Grid star
antreprenoriat

SCUTIREA DE LA PLATA IMPOZITULUI PENTRU HORECA – Ministerul de Finante a finalizat proiectul. Se modifica si Codul de procedura fiscala. Conditiile pentru esalonarea la plata (Document)

Ministerul de Finante condus de Adrian Caciu (foto stanga, langa premierul Nicolae Ciuca) propune o serie de modificari ale Codului Fiscal si de Procedura Fiscala necesare pentru continuarea activitatii sectorului HORECA si reglementeaza unele masuri in domeniul procedurilor fiscale.


Finantele anunta si in 2022 prelungirea scutirii de la plata impozitului specific datorat de operatorii economici din domeniul HORECA pentru o perioada de 180 de zile calculata de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante. Concomitent s-a prevazut si mecanismul de recalculare a impozitului specific datorat, in sensul scaderii acestei perioade din totalul de 365 zile ale anului fiscal. Proiectul de act normativ mai prevede reglementari in privinta comertului online, flexibilizarea conditiilor de accesare a esalonarii la plata si reglementari ale unor dispozitii din Codul de procedura fiscala.

In ceea ce priveste Codul de procedura fiscala modificarile vizeaza:

-Flexibilizarea conditiilor de accesare a esalonarii la plata prin crearea posibilitatii depunerii cererii de esalonare si de catre debitorii aflati in procedura insolventei, conditia fiind ca pana la data emiterii deciziei de esalonare acestia sa iasa din procedura de insolventa. Totodata, se creeaza posibilitatea acordarii esalonarii la plata si pentru sumele pentru care s-a stabilit raspunderea, potrivit legislatiei privind insolventa si/sau raspunderea solidara. Masura este necesara pentru redresarea contribuabililor care se afla in dificultate financiara, pentru care esalonarea la plata reprezinta un real sprijin.
-Incetarea obligatiilor declarative pe perioada inactivitatii sau a suspendarii activitatii pentru contribuabilii care au inscrisa in registrul comertului mentiunea privind inactivitatea temporara sau au suspendata activitatea. Masura are ca scop reducerea poverii administrative a contribuabililor care, in prezent, isi mentin obligatiile declarative sau care pot obtine un regim de declarare derogatoriu la cerere, cum este cazul profesiilor liberale.

Restituirea impozitului pe dividende

-Reglementarea expresa a modalitatii de restituire a impozitului pe dividende in cazul in care din regularizarea anuala a dividendelor distribuite partial in cursul anului, potrivit art. 67 din Legea societatilor nr. 31/1990, republicata, rezulta sume de restituit de la buget. Masura este necesara pentru ca, in prezent, Codul de procedura fiscala reglementeaza doar modalitatea de restituire a impozitului pe dividende in situatia in care societatea efectueaza distribuiri de dividende partiale in cursul anului, dividendul si impozitul fiind achitate, fara ca textul sa reglementeze si situatia in care dividendul este distribuit, dar acesta nu este platit si, pe cale de consecinta, nu este platit nici impozitul.
-Reglementarea expresa a obligatiei de raportare (furnizare de informatii) a contribuabililor/platitorilor care ofera mijloacele necesare pentru facilitarea tranzactiilor on-line (piata on-line, platforma, portal, alte mijloace). Masura are scopul de a identifica si impozita persoanele fizice care comercializeaza produse in mediul on-line, fara a fi inregistrate ca platitori de impozite si taxe si fara a declara veniturile obtinute din aceasta activitate. De asemenea, natura informatiilor, periodicitatea, precum si modelul declaratiilor se aproba prin ordin al presedintelui ANAF.


In ceea ce priveste Codul Fiscal modificarile vizeaza:

a) Instituirea obligatiei notarilor publici de declarare a tranzactiilor din transferul dreptului de proprietate si al dezmembramintelor acestuia situate sub plafonul neimpozabil de 450.000 lei. Masura are in vedere situatiile in care contribuabilii persoane fizice nu au inregistrat in cartea funciara proprietatile imobiliare ca parte din patrimoniul afacerii si au declarat impozit pe venitul din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal, in conditiile in care acestia erau obligati la plata impozitului pe venitul din activitati independente. De asemenea, prin instituirea acestei obligatii declarative se urmareste identificarea persoanelor fizice care efectueaza tranzactii cu proprietati imobiliare si care, cu toate ca indeplinesc criteriile pentru incadrarea in activitatea independenta, platesc impozitul pe venit potrivit prevederilor art.111 din Codul fiscal. Astfel, in ambele situatii prezentate, contribuabilii au beneficiat de deducerea din valoarea tranzactiei a sumei neimpozabile prevazuta la art. 111 alin.(1) din Codul fiscal, fapt ce a condus la diminuarea impozitului datorat.

Autorizarea antrepozitelor fiscale

b) Modificarea prevederilor Codului fiscal in ceea ce priveste autorizarea antrepozitelor fiscale, a destinatarilor inregistrati, a expeditorilor inregistrati si a importatorilor autorizati, in sensul ca aceasta se va realiza de structurile de specialitate din cadrul Autoritatii Vamale Romane, urmand ca stabilirea competentelor, procedurilor si conditiilor de autorizare a antrepozitelor fiscale, destinatarilor inregistrati, expeditorilor inregistrati, importatorilor autorizati sa se realizeze prin ordin al ministrului Finantelor, la propunerea presedintelui Autoritatii Vamale Romane.
c) Stabilirea unui nou termen-limita, respectiv 31 decembrie 2022, pana la care operatorii economici care efectueaza livrari de bunuri sau prestari de servicii prin intermediul automatelor comerciale ce functioneaza pe baza de plati cu cardul, precum si de acceptatoare de bancnote sau monede, dupa caz, au obligatia de a dota automatele comerciale cu aparate de marcat electronice fiscale. Masura este necesara pentru evitarea sanctionarii operatorilor economici care efectueaza livrari de bunuri sau prestari de servicii prin intermediul automatelor comerciale, pentru nerespectarea obligatiei de a se dota cu aparate de marcat electronice fiscale, in conditiile in care obligatia nu a putut fi adusa la indeplinire din motive neimputabile acestora.

*Cititi aici proiectul integral

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani