Lege pentru scaderea impozitului pe chirii. Proiectul prin care se introduce taxa de 5% pentru prima proprietate imobiliara inchiriata a fost depus in Senat (Document)
31 March 2024 14:00 Lumea Banilor 1036Impozitele pe chirii ar putea scadea. De la 10%, la 5%, conform propunerii legislative pentru modificarea si completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal, precum si a Ordonantei de urgenta a Guvernului 97/2005 privind evidenta, domiciliul, resedinta si actele de identitate ale cetatenilor romani.
Proiectul initiat de mai multi parlamentari ai Uniunii Salvati Romania (USR) are ca scop micsorarea impozitului perceput pe chirii de la 10% la 5% in cazul proprietarilor persoane fizice care inchiriaza un singur bun imobiliar, in suprafata de maxim 100 mp:
“Se instituie doua praguri diferite de impozitare pentru cedarea folosintei bunurilor. Se introduce pragul de 5% pentru prima proprietate imobiliara inchiriata, care are o suprafata de maximum 100 mp, iar pentru restul se pastreaza pragul de 10%. La nivelul anului 2022 avem aproximativ 200.000 de contracte inregistrate oficial la ANAF, iar expertii considera ca acestea reprezinta aproximativ 20-30% din inchirierile totale”.
Anularea taxei CAS
Proiectul mai prevede si renuntarea la plata contributiei la sanatate (CAS). In prezent, proprietarii care obtin din inchiriere un venit cel putin egal cu minimul a 6 salarii minime brute intr-un an fiscal sunt obligati sa achite CAS pentru sumele respective, in plus fata de cei 10% impozabili.
Daca initiativa legislativa va fi aprobata, ANAF va trebui sa transmita catre serviciul de evidenta a persoanelor informatiile legate de inchiriere, astfel incat chiriasii sa beneficieze de viza de resedinta emisa in mod automat.