Grid star
eveniment

SE CERE DEMISIA MINISTRULUI MUNCII – „Nu pot decat sa ii acord nota 1”

O binecunoscuta figura publica solicita demisia actualului ministru PNL al Muncii, Violeta Alexandru (foto), acuzand-o pe aceasta ca habar n-are de legislatie si chiar ca este rupta de realitate.

Virulenta pozitie a fost exprimata luni, 2 noiembrie 2020, de catre presedintele UDMR, Kelemen Hunor, care s-a aratat nemultumit de faptul ca Violeta Alexandru a procedat ca o ONG-ista, iar nu ca un demnitar, membru al Guvernului.

Mai exact, Alexandru a anuntat pe Facebook vineri, 30 octombrie 2020, ca a initiat Petitia pentru dreptul la salariu al angajatilor din aparatul propriu al directiilor generale de asistenta sociala si protectia copilului (DGASPC). In replica, liderul UDMR a calificat agest gest drept „o gluma mai putin reusita”, criticand ministrul Muncii ca isi ocupa timpul cu actiuni frivole, in loc sa-si asume responsabilitatea pentru rezolvarea problemelor din sistem.

In acest context, Kelemen i-a cerut Violetei Alexandru demisia de la conducerea Ministerului Muncii.

Inainte sa va prezentam mesajele celor doi politicieni, amintim ca Violeta Alexandru s-a mai remarcat printr-o actiune ONG-ista, in noiembrie 2019, cand a participat la un protest cu ligheane in fata Primariei Capitalei, acuzand-o pe Gabriela Firea ca nu rezolva problema apei calde pentru bucuresteni. In schimb, Alexandru nu a ales sa incerce rezolvarea problemei pe cale guvernamentala, prin discutii cu premierul Ludovic Orban si cu ministrul Virgil Popescu, ministrul Economiei si Energiei, acesta avand in subordine compania Electrocentrale Bucuresti (ELCEN).

Iata mai intai postarea de vineri a Violetei Alexandru:

M-am hotarat sa initiez Petitia pentru dreptul la salariu al angajatilor din aparatul propriu al DGASPCurilor.

Petitia: Salariul Presedintelui Consiliului Judetean se incaseaza DUPA ce se platesc salariile angajatilor! sustine revendicarile salariatilor din aparatul propriu al Directiilor Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului adresate ordonatorului de credite care trebuie sa le plateasca salariile. Daca Presedintele Consiliului Judetean si-a incasat salariul in aceasta luna inseamna ca sunt bani pentru salarii. Cer sa li se plateasca si oamenilor salariile.

Presedintele CJ a decis cati angajati sa fie in aparatul administrativ al Directiei (la judet), ce salarii sa aiba, ce sporuri. Cu siguranta a avut in vedere resursele prevazute in bugetul CJ daca, eventual, a decis cresterea salariilor pentru acest an, cresterea numarului angajatilor, etc.

Salariatii aparatului de la nivelul DGASPC stiu prea bine de unde primesc, de ani de zile – nu de acum, salariile. Din bugetul Consiliului Judetean, ordonatorul de credite. Lucrurile sunt clare.

Daca, totusi, mai sunt necesare clarificari, voi discuta cu angajatii aparatului administrativ al DGAPSC pe care conducerea CJ i-a dus in aceasta situatie limita de a nu incasa salariile pe drept cuvenite. Situatia oricum nu este noua. Primul a fost CJ Giurgiu, prin luna mai, tot inainte de campania electorala. Cand am intrebat atunci public fostul Presedinte al CJ daca si-a incasat salariul s-au gasit imediat bani sa li se plateasca salariatilor restantele.

Daca este nevoie sa discutam, ii rog pe salariati sa fie pregatiti sa imi spuna deschis, daca e cazul, despre eventuale cresteri ale salariilor, despre sporuri (inclusiv pe perioada pandemiei daca s-a lucrat de acasa) alocate in acest an, ca urmare a deciziei conducerii CJ. Ei stiu bine unde s-au luat, daca s-au luat, asemenea decizii.

Am incredere ca mesajul meu pentru aparatul propriu al DGASPC este util. Revin cu un mesaj de clarificare si pentru situatia salariatilor din cadrul serviciilor sociale subordonate DGASPC. Modul de salarizare al angajatilor centrelor publice de ingrijire a adultilor cu dizabilitati sau a copiilor este diferit de cel descris mai sus, cu referire la aparatul propriu al DGASPC. Nici acolo Ministerul Muncii nu are un rol in asigurarea fondurilor pentru salarizare dar ne trebuie claritate ca sa nu se amestece lucrurile.

Am convingerea ca voi avea, in acest demers, alaturi de mine si sindicatele. Vrem, impreuna, binele oamenilor”.

Redam reactia lui Kelemen Hunor, publicata tot pe Facebook:

Am citit declaratia ministrului muncii despre problemele legate de salarizarea angajatilor din aparatul propriu al Directiilor Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC). Potrivit doamnei ministru, incasarea salariului de catre presedintele Consiliului Judetean trebuie sa reprezinte o garantie ca angajatorul – Consiliul Judetean – are fonduri si pentru achitarea salariilor angajatilor. In consecinta, doamna ministru a decis ca ar fi logic sa initieze o petitie in acest sens.

Initial am crezut ca este vorba despre o gluma mai putin reusita. Adica, un ministru, in loc sa se ocupe de rezolvarea problemelor din sistemul de protectie sociala si sa isi asume responsabilitatea functiei ministeriale, lanseaza petitii si impinge responsabilitatea dincolo de limita bunului simt.

Imi este foarte clar, ca doamna ministru nu cunoaste legislatia in vigoare, nu cunoaste nici realitatea si nu isi asuma pe deplin raspunderea functiei pe care o detine. Din punct de vedere politic, juridic si moral nu pot decat sa ii acord nota 1. Singura solutie acum este inaintarea demisiei sau demiterea imediata a doamnei ministru.

PS: Mergand pe logica doamnei ministru pot sa consider ca daca ea si-a incasat salariul, inseamna ca sunt bani si pentru cresterea pensiilor si pentru dublarea alocatiilor”.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani