Grid star
eveniment

Se legalizeaza prostitutia? Anuntul autoritatilor

Vesti proaste pentru cei care doresc sa inregistreze prostitutia ca obiect de activitate a firmelor. Oficiul National al Registrului Comertului aflat in subordinea Ministerului Justitiei condus de Radu Marinescu (foto), anunta ca prostitutia nu poate fi inregistrata ca obiect de activitate in registrul comertului, intrucat nu este legalizata in Romania.

Precizarile vin dupa ce in spatiul public a aparut informatia potrivit careia, in urma actualizatii codurile CAEN, prin noul cod CAEN 9699 se introduce o noua ocupatie: furnizarea sau aranjamentul de servicii sexuale, organizarea de evenimente de prostitutie sau operarea de stabilimente de prostitutie. 
Potrivit ONRC, nu toate activitatile care sunt incluse in Nomenclator CAEN Rev.3 pot fi inregistrate ca obiecte de activitate in registrului comertului, deoarece unele dintre acestea sunt interzise de actele normative care reglementeaza activitatile economice din Romania.

Prezentam comunicatul ONRC:

“Avand in vedere informatiile aparute in spatiul public referitoare la structura versiunii actualizate a Clasificarii Activitatilor din Economia Nationala, CAEN Rev.3 (aprobata prin Ordinul Presedintelui Institutului National de Statistica nr. 377/17.04.2024), va informam ca profesionistii trebuie sa tina cont de prevederile legale in vigoare la nivel national atunci cand solicita inregistrarea unui cod CAEN in registrul comertului. 
Aceasta noua versiune a Nomenclatorului CAEN este conform cu Nomenclatorul de activitati utilizat in cadrul Comunitatii Europene – Rev.2.1 (implementat la nivel european incepand cu 1.01.2025), potrivit REGULAMENTULUI DELEGAT (UE) 2023/137 AL COMISIEI din 10 octombrie 2022 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1893/2006 al Parlamentului European si al Consiliului de stabilire a Nomenclatorului statistic al activitatilor economice NACE a doua revizuire. 
Mentionam ca nu toate activitatile care sunt incluse in Nomenclator CAEN Rev.3 pot fi inregistrate ca obiecte de activitate in registrului comertului, deoarece unele dintre acestea sunt interzise de actele normative care reglementeaza activitatile economice din Romania.
Cu privire la afirmatiile vehiculate in spatiul public referitoare la introducerea prostitutiei ca obiect de activitate al unei firme, precizam ca aceasta nu poate fi inregistrata ca obiect de activitate in registrul comertului intrucat nu este legalizata in Romania.

Clasificarea activitatilor din economia nationala  nu a fost elaborata de catre Ministerul Justitiei si nici de Oficiul National al Registrului Comertului (ONRC), ci de catre Institutul National de Statistica (INS), institutie care urmeaza sa faca publice si Notele explicative pentru CAEN Rev.3. 
ONRC, institutie aflata in subordinea Ministerului Justitiei, doar inregistreaza obiectul de activitate al persoanelor juridice si al persoanelor fizice (persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale si intreprinderi familiale) care solicita inregistrarea in registrul comertului.
Informatii suplimentare cu privire la incadrarea corecta a activitatilor economice in structura CAEN Rev.3, precum si referitoare la corespondenta CAEN Rev.2 - CAEN Rev.3 puteti afla adresandu-va Institutului National de Statistica (https://insse.ro/cms/).
Subliniem importanta ca toti reprezentantii mediului de afaceri sa se bazeze pe informatiile furnizate prin intermediul institutiilor si autoritatilor publice.

Sursa foto: Facebook Radu Marinescu

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani