Grid star
business capital

LEGEA RCA A FOST ADOPTATA – Principalele prevederi: eliminarea plafonului actual de 500.000 de lei pentru despagubiri, finantarea Fondului de garantare a asiguratilor prin apelarea la imprumuturi de stat, in situatiile in care resursele financiare sunt insuficiente (Proiectul)

UPDATE:

Proiectul a fost adoptat, cu amendamente

 

Noi prevederi cu privire la plata asigurarilor, inclusiv politele RCA, in cazul in care companiile emitente sunt in imposibilitatea sa isi asume obligatiile contractuale. Proiectul de lege initiat de Guvern pentru modificarea si completarea Legii 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguratilor va fi supus la vot in Senat.

Initiativa asigura transpunerea in legislatia nationala a prevederilor Directivei (UE) 2021/2118 in ceea ce priveste prevederile referitoare la atributiile organismului insarcinat cu protectia persoanelor prejudiciate prin accidente de vehicule produse intr-un stat membru, inclusiv Romania, adica Fondul de garantare a asiguratilor. Acesta trebuie sa platesca despagubirile datorate de catre asiguratori in cazul in care o astfel de societate intra in insolventa, dar nu numai.


Proiectul vizeaza urmatoarele aspecte: 

- reglementarea dreptului persoanelor cu resedinta in Romania, prejudiciate prin accidente de vehicule, de a solicita Fondului plata despagubirilor cuvenite in temeiul contractelor RCA incheiate de asiguratorii persoane juridice romane si asiguratorii autorizati in statele membre, in cazul falimentului ori lichidarii bazate sau nu pe insolventa a acestora;

- extinderea protectiei furnizate de Fond si in caz de lichidare care nu este bazata pe insolventa;

- eliminarea plafonului actual de 500.000 de lei, in cazul persoanelor prejudiciate RCA, platile urmand a fi efectuate de catre Fond in limita unui plafon de garantare care este dat de nivelul limitei maxime de raspundere a asiguratoruiui care a incheiat contractul RCA, adica cea mai mare valoare dintre limita de raspundere prevazuta in legislatia aplicabila locului de producere a accidentului si cea prevazuta in contractul RCA;

- reglementarea obligatiei Fondului de a rambursa catre organismele similare din statele de resedinta a persoanelor prejudiciate a sumelor ce le-au fost achitate acestora in temeiul contractelor RCA incheiate de asiguratorii debitori persoane juridice romane aflati in procedura de faliment sau in procedura de lichidare care nu este bazata pe
insolventa;

- reglementarea dreptului Fondului de a obtine rambursarea sumelor achitate direct persoanelor prejudiciate romane de la organismele din statele membre de origine ale asiguratorilor debitori aflati in procedura de faliment sau in procedura de lichidare bazata sau nu pe insolventa.

Plata se face intr-un termen rezonabil

Intrucat, suplimentar obligatiilor de plata ale Fondului care decurg din Directiva (UE) 2021/2118, acesta va continua sa ofere protectie si prin plata creantelor de asigurari rezultate din alte forme de asigurare decat contractele RCA, in cazul falimentului/lichidarii bazate pe insolventa a asiguratorilor romani si a asiguratorilor europeni pentru activitatea din Romania desfasurata prin intermediul sucursalelor deschise in Romania, proiectul de lege mai stipuleaza:

- reglementarea faptului ca cererile de plata adresate Fondului pentru incasarea sumelor cuvenite, potrivit legii, rezultate din alte forme de asigurare decat contractele RCA, se solutioneaza intr-un termen rezonabil;

- definirea distincta a persoanelor prejudiciate RCA in cadrul creditorilor de asigurari, pentru a asigura claritate in ceea ce priveste, pe de o parte, faptul ca plafonul actual de 500.000 de lei prevazut de lege se mentine numai in ceea ce priveste plata creantelor de asigurare rezultate din alte forme de asigurare decat contractele RCA, iar pe de alta parte, faptul ca in caz de lichidare care nu este bazata pe insolventa, Fondul are obligatii de plata doar catre persoanele prejudiciate indreptatite sa primeasca despagubiri in temeiul contractelor RCA.

Proiectul de lege reglementeaza si finantarea Fondului prin apelarea la imprumuturi de stat, in situatii exceptionale in care resursele financiare disponibile ale acestuia, in calitate de schema de garantare in domeniul asigurarilor, nu sunt suficiente pentru acoperirea cuantumului sumelor datorate potrivit legii creditorilor de asigurari si organismelor similare din alte state membre.


>>Proiectul de lege pentru modificarea si completarea Legii 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguratilor 

>>Expunerea de motive a proiectului de lege pentru modificarea si completarea Legii 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguratilor 

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani