Grid star
eveniment

TESTE GRATUITE DE COVID – Romanii se vor testa gratuit pentru depistarea coronavirusului in orice unitate sanitara, spital sau laborator autorizat. Casa Nationala de Sanatate va deconta costul

Romanii se vor putea testa gratuit pentru depistarea coronavirusului. Se va intampla insa doar daca Parlamentul Romaniei va adopta proiectul de lege privind efectuarea de teste gratuite impotriva Covid-19.

Initiat de senatorii Marius Sorin Bota si deputatii Benedek Zacharie, Ioan Dirzu, Daniela Otesanu si Danut Pale, proiectul de lege se afla la Comisia pentru buget, finante, activitate bancara si piata de capital din Senatul Romaniei.

Proiectul prevede ca romanii se vor putea testa gratuit pentru depistarea coronavirusului in orice unitate sanitara, spital sau laborator autorizat. Casa Nationala de Asigurari de Sanatate va stabili un pret unitar si va deconta costul testarii. Prioritate vor avea persoanele suspecte de imbolnavire, persoanele care urmeaza sa plece in zone in care se solicita dovada testarii si persoanele care prezinta simptome ale infectarii cu COVID-19.

In expunerea de motive, senatorul PSD Marius Sorin Bota invoca art. 34 din Constitutia Romaniei care garanteaza dreptul la ocrotirea sanatatii a cetatenilor:

“(1) Dreptul la ocrotirea sanatatii este garantat.

(2) Statul este obligat sa ia masuri pentru asigurarea igienei si a sanatatii publice”.

De asemenea, senatorul Bota subliniaza ca nu toti romanii isi pot permite sa suporte costul testarii, precizand ca statul trebuie sa sprijine cetateanul.

Iata expunerea de motive:

Articolul 34 din Constitutia Romaniei garanteaza dreptul la ocrotirea sanatatii cetatenilor statului. Este nevoie de testare gratuita a cetatenilor avand in vedere faptul ca efectuarea testelor se face la costuri ridicate si oamenii au veniturile limitate. Totodata, in perspectiva crizei economice, fiecare leu conteaza pentru bugetul personal. Statul trebuie sa sprijine concret cetateanul si sa reduca cheltuielile inutile in aceasta perioada, in special cele materiale si cu achizitii de bunuri care nu sunt imperios necesare.

Aceasta solicitare e bazata pe situatia actuala din tara legata de criza COVID-19 si impune reglementarea de urgenta a accesului la testare a populatiei. Costul de 200-300 lei/test este unul nejustificat si impotriva principiului de a asigura, conform Constitutiei, acces la serviciile de sanatate si chiar dreptul la libera circulatie, pentru a merge la munca, iar lipsa banilor pentru testare face ca aceste persoane sa nu poata merge la munca, si practic sa mai traiasca”.

Prezentam proiectul de lege privind efectuarea de teste gratuite impotriva COVID-19:

“Articol unic - (1) Testarea pentru COVID-19 se face gratuit de catre orice unitate sanitara, spital sau laborator autorizat.

(2) Casa Nationala de Asigurari de Sanatate va stabili pretul unitar la nivel national si va deconta costul aferent testarii.

(3) Testarea se face prioritar pentru persoanele suspecte de imbolnavire, pentru persoanele care urmeaza sa plece in zone in care se solicita dovada testarii si persoanele care prezinta simptome ale infectarii cu COVID-19”.

* Cititi aici proiectul de lege privind efectuarea de teste gratuite impotriva COVID-19

* Cititi aici expunerea de motive a proiectului de lege privind efectuarea de teste gratuite impotriva COVID-19

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani