STATUL DA 20 MILIOANE DE EURO PENTRU FERMIERI – Se acorda 15.000 de euro pe proiect. Au fost selectate peste 1.300 de investitii (Listele)
Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR) a publicat lista fermierilor care au solicitat finantare pentru dezvoltarea fermelor mici (submasura 6.3 din Programul National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020). Acest Raport de selectie lunar contine lista cererilor de finantare depuse online in perioada 27 octombrie – 26 noiembrie 2021 (respectiv, etapa a treia din sesiunea 2021 a submasurii 6.3).
Potrivit AFIR, in urma procesului de evaluare si de selectie, 1.334 de investitii in ferme mici sunt selectate pentru a primi fonduri in valoare totala de 20.010.000 de euro. Totodata, in cadrul acestui Raport, sunt incluse si 256 de proiecte declarate neeligibile, alte 11 cereri de finantare neconforme si 20 de proiecte care au fost retrase de catre solicitanti.
Sprijinul acordat fermierilor prin aceasta linie de finantare este 100% nerambursabil si are valoarea de 15.000 de euro/ proiect. Finantarea pentru dezvoltarea fermelor mici se acorda in baza unui plan de afaceri, in doua transe (75% din sprijin la primirea deciziei de finantare si 25% in maximum trei ani de la primirea deciziei de finantare).
Platile trebuie decontate pana la 31 decembrie 2025
"Selectia cererilor de finantare depuse pentru submasura 6.3, in etapa a treia, incheie practic procesul de evaluare si analiza al tuturor proiectelor depuse pana in prezent pentru perioada de tranzitie 2021 – 2022. Aceasta perioada a insemnat un efort administrativ imens pentru Agentie si, din pacate, un timp de asteptare foarte mare a rezultatelor de catre beneficiari, lucru pe care am incercat cu toate resursele disponibile sa il atenuam. Ar fi simplu sa motivam faptul ca lansarea concomitenta a tuturor liniilor de finantare in partea a doua a anului 2021 a dus la suprasolicitarea administrativa a AFIR, dar ceea ce conteaza este faptul ca intregul personal a lucrat la toata capacitatea posibila. Acesti bani europeni, deosebit de importanti, vor putea ajunge la fermierii, procesatorii si antreprenorii din mediul rural romanesc, platile trebuind decontate pana la 31 decembrie 2025,” a declarat directorul AFIR, Dorin Opreanu.
"Facem precizarea ca pentru perioada 2021 – 2022, expertii AFIR au primit si evaluat 28.522 de solicitari de finantare in valoare de 2,37 miliarde de euro. Dintre acestea, au fost selectate pana in prezent 17.534 de proiecte insumand 1,15 miliarde de euro.
Toate rapoartele de selectie pot fi consultate pe pagina oficiala a Agentiei, la sectiunea Rapoarte si Liste, accesand www.afir.info - Rapoarte de selectie.