SCUTIRE DE LA PLATA ASIGURARII DE SANATATE – Romanii care ar putea beneficia de servicii, fara achitarea contributiei. Legea a fost scrisa (Document)
Propunerea legislativa care prevede exceptarea de la plata contributiei la sanatate (CASS) pentru membrii Intreprinderilor Familiale (IF), dar si includerea acestora in categoria persoanelor care beneficiaza de asigurare, fara achitarea contributiei, a fost depusa in Senat. Este vorba despre proiectul de lege privind modificarea Codului Fiscal.
In expunerea de motive se precizeaza ca, potrivit definitiei din Ordonanta de Urgenta a Guvernului 44 din 16 aprilie 2008 privind desfasurarea activitatilor economice de catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale, intreprinderea familiala este intreprinderea economica, fara personalitate juridica, organizata de membrii unei familii. Se arata ca in prezent, membrii unei intreprinderi familiale sunt platitori de impozit pe venit in conditiile prevazute de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
Mai exact, fiecare dintre membrii unei IF are, potrivit acordului de constituire, o cota-parte in cadrul acesteia, astfel incat un membru va datora statului, proportional cu participarea sa, impozite si taxe pe venitul obtinut. Astfel, in situatia in care un membru al unei IF estimeaza ca obtine venituri ce ating, intr-un anumit an, un plafon de 12 salarii minime brute pe tara, acesta datoreaza la stat, conform legii, contributia la pensii (CAS), in cota de 25%, si contributia la sanatate (CASS), in cota de 10%.
Explicatiile initiatorilor
"Prin propunerea legislativa, sustinem exceptarea de la plata CASS pentru membrii IF, dar si includerea in categoria persoanelor care beneficiaza de asigurare, fara plata contributiei. Prin aceasta initiativa, urmarim stimularea productiei si serviciilor familiale prin reducerea contributiilor la sanatate datorate de intreprinderile familiale.
Totodata, eliminarea plafonului pentru intreprinderile familiale va incuraja cresterea numarului de intreprinderi familiale care pentru stat va insemna intensificarea exploatarii unor resurse latente si deschiderea posibilitatii de crestere demografica, iar pentru membrii unei familii cresterea bunastarii, a nivelului de resurse si, nu mai putin, a numarului de membri”, arata initiatorii.