Grid star
banci

SUSPENDAREA RATELOR LA BANCA – Numarul romanilor aflati in imposibilitate de plata. Ce se intampla cu firmele. ROBOR vs IRCC. Date oficiale

Bancile din Romania au primit 7.872 de solicitari pentru suspendarea obligatiilor de plata a ratelor, dobanzilor si comisioanelor, de la clientii persoane fizice si juridice, pana la data de 29 august 2022, potrivit datelor Asociatiei Romane a Bancilor (ARB) culese de la institutiile financiare care totalizeaza o cota de piata de 94% in functie de active.

Persoanele fizice au transmis 7.649 de solicitari in baza moratoriului legislativ aferent anului 2022 prin care pot beneficia de suspendarea ratelor pe o perioada de pana la noua luni, reprezentand aproximativ 97% din total, in timp ce persoanele juridice au inaintat 223 de solicitari. Aproape jumatate dintre solicitarile clientilor, care se incadrau in prevederile legii au fost solutionate pana la data de 29 august 2022, restul fiind rezolvate dupa data respectiva.

Potrivit ARB, in primele opt luni ale acestui an, bancile au continuat sa aplice masuri proactive de sprijin pentru clientii aflati in dificultate financiara temporara de plata, astfel ca numarul de solutionari in baza masurilor proprii ale bancilor este de 16.184. De masurile proactive aplicate de institutiile de credit au beneficiat 15.547 persoane fizice si 637 persoane juridice, numarul clientilor fiind dublu comparativ cu cel legat de aplicarea moratoriului legislativ.

Trecerea de la ROBOR la IRCC

Aproximativ 26.177 de debitori persoane fizice au optat pentru schimbarea indicelui ROBOR cu IRCC (indicele de referinta pentru creditele in RON acordate persoanelor fizice, cu dobanda variabila si care, incepand cu 2 mai 2019, inlocuieste indicele ROBOR-n.r) din contractele de credit in primele opt luni ale anului, in cadrul bancilor la care au contractat initial imprumutul. Trecerea de la indicele ROBOR la IRCC in contractele in lei vechi se poate realiza cu acordul ambelor parti, atat consumatorul, cat si banca, iar daca se produce, aceasta este ireversibila. Dobanzile calculate in functie de IRCC sunt variabile, astfel ca un consumator se poate astepta la majorarea ratei determinata de cresterea IRCC. Alti 1.421 de debitori persoane fizice au solicitat schimbarea indicelui ROBOR cu dobanda fixa in contract in perioada primelor opt luni ale anului 2022, tot la institutia de credit la care detineau initial imprumutul.

Refinantarea creditelor

In primele opt luni ale anului curent, un numar de 54.024 de clienti persoane fizice au optat pentru refinantarea creditului la alta banca. In contextul cresterii inflatiei peste asteptari si a dobanzilor, clientii care inregistreaza dificultati financiare temporare la plata imprumutului au optiunea sa se adreseze bancii creditoare pentru masuri de restructurare pentru a evita ca imprumutul sa devina neperformant.

Probleme de lichiditate

"Bancile continua sa sprijine clientii afectati financiar prin solutii individuale, calibrate pe nevoile specifice, pentru a preveni o criza la nivel economic si social. Astfel, institutiile de credit absorb problemele de lichiditate intampinate de populatia si companiile debitoare ale caror venituri au fost afectate de situatia generata de pandemie si de efectele negative propagate pe fondul conflictului din Ucraina si a crizei energetice. Din perspectiva solutiilor existente, nu exista o reteta universala recomandata pentru ca nu se cunosc evolutiile viitoare ale contextului general.
Intr-un efort conjugat si cu autoritatile statului, prin efectul moratoriului legislativ, precum si prin masuri individuale, in primii doi ani de pandemie bancile au solutionat peste 700.000 de cereri provenite de la clienti. In aceasta statistica sunt incluse si masurile de amanare la plata a dobanzilor pentru cardurile de credit. Sectorul bancar romanesc este solid si rezilient, indicatorul de solvabilitate fiind de 21,43% la luna iunie 2022. Inca de la debutul pandemiei, indicatorii sistemului bancar au permis o abordare proactiva, de absorbtie a problemelor clientilor si de crestere a creditarii intr-un ritm sustinut”,
precizeaza ARB.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani