Grid star
eveniment

SEFUL FISCULUI, LA RAPORT DUPA ORDINUL PREMIERULUI – Lucian Heius vine cu cifrele pe primele trei luni ale anului. Iata ce a facut ANAF

Seful Fiscului, Lucian Heius (foto), vine cu raportul privind activitatea ANAF in primele trei luni din 2023, dupa ce premierul Ciuca a anuntat ca exista un deficit de colectare a taxelor la bugetul de stat si a "ordonat” institutiilor abilitate sa rezolve situatia.

Heius anunta intr-o postare pe facebook ca Agentia Nationala de Administrare Fiscala a aplicat sanctiuni contraventionale (amenzi si confiscari) in valoare de 38,5 milioane lei si a stabilit implicatii fiscale de peste un miliard de lei in urma controalelor antifrauda efectuate in primele trei luni ale acestui an.

Comisarii au efectuat 14.160 controale fiscale la contribuabili persoane juridice si fizice - 10.184 la contribuabili persoane juridice si 3.976 la contribuabili persoane fizice. Dintre acestea, 5.710 au fost inspectii fiscale, 5.806 verificari documentare la contribuabili persoane juridice si fizice, si 2.644 controale inopinate la contribuabili persoane juridice si fizice, in vederea cuantificarii riscului fiscal.

Iata anuntul lui Lucian Heius:

"In primele trei luni ale anului 2023, colegii mei de la inspectie fiscala au efectuat 14.160 controale fiscale la contribuabili persoane juridice si fizice - 10.184 la contribuabili persoane juridice si 3.976 la contribuabili persoane fizice. Dintre acestea, 5.710 au fost inspectii fiscale, 5.806 verificari documentare la contribuabili persoane juridice si fizice, si 2.644 controale inopinate la contribuabili persoane juridice si fizice, in vederea cuantificarii riscului fiscal.

In urma inspectiilor fiscale au fost stabilite sume suplimentare in valoare totala 612, 9 milioane lei si a fost diminuata pierderea fiscala cu suma de 1.889,7 milioane lei. In urma verificarilor documentare au fost stabilite sume suplimentare in valoare totala de 115,3 milioane lei. Totodata, urmare actiunilor de control fiscal au fost aplicate 432 amenzi in valoare totala de 1,3 milioane lei, au fost inaintate organelor de urmarire penala un numar de 63 sesizari pentru un prejudiciu total de 61, 3 milioane lei, au fost instituite 54 masuri asiguratorii in valoare de 79, 5 milioane lei.

In aceeasi perioada din 2023, actiunile de control antifrauda au vizat 7.162 contribuabili, fiind cuantificate/estimate implicatii fiscale si aplicate sanctiuni contraventionale in suma totala de 1.121,8 milioane lei. Dintre acestea, 1.083,3 milioane lei sunt implicatii fiscale, iar 38,5 milioane lei sanctiuni contraventionale (amenzi si confiscari).

Decizii de impunere

In ceea ce priveste activitatea de verificare documentara, in trimestrul I 2023 au fost finalizate 442 de actiuni, din care 359 cu emiterea unor decizii de impunere valoarea obligatiilor stabilite insumand 99,4 milioane lei. Dintre acestea, 65 verificari documentare sunt realizate in domeniul tranzactiilor cu criptomonede, valoarea creantelor fiscale suplimentare stabilite fiind de 9,7 milioane lei.

Totodata, ca urmare a actiunilor de control desfasurate de catre inspectorii DGAF, in trimestrul I 2023, prin conformare voluntara, au fost declarate/achitate de catre contribuabili la bugetul general consolidat al statului, obligatii fiscale suplimentare in valoare de 62,4 milioane lei”.

 

Deficit de colectare

Premierul Nicolae Ciuca le-a cerut joi, 20 aprilie 2023, marilor contribuabili sa-si plateasca datoriile catre stat si a solicitat institutiilor cu atributii in acest domeniu sa se ocupe cat mai repede pentru rezolvarea situatiei. Acesta a anuntat ca se pregatesc noi masuri fiscale, dar ca nu se umbla la salarii si nu se introduc noi taxe si impozite.

Potrivit sefului Executivului, la finalul primului trimestru s-a constatat ca exista un deficit in colectare, iar acesta apartine preponderent marilor contribuabili:

“Fac un apel public catre marii contribuabili sa isi plateasca datoriile catre stat si in acelasi timp dau o sarcina institutiilor statului sa faca in asa fel incat sa-si indeplineasca sarcinile de serviciu si sa asigure colectarea acestor venituri”.

 

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani