TAXA DE SOLIDARITATE: ANUNTUL OMV-PETROM – Compania sustine ca are sub 75% din cifra de afaceri: “Ne asteptam ca OMV Petrom sa nu intre in scopul acestei contributii pentru anul fiscal 2022” (Document)
Compania OMV-Petrom anunta ca in baza rezultatelor financiare preliminare aferente anului trecut, se asteapta sa nu intre in scopul contributiei de solidaritate pentru anul fiscal 2022.
Intr-un document postat pe site-ul companiei se arata OMV are sub 75% din cifra de afaceri din sectoarele definite: extractia titeiului, extractia gazelor naturale, extractia huilei si fabricarea produselor obtinute din rafinarea petrolului. Potrivit OMV-Petrom, pentru primele 9 luni ale anului 2022, compania a achitat deja catre Bugetul de Stat al Romaniei redevente, impozite suplimentare si alte contributii specifice industriei de aproximativ 5,2 miliarde lei, la care se adauga aproximativ 1,6 miliarde lei impozit pe profit.
“In total, pentru primele 9 luni ale anului 2022, acestea reprezinta aproximativ 60% din profitul brut inainte de impozitare si au crescut de peste 6 ori fata de aceeasi perioada a anului precedent”.
Iata anuntul companiei:
“Regulamentul UE 1854/2022, care a introdus o contributie de solidaritate cu caracter temporar a fost transpus in legislatia romaneasca prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 186i publicata in data de 29 decembrie 2022. In baza rezultatelor noastre financiare preliminare aferente anului 2022 si a prevederilor acestei ordonante de urgenta, ne asteptam ca OMV Petrom sa nu intre in scopul acestei contributii de solidaritate pentru anul fiscal 2022, avand sub 75% din cifra de afaceri din sectoarele definite: extractia titeiului, extractia gazelor naturale, extractia huilei si fabricarea produselor obtinute din rafinarea petrolului. Pentru primele 9 luni ale anului 2022, OMV Petrom a achitat deja catre Bugetul de Stat al Romaniei redevente, impozite suplimentare si alte contributii specifice industriei de aproximativ 5,2 mld lei, la care se adauga aproximativ 1,6 mld lei impozit pe profit. In total, pentru primele 9 luni ale anului 2022, acestea reprezinta aproximativ 60% din profitul brut inainte de impozitare si au crescut de peste 6 ori fata de aceeasi perioada a anului precedent. Rezultatele financiare preliminare aferente anului 2022 si trimestrului IV 2022 vor fi publicate pe 2 februarie 2023”.