Grid star
punguta cu doi bani

Seful ANAF a demisionat

Seful ANAF, Lucian Heius, a demisionat luni, 29 mai 2023. Acesta a facut si un bilant al Fiscului in mandatul sau, sustinand ca institutia a reusit sa atinga cu succes toate jaloanele stabilite prin PNRR si toate obiectivele asumate prin programul de guvernare.

Potrivit lui Heius, in 2022 s-a colectat la buget 353,3 miliarde lei, cu 58 miliarde mai mult fata de anul precedent, s-a rambursat TVA in valoare de 27,99 miliarde lei. In primele cinci luni din 2023 s-a rambursat TVA in valoare de 11.451 milioane lei, si s-au incasat 148,02 miliarde lei, cu 9,4 miliarde lei.

Iata anuntul lui Lucian Heius:

"Mi-am inaintat demisia din functia de presedinte al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala. A fost o onoare pentru mine sa conduc aceasta institutie si le multumesc colegilor mei pentru profesionalismul si implicarea de care au dat dovada in acest an.

Totodata, sunt multumit de faptul ca, in acest mandat, ANAF a reusit sa atinga cu succes toate jaloanele stabilite prin PNRR si toate obiectivele asumate prin programul de guvernare, cu onestitate, responsabilitate si respect fata de contribuabili.

In 2022, am reusit sa colectam la buget 353,3 miliarde lei, cu 58 miliarde mai mult fata de anul precedent, si sa rambursam TVA in valoare de 27,99 miliarde lei, fata de anul anterior cand s-au rambursat doar 24,34 miliarde Lei.

In primele cinci luni din 2023, s-a rambursat TVA in valoare de 11.451 milioane lei, si s-au incasat 148,02 miliarde lei, cu 9,4 miliarde lei mai mult decat in perioada similara a anului precedent. Iar fata de programul comunicat de Ministerul Finantelor, se inregistreaza un minus de 8,9 miliarde lei, din care 8,5 miliarde lei sume necolectate de catre Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili.

In plus, in luna aprilie 2023 am trimis 780 de notificari catre persoane fizice care nu-si pot justifica veniturile.

Totodata, in acest mandat, au fost efectuate 50.979 verificari la contribuabili persoane juridice si fizice in urma carora s-au stabilit sume suplimentare in valoare totala 3.688,5 milioane lei. Au fost efectuate 25.274 verificari documentare la contribuabili persoane juridice si fizice, in urma carora au fost stabilite sume suplimentare in valoare totala de 554,2 milioane lei.

In aceeasi perioada, colegii mei de la directia antifrauda fiscala au cuantificat/estimat implicatii fiscale - reprezentand TVA, impozite, contributii sociale si de sanatate, alte creante - in suma totala de 2.471,1 mil. lei si au inaintat organelor de urmarire penala 289 acte de sesizare, pentru prejudicii in suma totala de 621,8 mil. lei. In plus, in urma activitatii de verificare documentara au fost emise decizii de impunere, pentru 1.904 entitati, valoarea obligatiilor stabilite insumand 604,9 mil. lei.

Nu in ultimul rand, sunt mandru ca, in mandatul meu, administratia fiscala a deschis cai de actiune catre zone de evaziune care n-au mai fost abordate pana acum”.

Regret ca nu pot duce pana la capat procesul de modernizare al ANAF si proiectele incepute acum si sper ca viitorul presedinte sa continue proiectele de digitalizare ale institutiei".

Nota: Aceasta rubrica este destinata zvonurilor. Luati informatiile ca atare!

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani