STATUTUL FUNCTIONARILOR PUBLICI – Supriza, sau nu. Curtea suprema a decis
09 May 2021 15:44 Lumea Banilor 1203
Inalta Curte de Casatie si Justitie a pronuntat un recurs în interesul legii cu privire la Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici.
Iată Decizia 6 în dosarul 108/1/2021
"Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia și, în consecinţă, stabilește că:
În interpretarea și aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 55 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, decizia de zi pe unitate prin care un ofiţer este desemnat să îndeplinească atribuţii suplimentare specifice funcţiei de conducere nu constituie o împuternicire pe funcţie, similară celei prevăzute de art. 55 alin. (3) din Legea nr. 293/2004.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă”.