Grid star
companii

TARIFE MAI MICI LA POSTA – O noua piata pentru antreprenorii care vand prin intermediul platformelor de e-Commerce

Clientii Companiei Nationale Posta Romana si cei ai Postei Moldova care fac comenzi prin EMS (Express Mail Service) vor plati tarife mai mici decat pana acum. Acest beneficiu este rezultatul acordului bilateral privind schimbul de trimiteri EMS, semnat de cele doua administratii postale si intrat in vigoare la 1 martie.

Acordul deschide o noua piata pentru antreprenorii care vand prin intermediul platformelor de e-Commerce, atat din Romania, cat si din Republica Moldova. Potrivit Postei Romane, primul mare atu, atat pentru spatiile e-Commerce, cat si pentru comercianti, in general, este legat de costurile mai mici. Astfel, cel mai ieftin colet trimis de un client din Romania in Republica Moldova, prin EMS, va costa 73 de lei, comparativ cu tariful de pana acum calculat la aceeasi categorie de marfuri, de 132 lei, ceea ce reprezinta o scadere a tarifului cu 45%. Vorbim, in acest caz, de coletul care cantareste 500 de grame.

Un alt beneficiu este cel al reducerii timpilor de livrare intre cele doua tari. Astfel, in loc de 7 zile, durata maxima de livrare de pana acum prin EMS, trimiterile din Romania - marfuri sau documente - vor ajunge la destinatar, in Republica Moldova, in 3 sau 4 zile.

Strategie de dezvoltare

Acordul bilateral incheiat cu partenerii nostri din Moldova urmeaza linia internationalizarii Companiei, prevazuta in Memorandumul privind strategia de dezvoltare a Postei Romane, aprobat de Guvern in aprilie 2022. Prin intermediul acestuia, oferim, printre altele, oportunitati de crestere semnificativa atat a volumelor actuale, cat si pentru dezvoltarea comertului electronic intre ambele tari”, a declarat Valentin Stefan, directorul general al Companiei Nationale Posta Romana.

Tot in baza parteneriatului cu Posta Moldovei, tarifele pentru coletele postale dintre Romania si Republica Moldova au scazut cu 25%, in luna octombrie 2022. Scopul final este echivalarea tuturor tarifelor postale intre cele doua tari.

De asemenea, anul trecut, Compania Nationala Posta Romana a deschis la Chisinau prima sa subsidiara externa, actiune inscrisa in eforturile proiectului “Romania – hub logistic“.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani