Grid star
business capital

TRANZACTII DE PESTE 1 MILIARD DE EURO LA BURSA DE VALORI BUCURESTI – Crestere de 105% (Document)

Valoarea tranzactiilor cu actiunile listate la Bursa de Valori Bucuresti se dubleaza in primele 3 luni si depaseste 1 miliard de euro.
Potrivit BVB, valoarea totala a tranzactiilor cu actiuni a crescut in primul trimestru al anului cu 105% fata de acelasi trimestru din 2022 si a depasit 5 miliarde lei (peste 1 miliard de euro). Primul trimestru se remarca la BVB prin 11 noi listari de emisiuni de actiuni si obligatiuni. Indicele BET ajunge pentru prima data in istoria sa, de 24 de ani, la 20 de companii, iar Romania devine tot mai vizibila international, cu 11 companii in indicii pietelor emergente.

Intensificarea activitatii de tranzactionare

Primul trimestru a fost marcat de intensificarea activitatii de tranzactionare la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) pe fondul unei volatilitati crescute care a cuprins pietele de capital internationale. In acest sens, valoarea totala a tranzactiilor realizate in primele 3 luni ale acestui an cu actiunile companiilor listate pe Piata Reglementata a BVB a depasit valoarea cumulata la nivelul primelor 6 luni ale anului trecut. Valoarea totala a tranzactiilor cu actiuni a crescut in primul trimestru al acestui an cu 105% fata de acelasi trimestru al anului trecut si s-a cifrat la 5,03 miliarde lei, echivalentul a 1,02 miliarde euro. Aceasta valoare este peste nivelul de 4,85 miliarde lei realizat in primele sase luni ale anului trecut pe segmentul de actiuni de pe Piata Reglementata a BVB.

Lichiditatea

Lichiditatea medie zilnica pe segmentul de actiuni a fost de 80 milioane lei, echivalentul a 16,2 milioane euro, la nivelul primului trimestru. In ceea ce priveste toate tipurile de instrumente financiare, lichiditatea medie zilnica din primele 3 luni a fost de 95,4 milioane lei, echivalentul a 19,3 milioane euro, in urcare cu 29% fata de primul trimestru al anului trecut.
La fel ca pietele internationale, piata de capital romaneasca nu a fost ocolita de turbulente. La finalul lunii martie, indicele BET afisa o scadere de 2,7%, si un nivel de 12.712 puncte. Indicele BET-TR, care include si dividendele, a incheiat primul trimestru cu o depreciere usoara, de 0,7%, pana la un nivel de 22.949 puncte.
„Piata de capital din Romania se afla intr-o pozitie solida dupa un an 2021 exceptional si continua expansiunea cu un prim trimestru in care au avut loc 11 listari de emisiuni de actiuni si obligatiuni. Mai multe companii, mai multe domenii de activitate, mai multe oportunitati de investitii. Finantarea prin intermediul pietei de capital a devenit optiunea standard pentru companiile care vor sa beneficieze pe deplin de avantajele listarii la bursa. Monitorizam ceea ce se intampla in jurul nostru si suntem foarte atenti la context. Razboiul din Ucraina genereaza foarte multa ingrijorare in spatiul public, insa celelalte riscuri care au trecut in plan secund sunt in continuare prezente si sunt legate de efectele pandemiei de coronavirus, perturbarile din lanturile de aprovizionare, cresterea preturilor la energie, cresterea dobanzilor si rata ridicata a inflatiei”, a declarat Radu Hanga, presedintele Consiliului de Administratie al Bursei de Valori Bucuresti.

Primul trimestru s-a remarcat la BVB prin 11 noi listari de emisiuni de actiuni si obligatiuni. Pe segmentul de actiuni, 7 companii au venit la cota bursei: Holdingrock1, DN Agrar, ABN Systems, Dr. Fischer Dental, Grup Serban, Bento, Brikston Construction Solutions. Pe segmentul de obligatiuni, au emis bonduri 4 companii: Elefant Online, Stanleybet Capital, Life is Hard, Inox.

Indicele BET

Indicele BET a ajuns la 20 de companii, incepand cu 21 martie. Este pentru prima data in istoria indicelui BET cand este atins acest numar. BET (Bucharest Exchange Trading index), primul indice dezvoltat de BVB, a fost lansat in septembrie 1997 si include cele mai tranzactionate companii listate pe bursa locala. Cele 20 de companii din componenta indicelui BET sunt: Aquila Part Prod Com (AQ), Alro (ALR), Banca Transilvania (TLV), BRD - Groupe Societe Generale (BRD), Bursa de Valori Bucuresti (BVB), Conpet (COTE), DIGI Communications (DIGI), Electrica (EL), Fondul Proprietatea (FP), MedLife (M), OMV Petrom (SNP), Nuclearelectrica (SNN), One United Properties (ONE), Purcari Wineries (WINE), Romgaz (SNG), Sphera Franchise Group (SFG), TeraPlast (TRP), Transgaz (TGN), Transelectrica (TEL) si Transport Trade Services (TTS).
Romania a devenit tot mai vizibila pe plan international si este prezenta, din 21 martie, cu 11 companii in indicii FTSE Russell dedicati pietelor emergente. Cele 11 companii sunt: Banca Transilvania, Nuclearelectrica, OMV Petrom, TeraPlast, One United Properties, MedLife, Transport Trade Services, Purcari Wineries, Conpet, IMPACT Developer & Contractor si Sphera Franchise Group. 

*Raportul BVB

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani