Grid star
eveniment

STATUL SE IMPRUMUTA DE LA POPULATIE – O noua emisiune de titluri de stat. Dobanda oferita

Ministerul Finantelor lanseaza o noua emisiune de titluri de stat. Astfel, incepand de miercuri, 21 iunie 2023, romanii pot investi in titlurile de stat TEZAUR, cu maturitati de 1 si 3 ani cu dobanzi anuale de 6,50% si, respectiv, 7,30%. Titlurile de stat au valoare nominala de 1 leu si sunt in forma dematerializata.

Fondurile obtinute de Ministerul Finantelor in calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finantarea deficitului bugetar si refinantarea datoriei publice.

"Titlurile de stat pot fi o alternativa foarte buna la depozitele bancare, pentru ca sunt fara risc si veniturile nu se impoziteaza. Tocmai de aceea, din 2018 si pana acum, peste 650.000 de romani au ales ca economiile lor sa le aduca venituri suplimentare si au subscris peste 28 miliarde de lei. Cu dobanzi de la 6,50% la 7,30%, investitiile in titluri de stat ofera confortul de a sti exact cat va castiga cel care investeste si in cat timp. Deci sunt o ocazie foarte buna pentru cei care vor sa conserve puterea de cumparare a banilor, fiind o sursa garantata de venit pasiv”, a declarat ministrul de Finante, Marcel Bolos (foto).

Titlurile de stat pot fi cumparate:

-Intre 21 iunie – 13 iulie 2023 online, numai de catre persoanele fizice care sunt inregistrate in SPV pentru titluri lansate prin intermediul unitatilor Trezoreriei Statului. Operatiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectata, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului catre un cont bancar pe numele investitorului;

-Intre 21 iunie – 14 iulie 2023 de la sediul unitatilor Trezoreriei Statului;

-Intre 21 iunie – 13 iulie 2023 in mediul urban si 21 iunie – 12 iulie 2023 in mediul rural, prin subunitatile postale ale C.N. Posta Romana S.A.

Venituri neimpozabile

Dobanda este anuala, platibila la termenele prevazute in prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise in cadrul Programului Tezaur sunt transferabile si se pot rascumpara in avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri in cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anularii subscrierilor deja efectuate doar in perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au implinit varsta de 18 ani la data efectuarii subscrierii. Veniturile obtinute din investirea in titluri de stat lansate de Ministerul Finantelor sunt neimpozabile.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani