Grid star
banci

SCADE INFLATIA - BNR, raport despre economia Romaniei. Institutia condusa de Isarescu a analizat si piata muncii

Rata anuala a inflatiei va continua sa scada in urmatoarele luni, in principal sub influenta efectelor de baza si a corectiilor descendente consemnate in trimestrele precedente de cotatiile unor marfuri, anunta Banca Nationala a Romaniei.

Potrivit raportului BNR, rata anuala a inflatiei si-a accelerat scaderea in primele doua luni ale trimestrului II, coborand de la 14,53 la suta in martie, la 10,64 la suta in mai, in linie cu previziunile, in principal ca efect al accentuarii trendului descendent al dinamicilor preturilor energiei si combustibililor, sub impactul unor efecte de baza, al diminuarii cotatiei titeiului si al schemelor de plafonare a preturilor la electricitate si gaze naturale.

In acelasi timp, rata anuala a inflatiei CORE2 ajustat a continuat sa se reduca gradual in acest interval, conform asteptarilor, ajungand la 13,6 la suta in mai, de la 14,6 la suta in martie, pe fondul intensificarii efectelor de baza dezinflationiste, al descresterii cotatiilor marfurilor, prioritar agroalimentare, si al ajustarii descendente a anticipatiilor inflationiste pe termen scurt. Actiunea acestora a devansat influentele de sens opus ce au continuat sa vina din transferarea treptata asupra preturilor de consum a costurilor crescute ale firmelor, inclusiv a celor salariale, precum si din conservarea marjelor de profit, in contextul unei cereri de consum inca solide.

Rata anuala a inflatiei calculata pe baza indicelui armonizat al preturilor de consum (IAPC – indicator al inflatiei pentru statele membre UE) a scazut la 9,6 la suta in luna mai, de la 12,1 la suta in martie 2023. Totodata, rata medie anuala a inflatiei IPC si cea calculata pe baza IAPC s‑au redus in mai la 14,7 la suta si la 12,8 la suta, de la 15,3 la suta, respectiv 13,2 la suta, in martie, ramanand inferioare celor prevalente in regiune si in tarile baltice, precizeaza BNR.

Crestere economica mai mica

Cresterea economica a incetinit peste asteptari in trimestrul I 2023, la 0,1 la suta, de la 1,0 la suta in precedentele trei luni (variatie trimestriala), evolutie ce face probabila restrangerea ceva mai pronuntata a excedentului de cerere agregata in acest interval, fata de cea anticipata.

In acelasi timp, avansul in termeni anuali al PIB s-a redus in trimestrul I mai mult decat s-a previzionat, la 2,3 la suta, de la 4,5 la suta in trimestrul IV 2022. Scaderea a fost determinata in principal de variatia stocurilor, in timp ce consumul gospodariilor populatiei, dar si formarea bruta de capital fix au continuat sa-si accelereze cresterea in raport cu perioada similara a anului trecut, iar exportul net si-a marit relativ modest impactul contractionist, in conditiile in care descresterea de dinamica a volumului exporturilor a devansat-o usor pe cea a volumului importurilor de bunuri si servicii.

A scazut deficitul

Deficitul balantei comerciale si cel de cont curent au consemnat insa scaderi substantiale in trimestrul I fata de aceeasi perioada a anului anterior, in principal pe fondul ameliorarii raportului de schimb.

Cele mai recente date si analize indica o crestere mai temperata a economiei in trimestrul II comparativ cu previziunile precedente, implicand reducerea in continuare a dinamicii anuale a acesteia, sub influenta unui efect de baza.

Astfel, in prima luna a trimestrului II, vanzarile cu amanuntul au inregistrat o scadere in raport cu aceeasi perioada a anului trecut, pentru prima data in ultimii aproape trei ani, iar serviciile prestate populatiei si-au accelerat descresterea de ritm. Totodata, productia industriala si-a amplificat contractia in termeni anuali, iar cresterea anuala a volumului lucrarilor de constructii a continuat sa decelereze. Dinamica anuala a exporturilor a redevenit insa in aprilie vizibil superioara celei a importurilor de bunuri si servicii, care a scazut mult mai puternic, in principal ca efect al imbunatatirii raportului de schimb. Astfel, deficitul comercial si cel de cont curent si-au accentuat in luna aprilie declinul fata de perioada similara a anului precedent, inclusiv cu aportul cresterii surplusului balantei serviciilor.

Se fac angajari

"Pe piata muncii, datele recente arata o reaccelerare a cresterii efectivului salariatilor din economie in martie-aprilie, precum si o relativa stabilitate a ratei somajului BIM in aprilie-mai, dupa scaderea acesteia la 5,5 la suta in trimestrul I, alaturi de accentuarea in debutul trimestrului II a trendului ascendent al dinamicii anuale deosebit de inalte a costului unitar cu forta de munca din industrie. Totodata, sondajele de specialitate indica o accelerare a cresterii intentiilor de angajare in perspectiva apropiata, dar si o scadere mai pronuntata in aprilie-iunie a deficitului de forta de munca raportat de companii.

Randamentele titlurilor de stat

Principalele cotatii ale pietei monetare interbancare si-au stopat miscarea descendenta la mijlocul lunii mai, in timp ce randamentele titlurilor de stat au continuat sa se reduca gradual pana spre finele lunii iunie, in conditiile cresterii atractivitatii relative a plasamentelor in lei, indeosebi ca efect al accelerarii descresterii ratei anuale a inflatiei si al reconfirmarii traiectoriei descendente anticipate a acesteia.

Cursul de schimb leu/euro s-a repozitionat la mijlocul lunii mai si s-a mentinut apoi la valori usor superioare celor prevalente in prima parte a anului 2022, inclusiv in contextul revizuirii expectatiilor investitorilor privind perspectiva apropiata a conduitei politicii monetare a Fed.

Dinamica anuala a creditului acordat sectorului privat si-a reaccelerat usor descresterea in primele doua luni din trimestrul II, ajungand la 7,8 la suta in mai, de la 10,2 la suta in martie, in conditiile in care ritmul componentei in lei a continuat sa decelereze alert, iar variatia deosebit de inalta a creditului in valuta si-a stopat ascensiunea, consemnand scaderi succesive in aprilie si mai. Prin urmare, ponderea componentei in lei in creditul acordat sectorului privat si-a temperat considerabil trendul descendent, reducandu-se doar marginal, la 67,6 la suta in mai, de la 67,8 la suta in martie.

Potrivit actualelor evaluari, rata anuala a inflatiei va continua sa scada in urmatoarele luni in linie cu cea mai recenta prognoza pe termen mediu (mai 2023), in principal sub influenta efectelor de baza si a corectiilor descendente consemnate in trimestrele precedente de cotatiile unor marfuri.

Plafonarea adaosului la alimente

Incertitudini si riscuri la adresa perspectivei decurg totusi din masura de plafonare temporara a adaosului comercial la produse alimentare de baza si din reducerea suplimentara a livrarilor de petrol anuntata de tarile OPEC.

In acelasi timp, razboiul din Ucraina si sanctiunile asociate continua sa genereze incertitudini si riscuri insemnate la adresa perspectivei activitatii economice, implicit a evolutiei pe termen mediu a inflatiei, iar absorbtia fondurilor europene, in principal a celor aferente programului Next Generation EU, este conditionata de indeplinirea unor tinte si jaloane stricte in implementarea proiectelor. Ea este insa esentiala pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranzitiei energetice, dar si pentru contrabalansarea, cel putin partiala, a impactului contractionist al socurilor pe partea ofertei, amplificat si de inasprirea conditiilor economice si financiare pe plan international.

Incertitudini si riscuri crescute sunt asociate conduitei politicii fiscale si celei de venituri, date fiind caracteristicile executiei bugetare din primele cinci luni ale anului, precum si majorarile salariale recente sau potentiale din sectorul public, dar si masurile fiscal-bugetare ce ar putea fi implementate in vederea continuarii consolidarii bugetare conform angajamentelor asumate in cadrul procedurii de deficit excesiv.

Relevante continua sa fie deciziile de politica monetara ale Fed si BCE, precum si atitudinea bancilor centrale din regiune”, precizeaza Banca Nationala.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani