SE IMBLANZESC PEDEPSELE PENTRU EVAZIUNE – Cum a declarat CCR constitutionala legea care nu-i mai arunca automat pe romani in inchisoare. 3 institutii, reduse la tacere (Decizia)

1363
DISCRIMINARE IN ACORDAREA CONCEDIULUI – Avocatul Poporului a convins CCR. Ce este neconstitutional in lege (Document)

Parlamentul are tot dreptul sa imblanzeasca sanctiunile pentru evaziune fiscala, introducand posibilitatea condamnarii la plata unei amenzi penale ca alternativa la pedeapsa inchisorii. Luni, 22 martie 2021, Curtea Constitutionala a Romaniei a publicat Decizia nr. 101 din 17 februarie 2021, prin care a constatat constitutionalitatea proiectului de lege privind modificarea și completarea Legii nr.241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale.

Este vorba despre o decizie adoptata cu 7 voturi din 9, judecatoarele Livia Stanciu si Simina Tanasescu facand opinie separata in sensul declararii proiectului de lege ca neconstitutional in ansamblul sau.

In esenta, initiativa de act normativ prevede ca instantele sa poata pedepsi evaziunea fiscala si cu amenda penala. Iar in cazul in care prejudiciul (majorat cu 20%, plus penalitati si intarzieri) este acoperit integral, evaziunea fiscala nu va mai fi pedepsita deloc, legiuitorul folosindu-se de prevederea art. 16 alin. 1 lit. h din Codul de procedura penala: „exista o cauza de nepedepsire prevazuta de lege”.

Expunerea de motive este lesne de intuit

Cei 16 deputati PSD care au depus proiectul in Parlament in decembrie 2017 invoca:

– necesitatea reducerii aglomerarii din penitenciare (problema pentru care Romania a fost si continua sa fie condamnata de catre CEDO in nenumarate dosare);

– faptul ca interesul prioritar al statului nu este sa arunce oameni in inchisoare, ci sa recupereze prejudiciile infractiunilor;

– evitarea cheltuielilor pe care statul le-ar avea cu intretinerea unor detinuti (in cazul de fata, condamnati pentru evaziune fiscala).

Trei institutii au fost reduse la tacere

Proiectul de lege a fost atacat la CCR atat de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, cat si de catre Guvernul Romaniei si Avocatul Poporului. In esenta, in obiectiile de neconstitutionalitate, cele trei institutii argumenteaza caracterul ambiguu al proiectului de lege (inclusiv prin interferenta cu unele prevederi deja existente in Codul penal), incalcarea Conventiei Natiunilor Unite impotriva criminalitatii transnationale organizate, votarea legii in Parlament cu nesocotirea bicameralismului, precum si incalcarea principiului individualizarii pedepselor.

La randul ei, Curtea Constitutionala a aratat ca proiectul de act normativ nu are probleme de neconstitutionalitate, Parlamentul avand o marja larga de apreciere in conturarea politicii penale. Pe scurt: aici este vorba despre o problema de oportunitate, nu de constitutionalitate. Or, CCR nu are atributii de a se pronunta pe chestiuni de oportunitate. Si nici de interpretare a unei legi, aceasta atributie revenindu-le instantelor de judecata. De asemenea, cu privire la conventia ONU mentionata, instanta de contencios constitutional subliniaza ca acest tratat international prevede le permite statelor semnatare sa legifereze pedepse adecvate gravitatii faptelor.

Stalinismul a inceput in 2014

Inainte sa va prezentam textul proiectului de lege (asa cum a primit votul final in Parlament), expunerea de motive a celor 16 deputati initiatori (vezi facsimil), precum si principalele pasaje din decizia CCR, mai spunem doar ca insasi Curtea Constitutionala remarca faptul ca in postdecembrism a mai existat o perioada (intre 1994 si 2014) in care evaziunea fiscala se sanctiona doar cu amenda penala in unele cazuri, actuala Lege 241/2005 fiind inasprita in 2014, prin intrarea in vigoare a Legii nr. 255/2013, care exclude orice ipoteza de inlocuire a pedepsei inchisorii cu cea a amenzii.

