SPRIJIN PENTRU PRODUCATORI – Bugetul a fost alocat. Vor fi peste 170.000 de beneficiari
18 August 2022 18:02 Lumea Banilor 1090Guvernul a adoptat Hotararea privind acordarea unor ajutoare exceptionale destinate producatorilor agricoli pentru cheltuieli angajate cu achizitia de resurse materiale necesare pentru aplicarea tehnologiei la suprafetele infiintate cu plantatii pomicole pe rod si/sau cu arbusti fructiferi si/sau cu plantatii viticole pe rod cu struguri pentru vin.
Schema de ajutor derulata de Ministerul Agriculturii condus de Petre Daea (foto) prin APIA contribuie la asigurarea securitatii alimentare si este destinata unui numar de 174.500 beneficiari care administreaza 144.170 hectare de teren agricol. Bugetul alocat pentru sprijinul producatorilor agricoli din sectorul vegetal este de 126.150.673 lei, echivalentul sumei de 25.490.649 euro, care provine din urmatoarele surse:
-fonduri de la bugetul national: 63.075.336 lei, echivalentul sumei de 12.745.324 euro;
-fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeana: 63.075.336 lei, echivalentul sumei de 12.745.324 euro.
Beneficiarii ajutorului exceptional
Potrivit ministerului Agriculturii, cuantumul ajutorului exceptional este de 875 lei/ha, echivalentul sumei de 176,80 euro/ha acordat pentru fermierii care lucreaza minimum 0,1 ha inclusiv si maximum 200 ha inclusiv.
Beneficiarii schemei sunt persoane fizice; persoane fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale constituite potrivit OUG nr. 44/2008; persoane juridice; grupuri de producatori sau organizatii de producatori; structuri din domeniul cercetare, respectiv universitatile, institutele si statiunile de cercetare-dezvoltare.
Pentru a accesa ajutorul exceptional, potentialii beneficiari trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii de eligibilitate:
-sa fie inregistrati in evidentele APIA cu cererea unica de plata 2022;
-sa utilizeze o suprafata de minimum 0,1 ha inclusiv si maximum 200 ha inclusiv, cu plantatii pomicole pe rod si/sau cu arbusti fructiferi si/sau cu plantatii viticole pe rod cu struguri pentru vin;
sa achizitioneze pe baza de documente justificative urmatoarele resurse materiale: produse fertilizante si/sau produse de protectie a plantelor si/sau motorina in perioada 24 februarie 2022-12 august 2022.