SCANDALUL EUROINS – Fondul de Garantare, anunt pentru romanii care au asigurari la Euroins
21 March 2023 13:39 Lumea Banilor 1138Fondul de Garantare a Asiguratilor (FGA) fae o serie de precizari pentru romanii asigurati la Euroins, dupa ce companiei i-a fost retrasa autorizatia de functionare de catre ASF (click aici pentru a citi mai multe).
Contractele de asigurare incheiate cu Societatea EUROINS Romania Asigurare Reasigurare S.A raman valabile pana la expirare, daca nu intervine una dintre urmatoarele situatii:
– titularul politei denunta contractul de asigurare;
-se implineste termenul legal de 90 de zile de la data pronuntarii hotararii de deschidere a procedurii falimentului, moment in care politele de asigurare inceteaza de drept.
-lichidatorul judiciar numit de instanta odata cu deschiderea in instanta a procedurii falimentului denunta politele de asigurare, cu informarea prealabila a asiguratului.
In privinta incheierii unui alt contract de asigurare, la un alt asigurator, acest proces ar trebui derulat in paralel cu actiunea de denuntare a politei de asigurare incheiate la asiguratorul aflat in insolventa/faliment.
Procedura pentru denuntarea politelor:
"• Transmiteti notificarea de reziliere la Euroins. Cererea de denuntare este disponibila pe site-ul Euroins Romania SA, respectiv: www.euroins.ro si se transmite pe adresa de e-mail dedicata: reziliere@euroins.ro;
• Transmiteti la FGA, o cerere de restituire-Anexa 9, completand online formularul dedicat, pe site-ul FGA: Cerere de plata privind acordarea restituirii de prima – www.fgaromania.ro;
• Solicitarea dvs trebuie sa fie insotita de urmatoarele documente:
◦ Imputernicire / Procura, daca este cazul;
◦ Copie act identitate;
◦ Copie polita de asigurare;
◦ Copie dovada platii primelor de asigurare, in cazul platii primelor in rate;
◦ Dovada denuntarii contractului de asigurare inregistrata / transmisa la asigurator;
FGA va inregistra cererile de plata si le va analiza in ordinea primirii si inregistrarii", precizeaza Fondul.