In plus, precizam ca proiectul de lege nu modifica limitele de pedeapsa cu inchisoarea din actuala forma a Legii nr. 241/2005, ci adauga sintagma „sau cu amenda”. Singurele schimbari substantiale se refera la art. 10 al Legii 241/2005, unde instanta poate aplica penala in locul inchisorii pentru prejudicii de pana in 100.000 de euro si este obligata sa aplice amenda in locul inchisorii pentru prejudicii mai mici de 50.000 de euro – desigur: cu conditia ca aceste prejudicii sa fi fost acoperite integral in cursul urmaririi penale sau al judecatii.

Iata mai intai proiectul de lege:

1. La articolul 8, alineatele (1) si (2) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:

‘Art. 8 – (1) Constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 10 ani si interzicerea unor drepturi, sau cu amenda, stabilirea cu rea-credinta de catre contribuabil a impozitelor, taxelor sau contributiilor, avand ca rezultat obtinerea, fara drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursari sau restituiri de la bugetul general consolidat, ori compensari datorate bugetului general consolidat.

(2) Constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 5 la 15 ani si interzicerea unor drepturi, sau cu amenda, asocierea in vederea savarsirii faptei prevazute la alin. (1).

2. La articolul 9, partea intoductiva a alineatului (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

‘Art. 9 – (1) Constituie infractiuni de evaziune fiscala si se pedepsesc cu inchisoare de la 2 la 8 ani si interzicerea unor drepturi, sau cu amenda, urmatoarele fapte savarsite in scopul sustragerii de la indeplinirea obligatiilor fiscale:’

3. La articolul 10, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

‘Art. 10 – (1) In cazul savarsirii unei infractiuni de evaziune fiscala prevazute la art. 8 si 9, daca in cursul urmaririi penale sau al judecatii, prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depaseste 100.000 euro, in echivalentul monedei nationale, se poate aplica pedeapsa cu amenda. Daca prejudiciul cauzat si recuperat in aceleasi conditii este de pana la 50.000 euro, in echivalentul monedei nationale, se aplica pedeapsa cu amenda.’

4. La articolul 10, dupa alineatul (1) se introduc doua noi alineate, alin. (1/1) si (1/2), cu urmatorul cuprins:

‘(1/1) In cazul savarsirii uneia dintre infractiunile prevazute la art. 8 si 9, daca in cursul urmaririi penale sau in cursul judecatii pana la pronuntarea unei hotarari judecatoresti definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adauga dobanzile si penalitatile este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseste, facandu-se aplicarea dispozitiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, cu modificarile si completarile ulterioare.

(1/2) Dispozitiile prezentului articol se aplica tuturor inculpatilor chiar daca nu au contribuit la acoperirea prejudiciului prevazut la alin. (1) si (1/1)‘”.

Totodata, mentionam ca forma actuala a art. 10 alin. 1 din Legea 241/2005 arata in felul urmator:

In cazul savarsirii unei infractiuni de evaziune fiscala prevazute la art. 8 si 9, daca in cursul urmaririi penale sau al judecatii, pana la primul termen de judecata, inculpatul acopera integral pretentiile partii civile, limitele prevazute de lege pentru fapta savarsita se reduc la jumatate”.

Redam expunerea de motive:

Avand in vedere starea sistemului judiciar romanesc in ce priveste conditiile de detentie si gradul de aglomerare, cat si numeroasele cauze in care Romania a fost condamnata de instantele internationale pentru aceste conditii, dar si faptul ca, in cazul infractiunilor de evaziune fiscala, cel mai important este recuperarea prejudiciului suferit de stat, initiatorii propun o motivare a celor care comit astfel de fapte pentru a acoperi prejudiciul creat.

In plus, trebuie avut in vedere ca scopul pedepselor este preventia, reeducarea, dar si recuperarea prejudiciilor, si nu mentinerea unei persoane in detentie, fapt ce atrage si mai multe chetuieli din partea statului.

Daca inculpatul acopera in totalitate prejudiciul si nu mai executa pedeapsa efectiva cu inchisoarea, statul va avea de castigat de doua ori: va recupera prejudiciul creat integral, intr-un timp relativ scurt, si nu va mai efectua cheltuieli cu detentia condamnatului. Astfel, se vor evita situatiile actuale in care statul nu recupereaza prejudiciul ori il recupereaza foarte greu si intr-un timp indelungat”.

