Scoala “ca o prada” sau campionatul liberal de “scenarita acuta”
Cand ma gandesc la modul aproape penibil, daca nu ar fi de-a dreptul contraproductiv si mai mult ca sigur dramatic, in care oamenii politici de asa-zisa “dreapta” incearca sa traga foloase din criza in care ne aflam cu totii, imi vin in minte cuvintele lui Winston Churchill: “Un om politic devine un om de stat atunci cand incepe sa se gandeasca la noile generatii, nu la noile alegeri.”
Din pacate, capcana in care au cazut politicienii vremii lui Churchill ii paste si pe cei din zilele noastre, si in special pe cei care se pozitioneaza la dreapta. “Problema epocii noastre este ca oamenii nu vor sa fie utili, ci doar importanti”, spunea tot premierul britanic.
Traseismul politic de ultima ora este un argument al imposturii, fara nevoia de explicatii suplimentare. De la stanga la dreapta, abaterea de la drumul initial are o motivatie aparent lipsita de importanta, doar pentru cei care o executa. In fapt, tradarea este un fenomen cu repetitie, deloc nou, care nici macar nu mai provoaca uimire, ci doar accentueaza starea de dezamagire si lehamite profunde a celor care ne-au dat votul pentru ceea ce am promis.
Asistam cu mahnire la mascarada pe care “importantii” momentului, in campanie electorala de cand s-au nascut, probabil, ascut benevol criza inceperii scolii prin personalizarea ei extrema. Unii afirma ca nu isi vor trimite copiii la scoala pentru a nu se infecta cu noul coronavirus, altii, dimpotriva, ca isi trimit copiii la cursuri ca pe un gest de eroism, de sfidare a pericolului, special pentru a le testa micutilor rezistenta la virus. Nu ai voie sa exprimi asemenea convingeri pe posturile nationale, pentru ca poti duce cu buna stiinta la o tragedie.
Copiii, parintii, profesorii si inspectoratele scolare s-au impartit si ei in tabere pentru ca acest conflict are o miza mai mare decat exhibitionismul politicianist, are o strategie paguboasa de ruleta ruseasca sau de film american de mana a doua in care povestile cu virusul ucigas se termina doar cu moartea celor rai. Din pacate, se pare ca boala nu alege dupa starea sociala, varsta sau caracter si victimele sunt din ambele tabere. si cine isi va asuma raspunderea pentru ceea ce va urma?
Ceea ce pare si mai alarmant, inainte de startul scolar, este modul in care vine din urma, sub presiunea timpului si a gravitatii momentului, o statistica “pe genunchi” a unor institutii ale statului de un amatorism cel putin la fel de mare precum neputinta oamenilor de stiinta, a medicilor de pretutindeni, de a identifica posibile cai de contracarare a ravagiilor bolii.
Dincolo de declaratiile pe la diversele emisiuni electorale, emisiuni pe la care pionii locali ai partidului aflat la guvernare, precum si ai aspirantilor fara sanse la un loc eligibil macar “la locale” se plimba precum ursul romanesc, fara anvergura, fara prestanta, dar cu monologuri rasuflate si penibile, aflam ca gafele se tin lant si in listele cu localitatile restrictionate de Ministerul Sanatatii de la deschiderea efectiva a cursurilor in clase. in cea mai mica localitate din Timis, scoala va incepe on-line pentru ca satul a ajuns cu totul eronat pe lista neagra. Ba mai mult, ridicolul situatiei este completat de faptul ca aici nici nu exista macar semnal la telefon. Pentru alte scoli aflate in cele 43 de localitati din zona ”rosie”, departarea de oras echivaleaza nu numai cu lipsa semnalului telefonic sau a cablarii la internet, dar nu le-au parvenit din timp nici macar instrumentele de baza, cum ar fi tabletele sau laptopurile pentru emanciparea ad-hoc a satelor ramase in alt secol, nu numai la nivelul igienei, ci si al vietii de zi cu zi. Exista o reclama cu un baci in varf de munte si cu o statie de internet mobil de care omul nostru este foarte mandru. Departe de mine gandul unei contrareclame, dar ma gandesc ca, in realitate, nimeni nu a avut curiozitatea sa probeze adevarul, si mai ales sa vada daca acea lume idilica nu este decat o exceptie in cel mai bun caz, iar cei mai multi din anumite zone asemanatoare nu numai ca nu au internet si cursuri on-line, dar merg cu randul, pe jos, la scoala aflata la zeci de km pentru ca nu au decat un rand de haine pentru toti cei 10 copii din casa.
Scoala hei-rupista on-line imi aminteste negresit de un alt eveniment care a intors pe dos viata taranilor romani: colectivizarea. Doar ca acum nu li se ia, ci chipurile li se da ceva. Din nefericire li se da “know-how”, fara sa li se aduca si uneltele necesare.
Departe de mine ideea de a nega progresul, tehnologia, scoala viitorului, dar scoala de masa trebuie sa tina cont de realitatea din teren. Si, ceea ce avem acum, nu poate fi cantarit cu o singura masura, sunt situatii diverse pe care nu le putem incadra intr-un sablon. Trebuie chibzuit totul cu mare responsabilitate. Altfel, degringolada generala a unui start scolar esuat va fi la un pas de a transforma si ce mai avem bun in scoala romaneasca in haos total.
