TEPELE DE BLACK FRIDAY – Noi amenzi aplicate de ANPC. Iata ce au constatat comisarii
Noi amenzi aplicate de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) cu privire la ofertele de Black Friday. ANPC a anuntat miercuri, 17 noiembrie 2021, ca inca 18 operatori economici care administrau site-uri si magazine cu vanzare directa si care au anuntat reduceri speciale in cea mai activa perioada din an, din acest punct de vedere, au fost controlati de Comandamentul Special Black Friday pentru a se asigura ca respecta prevederile legale in ceea ce priveste reducerile si promotiile.
Potrivit Autoritatii, la 16 dintre acestia au fost constatate nereguli, aplicandu-se amenzi contraventionale in valoare totala de 154.000 lei, si 17 propuneri de dispunere a masurii de incetare a practicii comerciale incorecte.
Iata comunicatul ANPC:
“Inca 18 operatori economici, care administrau site-uri si magazine cu vanzare directa si care au anuntat reduceri speciale in cea mai activa perioada din an, din acest punct de vedere, au fost controlati de Comandamentul Special Black Friday – infiintat pentru prima data, in acest an de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) – pentru a se asigura ca respecta prevederile legale in ceea ce priveste reducerile si promotiile.
La 16 dintre acestia au fost constatate nereguli, aplicindu-se amenzi contraventionale in valoare totala de 154.000 lei, si 17 propuneri de dispunere a masurii de incetare a practicii comerciale incorecte.
Operatorii economici sanctionati au fost:
- Flanco Retail SA, Galati
- Altex Romania SRL, Galati
- Staer International SA, Galati (site si magazin)
- Dan Capitan SRL, Galati – www.bambooda.ro
- Bibilel SRL, Galati - www.bibilel.ro
- Quasar Comex SRL, Focsani - www.maxxonline.ro
- Romferm SRL, Focsani - www.romferm.ro
- Optical Investment Group SA, Piatra Neamt
- Pet Product SRL, Piatra Neamt
- Flanco Retail SA, Tg Neamt
- Jysk Romania SA, Roman
- Jysk Romania SA, Piatra Neamt
- DM Drogerie Markt SRL, Roman
- Robest Com SRL, Piatra Neamt
- Studio Moderna SRL, Piatra Neamt
- Ado Capricia SRL, Piatra Neamt – www.capricia.ro
- BNP PARIBAS PERSONAL FINANCE SA PARIS, Sucursala Bucuresti (din incinta magazinului Dedeman Bacau)
Comisarii ANPC au constatat urmatoarele abateri:
- nu exista informatii care sa indice in mod clar si neechivoc data la care inceteaza oferta si faptul ca aceasta se refera la stocul disponibil;
- pretul de referinta afisat pe site nu era cel mai mic pret practicat in ultimele 30 de zile, prin modul incorect de calcul al pretului redus creandu-se premisa existentei unui avantaj specific pretului, consumatorii fiind determinati sa ia o decizie de tranzactionare pe care nu ar fi luat-o daca ar fi cunoscut realitatea;
- publicarea unor caracteristici nereale ale produselor oferite spre comercializare pe site, practici comerciale inselatoare;
- neconformitatea intre informatiile afisate la diferite pagini ale aceluiasi site;
- afisarea sintagmei 'super calitate la super pret', fara a avea posibilitatea verificarii avantajului specific al pretului sau al calitatii produselor;
- banca prezinta comisionul la plata catre comercianti 0 lei, ca un avantaj, in cadrul ofertei promovate de black friday, in conditiile in care toti utilizatorii de card, indiferent de emitent, beneficiaza de aceasta reglementare”.