TINTA PENTRU DEFICITUL BUGETAR – Marcel Ciolacu: "Parerea mea, ne vom incadra intr-un maximum de 5,5%”
27 September 2023 17:04 Lumea Banilor 1069Premierul Marcel Ciolacu a declarat ca Romania se va incadra intr-un deficit de maximum 5,5% din PIB anul acesta. Acesta a precizat la digi 24 ca anul trecut am avut un deficit de 6,2%. Declaratia vine la o zi dupa ce Guvernul si-a asumat raspunderea in Parlament pe pachetul de masuri fiscale (click aici pentru a citi).
Potrivit lui Ciolacu, regula de baza atunci cand vorbesti cu Comisia Europeana este de la 6,2% sa scazi cu 0,5%, si de aici pleci si explici contextul:
"Oamenii nu sunt obtuzi si mie nu mi-a cerut nimic Comisia. Am zis de la inceput, daca vreti 4,4%, eu pot sa il realizez, e o operatie reusita, dar pacientul va fi decedat. Parerea mea, ne vom incadra intr-un deficit de maximum 5,5%".
Discutii cu FMI
Si ministrul de Finante, Marcel Bolos, a vorbit despre necesitatea scaderii deficitului. Acesta a declarat ca oficialii Comisiei Europene i-au transmis ca deficitul bugetar este ingrijorator, iar daca nu se iau masuri va ajunge la cote alarmante:
“Sunteti in pericol sa va suspendam fondurile europene, toate, si din Politica de coeziune si din PNRR”, au transmis oficialii europeni. Mai pe romaneste "v-ati intins mai mult decat va ajunge plapuma, cheltuiti fara sa puneti nimic in loc si sacul a ajuns la fund”, a tradus Bolos.
.Si reprezentantii FMI i-au spus lui Bolos ca este nevoie de sustenabilitate fiscal-bugetara:
“Aveti nevoie sa reduceti deficitul bugetar si sa luati masuri suplimentare pentru combaterea evaziunii”.