Scoatem la vanzare tot ce mai detine Romania
07 January 2021 14:38 George Tarata 1117Intr-o discretie absoluta, in sedinta de guvern de ieri, 6 ianuarie, prin punctul 1 al agendei de sedinta, “PROIECT DE LEGE pentru abrogarea Legii nr. 173/2020 privind unele masuri pentru protejarea intereselor nationale in activitatea economica”, Guvernul Citu a trimis in Parlamentul Romaniei un proiect de lege de abrogare a legii ce prevede interzicerea tranzactionarii activelor statului in companiile nationale pentru o perioada de doi ani. Legea nr.173 din 13 august 2020, privind unele masuri pentru protejarea intereselor nationale in activitatea economica, ce prevede interzicerea oricarei instrainari a participatiilor statului in banci, companii feroviare, de utilitati publice si alte entitati din infrastructura critica a Romaniei, are menirea sa protejeze interesele statului roman si sa evite vanzarea actiunilor statului la preturi subevaluate de influenta nefasta a crizei economice devastatoare cauzate de pandemia COVID-19.
Actul normativ este aliniat si astazi unei practici legislative europene ce se regaseste in multiple state membre EU. Legea puternic contestata in vara lui 2020, de cei ce nu inteleg importanta prezentei statului in zona infrastructurii economice critice, a trecut cu brio si avizul de constitutionalitate prin decizia Curtii Constitutionale nr 589 din 14 iulie 2020.
Cu o majoritate parlamentara PNL-USR-UDMR stimulata de castiguri pecuniare imediate, cu orice cost si in cautarea bunavointei oricui, mai putin a electoratului lucid, ne asteptam ca pe repede inainte, odata cu abrogarea Legii 173 din 2020, sa scoatem la vanzare, la preturi puternic diminuate de proasta gestionare a guvernarii de catre liberali si useristi, tot ce mai detine Romania in termeni de participatii ale statului, de la banci, la companii aeroportuare, petroliere, de energie, feroviare, de posta si curierat, telecomunicatii, institute de cercetare si astfel sa lase Romania, intr-o tentativa de colectivizare globala si fara ultima farama de autonomie economica.