STATUL SE IMPRUMUTA PENTRU FINANTAREA DEFICITULUI – Ministerul Finantelor a lansat a doua editie a programului de titluri de stat Tezaur. Dobanzile sunt neimpozabile
15 January 2024 12:57 Lumea Banilor 1176Statul se imprumuta de la romani pentru a finanta deficitul bugetar. Din 15 ianuarie se emite o noua editie de titluri de stat Tezaur, iar dobanzile oferite sunt neimpozabile.
Ministerul Finantelor condus de Marcel Bolos (foto) a demarat a doua editie a programului de titluri de stat Tezaur din 2024, care are dobanzi anuale de 6,10% si, respectiv, 7% si scadente de 1 si 3 ani. Titlurile de stat au valoare nominala de 1 leu si sunt in forma dematerializata.
Titlurile de stat pot fi cumparate:
- Intre 15 ianuarie 2024 – 8 februarie 2024 online, numai de catre persoanele fizice care sunt inregistrate in SPV pentru titluri lansate prin intermediul unitatilor Trezoreriei Statului. Operatiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectata, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului catre un cont bancar pe numele investitorului. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesati Ghid Tezaur online si Tezaur online;
- Intre 15 ianuarie 2024 – 9 februarie 2024 de la sediul unitatilor Trezoreriei Statului;
- Intre 15 ianuarie 2024 – 8 februarie 2024 in mediul urban;
- Intre15 ianuarie 2024 – 7 februarie 2024 in mediul rural, prin Posta Romana.
Refinatarea datoriei publice
Dobanda este anuala, platibila la termenele prevazute in prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise in cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile si se pot rascumpara in avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri in cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anularii subscrierilor deja efectuate doar in perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.
Sunt eligibile persoanele fizice care au implinit varsta de 18 ani la data efectuarii subscrierii.
Veniturile obtinute din investirea in titluri de stat lansate de Ministerul Finantelor sunt neimpozabile. Fondurile obtinute de Ministerul Finantelor in calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finantarea deficitului bugetar si refinantarea datoriei publice.