit 5 miliarde euro. Crestere de 60% fata de 2022 (Document)

Valoarea totala de tranzactionare realizata la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) in primele opt luni din 2023 a depasit recordul inregistrat pe tot parcursul anului trecut. Astfel, lichiditatea masurata prin prisma valorii totale de tranzactionare cu toate tipurile de instrumente financiare listate pe Piata Reglementata a BVB a atins un nou nivel record: 24,5 miliarde lei (5 miliarde euro) in primele 8 luni ale acestui an. Hidroelectrica este pe podium in ceea ce priveste cele mai lichide societati.

Piata de capital din Romania continua trendul ascendent si inregistreaza noi niveluri record dupa primele opt luni ale acestui an, in special la nivelul indicatorilor care masoara lichiditatea. Astfel, valorea totala de tranzactionare cu toate tipurile de instrumente financiare listate pe Piata Reglementata a Bursei a ajuns la un nou nivel record in perioada ianuarie-august.

Potrivit BVB, tranzactiile totale s-au cifrat la 24,5 miliarde lei, echivalentul a 5 miliarde euro, in primele opt luni ale acestui an. Comparativ cu primele opt luni din 2022, acest nivel este cu 60% mai ridicat.

Doar de doua ori pana acum in istoria BVB, valoarea totala de tranzactionare cu toate tipurile de instrumente financiare de pe Piata Reglementata a BVB a mai depasit 20 miliarde lei. Astfel, un nivel peste acest prag a mai fost inregistrat la nivelul unui an intreg in 2021 (20 miliarde lei) si in 2022 (23,2 miliarde lei).

Hidroelectrica, in topul companiilor

Al doilea indicator de lichiditate, cel al valorii medii zilnice, a consemnat un avans procentual similar si a ajuns la nivelul de 147 milioane lei, echivalentul a 30 milioane euro. Cel de-al treilea indicator de lichiditate reprezentat de numarul tranzactiilor a trecut, la finalul primelor 8 luni din acest an, pragul de 1 milion de tranzactii:

Cele mai lichide cinci societati listate la BVB in functie de valoare totala de tranzactionare realizata pe primele opt luni au fost Hidroelectrica (H2O), Fondul Proprietatea (FP), Banca Transilvania (TLV), OMV Petrom (SNP) si Romgaz (SNG).

Topul primelor 5 companii din indicele BET care au avut cel mai mare ritm de crestere in primele 8 luni include Transport Trade Services (TTS), Aquila (AQ), Bursa de Valori Bucuresti (BVB), Sphera Franchise Group (SFG) si Purcari Wineries (WINE).

De la inceputul anului, piata de capital din Romania a crescut cu 17,8% prin prisma indicelui BET-TR, care include si dividendele. La finalul lunii august, indicele BET-TR afisa un nivel de 26.722 puncte. Indicele BET, care include cele mai lichide 20 de companii listate pe Piata Reglementata a BVB, a incheiat primele opt luni la un nivel de 13.256 puncte, in crestere cu 13,7%. De altfel, cu exceptia BET-FI care a avut o scadere de 2,3%, toti ceilalti indici ai BVB au incheiat primele 8 luni cu un avans de doua cifre”, arata BVB.

Mai multi investitori

Numarul investitorilor de pe piata de capital din Romania a continuat sa creasca si a ajuns la finalul primului semestru din 2023 la aproape 160.000, potrivit datelor Fondului de Compensare a Investitorilor (FCI). Prin comparatie, in 2019 erau aproape 54.000 de investitori. Acest lucru inseamna o crestere de 200% realizata intr-un ultimii cinci ani. Mai mult, odata cu depasirea pragului de 150.000 investitori, piata de capital din Romania a ajuns la un nou maxim istoric.

*Cititi aici raportul BVB

 

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani