Scutirea de la plata impozitelor: decizia luata in plenul Senatului (Document)
29 October 2024 11:37 Lumea Banilor 541Senatul a respins propunerea legislativa pentru completarea Legii 227/2015 privind Codul Fiscal care prevede scutiri de plata impozitului pe salarii si pe venit. Decizia finala va fi luata in Camera Deputatilor, for decizional.
Prevederile proiectului privesc, printre altele, scutirea de la plata impozitului pentru veniturile din salarii si cele asimilate salariilor, precum si a contributiilor aferente, timp de 24 luni, a persoanelor care obtin venituri din salarii si asimilate salariilor pentru prima data pe piata fortei de munca, aferente salariului minim brut pe tara.
In expunerea de motive a initiativei legislative initiata de mai multi parlamentari ai Uniunii Salvati Romania (USR) se precizeaza ca in general, somajul in randul tinerilor este adesea mai mare decat media nationala, din cauza mai multor factori, inclusiv a lipsei de experienta, a dificultatii de a accesa locuri de munca, a nepotrivirii dintre studiile absolvite si a ofertei de pe piata fortei de munca.
"Tinerii, fie ei someri sau nu, au nevoie de masuri active de incurajare a participarii pe piata fortei de munca, de la masuri menite sa ii pregateasca mai bine, cum ar fi stagiile de ucenice sau intemship-urile, la masuri fiscale de scutire de taxe si contributii, la masuri fiscale pentru angajatori. De asemenea, in anul 2022, peste 18.000 de tineri (persoane pana in 24 de ani) au parasit Romania definitiv, cu 6.000 mai mult decat in 2021. Peste peste 50% dintre dintre ei pleaca din motive economice (nivelul de trai scazut – 31,l%, lipsa locurilor de munca – 21,8%)”, se arata in expunerea de motive.
Prezentam prevederile proiectului de lege:
-Scutirea de la plata impozitului pentru veniturile din salarii si cele asimilate salariilor, precum si a contributiilor aferente, timp de 24 luni, a persoanelor care obtin venituri din salarii si asimilate salariilor pentru prima data pe piata fortei de munca, aferente salariului minim brut pe tara;
-Scutirea de la plata impozitului pe venit pentru elevii, ucenicii si studentii care obtin venituri din salarii si asimilate salariilor;
-Scutirea de la plata contributiilor de sanatate si reducerea a celor sociale pentru elevii, ucenicii si studentii care obtin venituri din salarii si asimilate salariilor in regim de lucru cu norma partiala.
>>Proiectul de lege pentru completarea Legii 227/2015 privind Codul Fiscal
>>Expunerea de motive a proiectul de lege pentru completarea Legii 227/2015 privind Codul Fiscal