Prezentam cele mai importante fragmente din Decizia CCR 101/2021:

(2.2.6.) Criticile de neconstitutionalitate referitoare la incalcarea principiului statului de drept prin eliminarea sanctiunii penale in cazul infractiunilor de evaziune fiscala (…)

104. Potrivit jurisprudentei Curtii Constitutionale, Parlamentul nu-si poate exercita competenta de incriminare si de dezincriminare a unor fapte antisociale decat cu respectarea normelor si principiilor consacrate prin Constitutie. Astfel, libertatea de reglementare pe care o are Parlamentul se exercita prin reglementarea conditiilor de tragere la raspundere penala pentru faptele antisociale care aduc atingere valorilor prevazute si garantate de Constitutie, autoritatea legiuitoare neputand elimina protectia juridica penala a valorilor cu statut constitutional, cum sunt dreptul la viata, libertatea individuala, dreptul de proprietate, libertatea de exprimare sau demnitatea omului. (…) In cazul normelor de dezincriminare, Curtea analizeaza daca Parlamentul a procedat la eliminarea protectiei juridice penale a unei valori cu statut constitutional si, in cazul unui raspuns afirmativ, daca prin abrogarea normei de incriminare, s-a creat un vid de reglementare, astfel ca respectiva valoare sociala nu mai beneficiaza de nicio alta forma de ocrotire juridica reala si adecvata.

105. In cauza de fata, obiectul juridic general al infractiunilor de evaziune fiscala il constituie relatiile sociale referitoare la corecta stabilire si realizare a veniturilor si cheltuielilor bugetului public. Cu alte cuvinte, acestea protejeaza integritatea si realitatea bugetului public. Bugetul public national isi gaseste reglementarea in corpul Constitutiei, iar veniturile acestuia sub forma impozitelor, taxelor si altor contributii isi gasesc, de asemenea, un fundament constitutional. Prin urmare, relatiile sociale care se constituie si se formeaza in legatura cu acest concept constitutional reprezinta valori cu statut constitutional. Insa, prin inlocuirea raspunderii penale in cazul dat, nu se poate sustine ca s-a creat un vid de reglementare si ca aceasta valoare sociala nu mai beneficiaza de nicio forma de ocrotire juridica reala sau adecvata.

106. Din contra, legiuitorul a reglementat o norma supla, menita sa atinga scopul urmarit prin insasi Legea nr.241/2005. S-a reglementat un mecanism alternativ celui penal pentru a da posibilitatea repararii mai rapide a integritatii deja afectate a bugetului public national. Legiuitorul a apreciat ca o astfel de norma, care inlocuieste raspunderea penala cu una civila, este mai adecvata pentru atingerea mai rapida a finalitatii urmarite.

107. Curtea nu poate sa constate decat ca norma criticata nu reprezinta o invitatie la incalcarea legii, ci cuprinde in sine o forma de sanctiune civila, astfel ca cel care a afectat integritatea bugetului public va trebui sa plateasca paguba efectiv suferita de bugetul de stat, majorata cu 20%, la care se vor plati dobanzi si penalitati. Aceasta majorare reprezinta o forma de sanctiune civila care pedepseste abaterea de la normele de drept. Astfel, avand in vedere natura relatiilor sociale incalcate, si anume cele care intervin in materia financiara fiscala, legiuitorul are o larga marja de apreciere in a identifica solutiile cele mai adecvate atat in combaterea fenomenului evazionist, cat si in recuperarea prejudiciilor suferite. Este optiunea legiuitorului sa aleaga mijloacele cele mai potrivite – de natura penala sau extrapenala – pentru a asigura alimentarea corecta si rapida a bugetului de stat, in conditiile in care integritatea acestuia a fost afectata. In acest domeniu, care nu tine de drepturile si libertatile fundamentale, marja de apreciere a legiuitorului in folosirea sau nu a mijloacelor de drept penal sau in modul de configurare a infractiunilor este foarte mare.

108. Avand in vedere cele expuse, Curtea constata ca Parlamentul are competenta de a dezincrimina, ca in materie fiscala marja sa de apreciere este larga in adoptarea unor astfel de masuri si ca dezincriminarea in aceasta materie nu afecteaza in mod direct si nemijlocit drepturi sau libertati fundamentale ale altor subiecte de drept. Alegerea celor mai potrivite formule pentru a se ajunge la recuperarea prejudiciului adus bugetului de stat este o optiune necenzurabila pe motive de constitutionalitate, ea relevand aspecte de oportunitate si de politica penala. Totodata, Curtea nu are competenta de a verifica suficienta sanctiunii civile reglementate sau consistenta ei valorica [20%, 50% sau 100%] atat timp cat ea se plaseaza intr-o sfera de rezonabilitate, neconvertind insasi sanctiunea intr-un instrument inutil/ anacronic/ lipsit de orice eficienta practica.

109. Prin Decizia nr.224 din 4 aprilie 2017 (…), Curtea a statuat ca prevederile art.1 alin.(3) din Constitutie impun legiuitorului obligatia de a lua masuri in vederea apararii ordinii si sigurantei publice, prin adoptarea instrumentelor legale necesare in scopul prevenirii starii de pericol si a fenomenului infractional, cu excluderea oricaror reglementari de natura sa duca la incurajarea acestui fenomen. Or, reglementarea unui caz special de nepedepsire si stabilirea, in mod corespunzator, a unei forme de raspundere civila, ce consta in repararea prejudiciului si plata unei despagubiri distincte raportate la valoarea prejudiciului sunt departe de a consacra o incalcare a statului de drept, fiind mai degraba o expresie a necesitatii identificarii unor forme de raspundere coerente care sa previna si sa reparare integritatea bugetului public. In domeniul financiar, nu intotdeauna represiunea penala este solutia solomonica, ci imbinarea diverselor forme de raspundere care sa permita adaptarea actiunii statului la provocarile pe care le implica atat prevenirea si combaterea fenomenului evazionist, cat si necesitatea recuperarii rapide a sumelor cu care bugetul public a fost fraudat. (…)

(2.2.9.) Critica de neconstitutionalitate referitoare la incalcarea statului de drept prin faptul ca noua redactare a art.10 va incuraja comiterea infractiunilor prevazute de art.8 si 9 ale Legii nr.241/2005 (n.r. fapte de evaziune fiscala)

123. Critica formulata este discutabila in sine, intrucat pentru prejudiciile aduse bugetului de stat de peste 100.000 euro noua reglementare nici macar nu prevede cauza speciala de reducere a pedepsei existenta in textul in vigoare al art.10 alin.(1) in cazul acoperirii prejudiciului [„limitele prevazute de lege pentru fapta savarsita se reduc la jumatate”]. Or, astfel cum s-a aratat, noua reglementare elimina cauza speciala de reducere a pedepsei in situatia enuntata si stabileste un tratament mai favorabil pentru faptele cu un grad de periculozitate mai redus la adresa bugetului de stat. Mai mult, chiar si pentru aceste fapte, in ipoteza acoperirii prejudiciului cuprins intre 50.001-100.000 euro, daca instanta va alege aplicarea pedepsei principale a inchisorii, autorul faptei nu va beneficia de nicio cauza speciala de reducere a pedepsei [doar, eventual, de circumstanta atenuanta legala prevazuta la art.75 alin.(1) lit.d) din Codul penal, daca a acoperit prejudiciul pana la primul termen de judecata]. In consecinta, Curtea retine ca sustinerea autorului sesizarii nu este o veritabila critica de constitutionalitate, ci un calcul de oportunitate legislativa, care intra in sfera de competenta a puterii legiuitoare. (…)

(2.2.10.) Critica de neconstitutionalitate referitoare la faptul ca solutia legislativa criticata nu se justifica, intrucat recuperarea prejudiciului poate fi atinsa si prin actiunea civila exercitata in cadrul procesului penal

125. Curtea retine ca nimic nu impiedica legiuitorul sa reglementeze infractiuni atat in Codul penal, cat si in legi speciale. Totodata, acesta este suveran sa reglementeze aspecte specifice ale individualizarii pedepselor in legile penale speciale. Mijloacele procedurale generale existente in Codul de procedura penala sunt apte, de principiu, sa asigure recuperarea prejudiciului produs, insa, in cauza, este reglementat un instrument de drept substantial menit sa scurteze atat durata procesului penal, cat si timpul necesar recuperarii prejudiciului produs. Prin urmare, Guvernul aduce in discutie existenta unor mecanisme procedurale generale existente deja pentru recuperarea prejudiciului produs, fara a face o necesara distinctie in raport cu natura normei juridice analizate si cu specificul domeniului in care a fost adoptata.

126. Curtea nu are competenta de a analiza eficienta actiunii celor doua norme, dar poate constata ca tine de optiunea legiuitorului sa aleaga solutiile optime pentru scopul legitim urmarit. Este o decizie de oportunitate luata in functie de realitatea economico-sociala existenta la un moment dat. (…)

(2.2.11.) Critica privind eventualele dificultati practice intampinate legat de faptul ca prejudiciul cauzat prin infractiune nu a fost in mod clar si cert stabilit

128. Curtea observa ca, in redactarea initiala a Legii nr.241/2005, art.10 a stabilit o cauza speciala de reducere a pedepsei/ de nepedepsire care se raporta la „acoperirea integrala a prejudiciului cauzat”. Aceasta reglementare a fost in vigoare in perioada 2005-2014. Din anul 2014, cauza speciala de reducere a pedepsei se raporteaza la „acoperirea integrala a pretentiilor partii civile”. Asadar, noua reglementare revine la redactarea initiala. Faptul ca legiuitorul a optat sa revina la redactarea anterioara si ca acoperirea prejudiciului nu se raporteaza la pretentiile partii civile, ci la prejudiciul cauzat nu inseamna ca norma criticata este neclara.

129. In jurisprudenta sa, anterioara modificarii operate prin Legea nr.255/2013, Curtea a statuat urmatoarele: „Cuantumul prejudiciului cauzat este cel care rezulta din actele dosarului, si anume din rechizitoriu sau din actele financiar-contabile existente la dosar. Nu se poate sustine ca prejudiciul cauzat ar avea un cuantum variabil in functie de pretentiile pe care le avanseaza partea civila la diferite termene de judecata si de modalitatea de calcul a acestora pe care o adopta partea civila. De asemenea, se retine ca stabilirea in concreto a prejudiciului cauzat apartine in faza de urmarire penala procurorului de caz”. (…) In conditiile in care art.10 alin.(1/1) din lege se raporteaza tot la notiunea de „prejudiciu produs prin comiterea faptei”, Curtea constata ca cele de mai sus sunt valabile si in privinta acestei sintagme.

130. Totodata, Curtea observa ca reglementarea cauzei de nepedepsire se axeaza atat pe acoperirea prejudiciului produs prin comiterea faptei, cat si pe un element suplimentar si anume plata unei majorari de 20% din „baza de calcul”, la care se adauga dobanzile si penalitatile. Prin Decizia nr.147 din 30 martie 2019, par.31, referitor la critica formulata cu privire la sintagma „baza de calcul”, ce insoteste, in cuprinsul articolului unic al Legii nr.241/2005, procentul de 20%, reprezentand marja care se adauga la prejudiciul creat prin savarsirea infractiunii, Curtea a statuat ca, din interpretarea gramaticala a textelor criticate, rezulta ca baza de calcul a majorarii analizate o reprezinta valoarea concreta a prejudiciului, neavand natura unei amenzi penale. De altfel, niciuna dintre dispozitiile articolului unic al legii criticate astfel reglementate nu conduce la concluzia ca majorarea prejudiciului ar avea natura unei amenzi penale. (…)

(2.2.12.) Criticile referitoare la incalcarea exigentelor de calitate a legii prin faptul ca textul criticat nu precizeaza daca beneficiul aplicarii pedepsei principale a amenzii se aplica si concursului de infractiuni

132. Aceste critici nu constituie argumente care sa demonstreze neconstitutionalitatea textului analizat, ci reprezinta aspecte de interpretare si aplicare a legii, mai exact a dispozitiilor art.38 si 39 din Codul penal. Or, avand in vedere art.126 alin.(1), art.142 si art.146 lit.d) din Constitutie, aspectele de interpretare si aplicare a legii nu intra in competenta Curtii Constitutionale, ci a instantelor judecatoresti.

133. De altfel, in jurisprudenta sa, Curtea a retinut ca interpretarea si aplicarea legii vizeaza identificarea normei aplicabile, analiza continutului sau si o necesara adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanta de judecata este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte. (…) Printr-o jurisprudenta constanta, Curtea s-a pronuntat cu privire la competenta exclusiva a instantelor judecatoresti de a solutiona probleme care tin de interpretarea si/sau aplicarea legii. (…) Asadar, aplicarea si interpretarea legii nu intra sub incidenta controlului de constitutionalitate exercitat de Curtea Constitutionala, acestea fiind de resortul exclusiv al instantei de judecata care judeca fondul cauzei, precum si, eventual, al instantelor de control judiciar, astfel cum rezulta din prevederile coroborate ale art.126 alin.(1) si (3) din Constitutie”.

* Cititi aici intreaga decizie a Curtii Constitutionale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *